AVALON. Ego-istoria ca aventură etică
- 30-07-2009
- Nr. 485
-
Ovidiu PECICAN
- Rubrici
- 2 Comentarii
Traseul în timp şi spaţiu pe care îl presupune succesiunea momentelor din care e alcătuită istoria poate fi privit ca un drum dus-întors nu neapărat în sensul interşanjabilităţii direcţiei de înaintare, ci în acela al mutaţiei proporţiilor, al alternării dimensiunilor, al du-te-vino-urilor dintre general şi individual. Odată conştient de această pendulare, profesionistul istoriei nu se va mai mira nici de faptul că recursul la documente şi la memorie – două abordări complementare – poate realiza chiar irealizabilul aparent al înaintării mai mult sau mai puţin sistematice îndărăt din punct de vedere cronologic, pentru care Francis Scott Fitzgerald dădea o izbutită metaforă în povestirea lui despre destinul lui Benjamin Button, cel născut matusalemic şi mort după o viaţă de om, odată cu regresia în increat. Dintr-un anumit punct de vedere, nu doar biografia individului traversează marile momente ale unui parcurs istoric, ci, la rîndul său, şi acesta din urmă se înscrie, după împrejurări şi cu accente specifice, în cuprinsul unei vieţi. Este ceea ce ezoterismul a exprimat încă din vechime, observînd în termeni simbolici nu numai că infinitul mic locuieşte în cuprinsul celui mare, ci şi că infinitul mare se lasă cuprins de către cel mic. Astfel, „universul într-o coajă […]
bun articol, felicitări, citarea lui carol iancu, binevenită
Carol Iancu este un autor extrem de interesat. Felicitari, domnule Pecican, ca scrieti despre el. In cazul lui, ego istoria merge ca o manusa, fiindca traitul – ca la oricare dintre evreii marcati de Shoah – are o pondere dureroasa in cunoastere, nereducind-o pe aceasta din urma la experientele livresti. Stima!