TÎNĂR, CAUT POLITICA. Un fals obraz curat
- 28-05-2009
- Nr. 476
-
Mihnea BLIDARIU
- Rubrici
- 0 Comentarii
Să te uiţi la televizor, zilele astea, e o adevărată probă de rezistenţă intelectuală – şi fizică, dacă mă gîndesc că, de multe ori, mi se face realmente greaţă. Şi încerc să nu dau afară din mine totul, la vederea atîtor şi atîtor scîrbe electorale. Băsescu tunde oaia. Băsescu şi-a pierdut nevasta. Apoi, a găsit-o. Băsescu are o bundiţă bucovineană. Şi un clop moroşenesc. Şi nişte palincă. Şi o soacră. Soacră are şi Geoană. Şi talente de dansator timid. Crin Antonescu încearcă să prindă din urmă acest trenuleţ al veseliei cretinoid politice, această goană neruşinată după voturi, el, care acum nici două săptămîni tuna şi fulgera împotriva acelei imagini penibile a unui şef de stat român cerşind voturi la Paris. Pe 7 iunie ar trebui să ne alegem euro-parlamentarii. Nu o să fie prea multă lume la vot. În mare parte, din pricina faptului că ne este ruşine cu clasa noastră politică, atît de ruşine încît nu vrem s-o trimitem să defileze prin Europa. Ne ajung infractorii care ne-au creat imaginea de tărîm al fărădelegii. Însă o parte însemnată a absenteismului la vot poate fi pusă pe seama lui Băsescu, Geoană şi Antonescu. Pentru că acest start prematur al […]