Viaţa ca-n Chipurile
- 24-09-2009
- Nr. 493
-
Paul CERNAT
- Literatură
- 26 Comentarii
La ultima ediţie a Tîrgului Bookfest, un public tînăr numeros asista, bulucit, la (scuzaţi cacofonia) lansarea volumului de debut al lui Stoian G. Bogdan. Un asemenea succes la un poet debutant în vremuri de criză a poeziei, şi nu numai, nu e, să recunoaştem, de ici de colo, oricît de mare ar fi capacitatea autorului de a socializa „în reţea“. Fost redactor la revista douămiistă Pana mea, Stoian G. Bogdan (n. 1983) şi-a creat, ce-i drept, o mică mitologie underground, sub acronimul „SGB“ (pe model MRP, DRP, MHS sau DCM). Originar din Comăneşti – orăşel moldovean „nemurit“ poetic în această monografie a groazei – omul e de profesie avocat, chiar dacă, judecînd după depoziţiile sale, i-ar fi stat mai bine în boxa acuzaţilor… Glumesc, desigur, dar prietenii ştiu de ce: pe coperta a patra, şi Radu Andriescu, şi Claudiu Komartin, şi Radu Vancu îl descriu la unison ca pe un „derbedeu“, „hai-mana de provincie“, „dat în paşte“ şi poet cu care „nu-i cu nici un chip de glumă“. Ba Andriescu dă în scris că: „dacă ai pe cine să întrebi, mai mult de jumătate din Chipurile e biografism“! Lasă că nici poetul comăneştean – adică eul său liric! – nu […]
D-le profesor Cernat, aveati dreptate sa ma trimiteti la textele lui SGB. Am citit si am fost cucerit. Cum bine spuneti „putem vedea linistiti in SGB un poet adevarat”. Sa lasam deci ultimul cuvant poetului insusi (am selectat un fragment care m-a impresionat, si trebuie sa marturisesc ca-l invidiez pe SGB, mai ales pentru metafora finala.)
„buzele ti le lingeai cand prizai praful ala pur
cand eu trageam cu alba-neagra pe Lipscani
si prosteam fraieroii de bani
sanii tai adiacenti subversivi ce-ti atarna
ca parintii mei in spanzuratori
buricul ca o gura de canal in care mi-am petrecut copilaria
ma molesteaza ma violeaza in intelect”
Raspunzand postarii de pe 29 septembrie 2009, 13:28. Daca se poate vorbi de noutate in poezie: inteleg miza intrebarii, dar daca un autor de proza petrece cativa ani pentru a cauta cea mai buna forma de expresie pentru a-si prezenta materialul, si daca in acest proces de elaborare el ia in calcul si aspecte care tin si de noutatea acestei cai de exprimare, de ce sa nu ne punem problema la fel si pentru poezie? De fapt, ce ne garanteaza noua ca scrierea unui volum de poezie nu e un act facil in epoca noastra literara? (Unde facilitatea implica si absenta aceste componente a originalitatii?) Probabil abundenta de productii facile m-a indepartat pentru multa vreme de poezia care se scria acum cativa ani… Si sentimentul ca multi dintre autorii pe care ii vedeam pe atunci scriau ca si cum s-ar fi servit de terapie. Fireste, nici o problema cu abordarea asta, dar de ce sa citesc eu un asemenea material? De ce as fi avut eu nevoie de el? Cred ca se pot pune intrebari de acest fel atunci cand discutam despre impactul poeziei azi…
Pana la urma eu am cumparat cartea si sincer nu m-a dezamagit. Cu toata ca poate exista o pozitie evident ‘academica’ care ar desfiinta-o mie mi s-a parut sugestiva, mult biografism (desi unele sunt chiar exagerate, deviind in patetic) si scrisa cumva din suflet.
Am citit acuma si poeziile din tiuk, am murit de ras la poza lui :))
Mi-a placut poemul cu romania literara—e adevarat oare?
totusi am senzatia ca este o poezie care are sansa sa fie uitata in curand. Nu stiu de ce,nu pot sa spun de ce cred asta.
