Pavilionul românesc de la Veneţia

Cu siguranţă, în ziua de azi, Bienala de artă de la Veneţia nu este nici cel mai bine organizat eveniment mondial de acest fel şi nici cel mai mare, iar simpla vizitare a pavilioanelor naşte o mulţime de nemulţumiri. Şi, totuşi, rămîne cel mai prestigios, iar prezenţa în selecţia unuia dintre pavilioanele naţionale sau în cel internaţional constituie un motiv de mîndrie pentru oricare artist. Tocmai de aceea, alegerea celui/celor care reprezintă România este nu doar un moment aşteptat de curatori şi artişti, ci şi un prilej pentru aprinse discuţii despre cine şi cum expune în Giardini.   În ultimul deceniu, pavilionul românesc a fost, în general, bine apreciat de vizitatorii specialişti sau nespecialişti. Scopul acestui articol nu este, însă, analizarea calităţii artistice a proiectelor care au prins viaţă în pavilionul României de la Veneţia, deşi este limpede că nu avem de ce să ne fie ruşine. Începînd cu pavilionul „desenat“, în 1999, de Dan Perjovschi (artistul a revenit, în 2007, în pavilionul internaţional) şi continuînd cu cele care au reunit grupuri de artişti ce au reuşit să se impună pe piaţa europeană (Gheorghe Rasovsky, Bogdan Achimescu, Alexandru Antik, Olimpiu Bandalac, Sándor Bartha, Matei Bejenaru, Sebastian Bertelan, Mircea Cantor, Călin […]