Popescu senior

Cu Ghiţă Ionescu, viitorul politolog, şi cu Alexandru Sahia, editorul revistei Bluze albastre, Radu Popescu intra într-un redutabil trio jurnalistic la începutul anilor ’30. Colindau, uneori, împreună pe scriitorii notorii, pentru a le smulge interviuri fulger. Tinerii aveau vervă, şi unui Camil Petrescu îi plăcea să stea de vorbă cu ei. Odată l-au asaltat cu întrebări pe Gala Galaction, acesta fiind probabil impresionat de stagiul monastic pe care îl avea la activ Sahia. Radu Popescu, încă student la Drept, comenta evenimentele sociale la zi, iar cu timpul, s-a statornicit în perimetrul artistico-literar. Experienţa cumulată, cam la întîmplare, în anii premergători războiului, avea să-i fie de folos, ceva mai tîrziu, cînd s-a decis să îmbrăţişeze ca un profesionist comentariul critic de actualitate. Către mijlocul anilor ‘60, după un scurt stagiu în redacţia Vieţii Româneşti, devenea cronicarul literar oficial al săptămînalului Contemporanul. I-a trecut prin dîrmonul său analitic pe mai toţi scriitorii vremii, poeţi sau prozatori deopotrivă. Cronicile lui Radu Popescu erau aşteptate şi citite cu plăcere, nu atît pentru verdictul adesea în doi peri, cît pentru faconda stilistică net deosebită de limbajul lemnos, ţeapăn, al grosului presei. Textul ieşit din mintea şi mîna sa suna altfel decît frazeologia de serviciu, insipidă, […]