Ei, ce zicem eu ca discutia devine interesanta? Si mai interesant mi se pare insa ca tocmai poezia „manelistului” SGB a polarizat-o. Ceea ce inseamna ca e perceputa ca reprezentativa intr-un grad destul de inalt pentru starea poeziei actuale la romani. Faptul ca prilejuieste atitea reactii e deja ceva! 🙂 fg si Cineva – al carui comentariu despre SGB mi-a placut! – au dreptatea lor sa puna un anumit „trend” pe seama antiintelectualismului dominant la noi de la o vreme chiar printre scriitori, ca sa nu para uncool… Dar si pe seama unei anumite ignorante fata de fenomenele poetice interactiv-experimentale din afara. Imi permit totusi sa atrag atentia ca poezia „tinara” autohtona nu se reduce la SgB, nici macar la Ianus, Sociu sau Vladareanu. Mai exista si Manasia, si Komartin, si Dan Coman, si Vlad Moldovan, si Oana Ninu, si multi altii… da, si Daniel D. Marin, asta ca sa raminem la categoria sub 40 de ani. Totusi, e cam aiurea sa-i scoatem pe nas, lombrozian, lui SGB ca „are moaca de pirnaias” sau sa ne intrebam daca poezia lui tine de hip hop ori de manele. Din punctul meu de vedere, SGB poate sa arate si ca un orangutan sau sa fie criminal in serie – eu discut aici poezia lui. De procese se ocupa el, ca e avocat :). Iar „filozofia” de viata a manelei e, zic eu, alta decit cea indicata de catre DDM cu privire la SGB. Problema receptarii poeziei la noi, azi, este intr-adevar un subiect pasionant, dar ea nu poate fi separata de alte „crize” asupra carora am atras atentia mai demult. Ce-i de facut? Sa pozam in ideologi inaintemergatori?
@bogdan suceava: bogdan, ai dreptate intr-un fel, dar oare crieriul „noutatii”, in sens tare, (mai) e decisiv in poezie?
Ah, si apropo de critica universitara de directie… Pai nici profii nu mai sint ce-au fost, si nici nu mai sint lasati sa fie. In ziua de azi, daca „dai lectii” despre cum sa scrie iti sar elevii-n cap pe bloguri, cu argumente legale, ca ii discriminezi si le inhibi personalitatea/creativitatea. Culmea, s-ar putea sa aiba si dreptate. Iar aici apar doua vaiante: 1) sa le deschizi ochii si catre alte fenomene, necunoscute lor, ca eventual sa le imite cu spor. 2) sa-i incurajezi sa fie ei insisi, cu orice risc. Hai, ca mi-ati dat de gindit!
“Sodomizam pe una strangand-o de balcoane
Vitralii policandre in juru-mi se surpau
Si prelingandu-mi ochiul in sacrele icoane
Fecioara si cu sfintii in grup se masturbau.”
Am citit volumul Chipurile chiar ieri si vreau sa mentionez ca nu am gasit nicaieri versurile citate mai sus. Daca ii apartin autorului sa fie sanatos. Initial m-am lasat indusa in eroare de comentariile aniti ale domnilor Daniel D Marin, fg@, :))))), etc. dar, citind cartea mi-am dat seama ca acestia ori vorbesc fara sa fi citit, ori vorbesc din invidie sau prostie. Maneaua, hip-hopul, si celelalte mizerii invocate de antecomentatorii mei nu au nicio legatura cu volumul in discutie, pentru ca volumul in discutie nu este numai emotionant, bine construit, bine scris, original, s.a.m.d., dar mai este si o carte care are puterea sa schimbe ceva in tine. Si nu exagerez.
Domnule Stoian G. Bogdan, intotdeauna vor exista oameni mediocri. Nu-i lasati sa va intimideze.
Felicitari si domnului Paul Cernat pentru ca are puterea de a rezista atacurilor.
Putem cadea de acord ca publicul de poezie s-a restrans foarte mult. Daca este asa, atunci cu atat mai bine: in fata unui public mult mai elevat si mai bine informat autorul ar putea sa se simta mult mai liber, pentru ca n-ar avea de simtit nimic din oprelistea pe care ar fi putut-o reprezenta existenta audientei extinse. O poezie care sa experimenteze si sa emotioneze deopotriva, asta s-a spus aici si se pare ca aici ar fi miza. Intrebarea esentiala ar fi atunci: asa arata poezia care sa emotioneze si sa experimenteze? Aici am niste retineri, si iata de ce. Parca se tot repeta niste tentative pe care mi le amintesc din cenaclurile de la inceputul anilor ’90, unde am auzit argumente de acest tip. Nu stiu (bazandu-ne pe argumentatia din cronica de mai sus) daca aceasta formula de expresie este atat de originala si de noua incat sa justifice vreo forma de entuziasm. Problema a fost clar descrisa de [email protected] in interventia de duminica, 27 sept, de la 15:54. Trebuie neaparat sa citesc, problema e importanta pentru ca ne ingaduie sa ne intrebam ce a mai ramas din poezie acum.
