TÎNĂR, CAUT POLITICA. Sau nu…
- 03-09-2009
- Nr. 490
-
Mihnea BLIDARIU
- Rubrici
- 1 Comentarii
Am fost pînă în Bulgaria. Din nou. Nimic nou în asta – tot mai mulţi români se duc în vacanţă pe litoralul vecin. Însă, de data asta, e criză. Şi am fost curios să văd ce zice şi ce face bulgarul în criză. Vreau să spun: întreprinzătorul bulgar, patronul de terasă sau de magazin. Ei bine, spre deosebire de român, bulgarul mai lasă din preţ. Se plînge un pic, dar cu zîmbetul pe buze, şi dă din umeri: ce naiba să-i faci, viaţa merge înainte, nu? Îi dau dreptate şi mă gîndesc la patronii şi ospătarii de pe litoralul românesc, la sictirul, nervozitatea, indiferenţa şi hoţia lor. Nu chiar a tuturor. După ce am mîncat cinci zile la terasa lui, bulgarul mă cinsteşte; nimic special, o cinzeacă de mastică, însă e felul lui de a-mi mulţumi că am ales acest local şi că i-am mai băgat nişte bani în buzunar. La noi, românul îmi trînteşte, cu lene, farfuria în faţă, cînd să-mi ia comanda, mă priveşte ca pe un prost, că, adică, de ce nu ştiu eu că ei n-au din aia şi din aia. Nu ştie să lege două cuvinte în vreo limbă străină, spre deosebire de bulgar, care […]
iubeam momentele in care mihnea de la luna amara se implica direct de pe scena in probleme actuale. Iubeam momentele in care puneai degetul pe rana. tinerii sunt influentati de muzica vertebrata. avem nevoie de un tineret activ dpdv civic si interesat de politica. a disparut acel mihnea? sau nu…?