Asumarea asumării răspunderii guvernamentale
- 10-09-2009
- Nr. 491
-
Bedros HORASANGIAN
- Politic
- 0 Comentarii
Multă vînzoleală – bine întreţinută de partidele politice aflate la guvernare – se consumă în aceste luni de dinaintea alegerilor prezidenţiale din 22 noiembrie. Politicieni de ambe sexe, de diferite vîrste, dar cu mici variaţii în declaraţiile de avere – de unde, la urma urmelor atîtea propietăţi în extra şi intravilan? –, dar puiaţi din aceeaşi descendenţă fesenistă, se ciondănesc de ochii lumii şi-şi dau la „gioale“. În timp, tot ei îşi dau mîna pe sub mese, în bună tradiţie fanariot naţional-comunistă. Ai noştri ca brazii, ai lor ca huliganii. Cine sînt ei, cine sîntem noi? Una pe faţă, de ochii lumii, alta pe dos, pentru păcălirea prostimii. Media autohtonă şi mult huliţii moguli – oare se ştie exact cine erau şi cu ce se ocupau adevăraţii „moguli“, precum „adevăraţii arnoteni“? – contribuie şi ei, din belşug şi cu spor direct, la alimentarea şi întreţinerea unui fals conflict. Bătălia „pe viaţă şi pe moarte“ dintre PSD şi PDL – ce alcătuiesc oastea de strînsură a actualei majorităţi parlamentare şi actualei echipe guvernamentale – este o impostură. Un fals asumat şi bine ambalat, livrat cu ostentaţie unei mulţimi, ce poate trece pe nesimţite, cu toată comisia Miclea şi ministerul dnei Ecaterina […]