Cu siguranta ca ceva din stupoarea dementa a textelor produse de generatia “douamiistilor”, a “milenaristilor” este constitutiv societatii noastre decerebrate, plasmatice, glandulare, anomice, ce mai?, bolnave. Dar sa citesti recenzia unui critic literar, cadru profesoral al Universitatii din Bucuresti, care face critica de intampinare (si nu, atentie, reclama!) unui poet cu mutra de parnaias sau cel putin vagabond de mahala, tocmai in Observator Cultural, este clar o dovada a incercarii noastre disperate de a cauta vagi linii de margaritare in troaca cu porci. Dupa lectura recenziei, simti in cerul gurii ca Paul Cernat navigheaza prin mal, scufundat pana la genunchi in dejectii si mlastini verbale, in cautarea unui sambure de melos. De fapt, in cautarea unei ramasite de umanitate, de caldura a trairilor ce aduc aminte a om. Din fericire, tanarul energumen, poetas-mardeias, bun traitor prin haznalele suburbiilor de tot soiul, are simtiri fruste, prozaic-narative, nicidecum lirice, ba chiar, in stilul concesiv-resemnat-postapocaliptic, care ii satisfac nevoile critice domnului Cernat. Volumasul de “poezii” triviale, ludice, parodice, cu vagi incercari de a stiliza meniul verbal, fara adancime, fara substanta reala, dovedeste in definitv ca SGB are har si talent: din toate scurgerea de puroaie mizerabilist-banale, din limbajul rap “de cartier”, din maniera de cocalar underground (opus celui de la suprafata, realizat social, de tip Dorobanti), din inclinatia spre manea “literara”, din gaunosenia vocatiei de a spune ceva (orice, doar sa scriem!), SGB da dovada ca palpaie: tot ce are mai valoros SGB este elementul difuz de omenie. Sufera tacut si greu, sufera suferinta din el, pe bune! Cred ca in voma de text cotidian, SGB straluceste prin ce are mai slabanog in el: sentimentul de a fi inca viu inauntru intr-o lume a mortilor stupizi, a frankensteinilor sarantoci si tabloizati. In atatea slobozeli ordinare, spiritul, intoxicat, “respira greu”, ca in reclama. Si exact aici incepe Paul Cernat sa identifice valoarea testamentara pentru o generatie de loseri in ale spiritului: generatia 2000. Nu intelegem totusi de ce SGB scrie poezii: are vocatie narativa, iar poezioarele sale cele mai reusite sunt chiar naratiuni concentrate. Naratiuni “de dupa blocuri”. Un fel de BUG Mafia cu un pic de tot de melancolie. O dovada a harului? Iata:
“Sodomizam pe una strangand-o de balcoane
Vitralii policandre in juru-mi se surpau
Si prelingandu-mi ochiul in sacrele icoane
Fecioara si cu sfintii in grup se masturbau.”
Sunt siguri ca numai pentru sintagma “vitralii policandre” si al treilea vers sunt garantia succesului literar. Atat la public, cat si “critici”. Bravos pulime!
Ca sa nu mai dau link (banuiesc ca din acest motiv nu mi-a intrat comentariul anterior – nu stiam regula…) ca sa-i explic lui Dutescu ce am numit Office (oricum nu cred ca s-ar prinde, desi ar fi in favoarea lui, pt. ca ar putea scapa de zgura ce-i acopera in multe locuri poezia si ar ramane ceva cat de cat valabil, cat de cat coerent, el fiind unul din inca nedebutantii cu potential), sa sintetizez prin a spune ca sgb imi pare, repet acest lucru, prin atitudine manelist, si in cheia asta s-ar putea citi lejer toata cartea, fara a exclude aici unele “driblinguri” literare ale autorului (cum spuneam, foarte “misto”) inecat totusi uneori in patetism si ieftin. Ca Paul a citit-o altfel il priveste…
Iar faptul ca editurile nu au fost in stare sa gaseasca un debutant cu o poezie mai percutanta decat patetismele cantabile de care nu e ferita cartea lui sgb (fara ca debutul lui sa fie prin asta mai putin notabil), arata cumva si pe unde ne plasam. Ce spune Paul (“diferenta dintre ce se scrie acum la noi in poezia tinara tine de o reactie mai generala la excesul de experimentalism pe care dumneavoastra il elogiati.”) cred ca era valabil, dar nu in urma cu cateva luni, cand a publicat sgb, ci cu mai multi ani. Numai ca nu fata de acel gen de experimentalism fugea poezia tanara, ci de altul (mai vechi un pic). Caci experimentalismul occidental e asa ca sa se indrepte spre public. Al lui sgb la fel.
Dar difera publicul…
D-le Cernat, va admir si va respect dar poate am putea fi mai putin provinciali, ce spuneti? Nu pot sa cred ca nu cunoasteti chiar deloc scena poeziei contemporane. Eu vorbeam despre poezia post (vad ca trebuie sa subliniez „post”)-L=A=N=G=U=A=G=E, la noile directii aparute in anii 90, la performantele si experimentele cu diverse media audio-vizuale, la tehnicile de decontextualizare mediatica, etc. As putea sa-ti dau zeci de nume importante de care n-a auzit nimeni in Romania. Dar asa o fi, toti astia sunt niste expirati, norocul nostru e ca avem mizerbilism liric si mai ales ca-l avem pe Sbg care nu e doar un un veritabil experimentalist dar mai si satisface „gustul” publicului. In fata acestui argument nu pot decat sa ma inclin. Daca oamenii isi doresc manele, cine sunt eu sa le bag pe gat John Cage? Inca o data, va apreciez, sunteti un critic bun, dar e pacat ca ati interiorizat niste prejudecati depresive postmcomuniste. Daca poezia romanesca nu conteaza, este pentru ca poetii se ocupa mereu cu altceva. Si pentru ca nu exista o critica universitara activa care sa creeze un spatiu pentru o poezie validabila. Nicaieri poetii, oricat de celebri, nu traiesc din vanzari, ei exista intr-un spatiu (para)universitar. Cat despre Sgb si ceilalti eu cred ca ar fi excelenti textieri de hip-hopn – gen care mie imi place, dar e altceva. (Daca Sgb ar fi francez sau american cred ca ar fi receptat in zona hiphop/slam)
Mult succes si dvs!
@fg, bogdan suceava: multumesc pentru comentarii. Discutia incepe sa devina interesanta. Dar, domnule fg, nu cred ca aveti dreptate. Mai intii, cronica literara nu e o forma a criticii universitare (sau cel putin eu nu o vad asa :)), ci o evaluare de prima instanta. Abia in urma ei critica universitara poate sa opereze… In al doilea rind, ma tem ca m-ati inteles gresit: nu am afirmat ca ar exista in poezia romaneasca de azi mai multe directii concurente, ci mai multe formule active. In niciun caz nu avem de-a face cu peisajul simplificator pe care il evocati. Exemple neoavangardiste am avut deja in poezia anilor `80-`90 (Dan Lototchi, Gheorghe Iova, Bogdan Ghiu s.a.) si inca mai avem. N-are rost, totusi, sa fetisizam mimetic experimentalismele occidentale de tip L.A.N.G.U.A.G.E., active prin anii `70. Daca il veti citi pe SGB veti vedea ca si poezia lui, deloc naiva si „pop”, cum spuneti, propune un experiment. In alta ordine de idei, diferenta dintre ce se scrie acum la noi in poezia tinara tine de o reactie mai generala – si, cred, sanatoasa pina la un punct – la excesul de experimentalism pe care dumneavoastra il elogiati. Poezia de tip L.A.N.G.U.A.G.E, sau POETRY tine de un context istoric si ideologic pe care nu cred ca are rost sa vi-l explic, iar lipsa de ecou si de cheag a ceea ce doriti sa avem vine din faptul ca publicul nostru de poezie – atit cit e – nu (mai) gusta si nu mai reactioneaza la asa ceva.
daniele, pe tine nu te baga lumea in seama si te bagi singur ca de obicei.
ce-ti tot dai tu cu parerea despre ce va fi si ce se va publica, despre poemele mele \”office\” (de unde ai scos prostia asta, d-zeule mare?!) ce tot faci presupuneri si proorociri ca o fufa in fata tv-ului cand afla ca s-au scumpit rosiile si fasolea pastai la aporzar? vezi-ti tu mai bine de treaba ta, pentru ca oamenii – sau, ma scuzi, barbatii – au in general brandul mare si unii din ei atarna 97 kg, exact ca textele pe care le scriu. si lovesc – mai tii mine, nu? – destul de bine cu tibia.
tu, in schimb, te tii mereu de intrigi si porcarioare gen astea din commurile de aici. si faci tot felul de speculatii aberante fara sa fii o instanta in materie, ci – as indrazni sa spun – dimpotriva.
hai, pusy!
Nu am vazut cartea lui Stoian G. Bogdan si recunosc ca pana joi nu auzisem de lucrarile lui. Am cautat pe internet si am gasit mai multe situri unde se afla lucrari ale lui, ca de pilda:
http://www.tiuk.reea.net/21/stoian.g.bogdan.html
Apreciez asa cum se cuvine efortul unei parti importante a criticii de a intelege recentele evolutii din campul expresiei lirice, dar de pe urma fragmentelor citate in cronica si de pe urma unora dintre aceste poeme eu nu am ramas decat cu o intrebare: in ce consta dificultatea aici? Serios, in fata fiecarui text te intrebi: oare nu l-ar fi putut scrie si nea Vasile de la gara? Unde e unicitatea ideii, valoarea viziunii, dincolo de mestesugul de a stapani idiomul Cutzaridei? Caci si nea Vasile, iata, ar fi putut fix tot atat: conceptele i-ar fi fost accesibile, ideile sunt toate acolo, ambientul este integral evocat, viziunea scolii vietii nu necesita alt examen de licenta atestat de Ministerul Educatiunii, gata, acesta-i miracolul: o poezie accesibila intregului popor. Si totusi, unde e profunzimea acestui demers? Dar Paul Cernat intelege foarte bine asta, caci in final scrie despre acest volum ca \”lasă impresia că-şi epuizează materia\” sau, mai clar spus, venerabile, ai talent, dar poate in viitor vei considera si optiunea de a scrie literatura. Sigur, eu promit sa citesc, dar deocamdata textele acestea nu m-au adus decat pana la intrebarea amintita mai sus. Intrucat sunt in continuare nedumerit, promit sa caut cartea si sa o citesc, si as fi bucuros sa imi revad ceea ce am scris aici, daca este cazul. Chiar as fi bucuros sa fie asa.
D-le Cernat,
Mi-e teama ca nu m-ati inteles. Sa zicem ca as fi de acord. Insa in acest caz cred ca am avea nevoie de o noua definitie a poeziei. Uite, propun eu una. Poezia este un domeniu al culturii rezervat persoanelor care vorbesc frust despre disperare/ dusmani/ gagici/ bmw-uri si pun virgula intre subiect si predicat. Ce spuneti, satisface criteriile dvs . pragmatice? Nu cred. Daca frontiera intre literature „culta” si cea low a devenit permeabila, asta nu inseamna ca ar trebui sa le punem pe acelasi plan. Sa va explic de ce. Pentru ca, in conditiile in care poezia romaneasca se zbate oricum la limita inexistentei, aceasta egalizare par le bas duce la eliminarea definitiva a paradigmei “culte”/experimentale care este pur si simplu inlocuita de cea populara. Rezultatul este contrariul unei democratizari. Dvs vorbiti de diferite “directii” concurente in poezía romaneasca de azi. Imi pare rau, nu le vad. Exista cumva, ca peste tot in lume, o paradigma inspirata de poetii L=A=N=G=U=A=G=E? Existe o directie neoavangardista? Poezie sonora? Experimente cu diverse medii? Conceptualism? Poezie concreta? Eu un vad decat variante din ce in ce mai “pop” de mizerabilism.
Si nu, un sunt un “rival” al lui Sgb 🙂 Nici nu auzisem de Sgb pana acum, dar tin sa il felicit pentru debut. Sgb are un talent viguros – drept dovada, sunt cititori care plang si sunt complet bulversati la lectura poemelor lui. Ceea ce este admirabil. Insa este responsabilitatea criticii universitare (as sublinia „universitare”) de a stabili distinctiile necesare.
@[email protected]: daca asta ati inteles, ca-i fac reclama lui SGB sau (pardon: s-au :))) ca-i promovez pe „poetii vietii” ca pe „ultimul racnet”, nu pot decit sa va compatimesc. Vad ca pentru dvs. o cronica pozitiva/nenegativa inseamna promoivare sau reclama… Nu am nicio simpatie pentru „mizerabilism” ca formula, dar nu pot sa nu-i recunosc meritele lui SGB, atitea cite sint si nu mi se pare corect sa-i dau in cap numai pt. ca nu simpatizez mizerabilismul. Vad ca pentru dvs. un cronicar literar nu trebuie sa fie disponibil pentru cit mai multe formule literare, ci trebuie sa fie „orientat” sau reorientat” intr-un fel sau altul. Merci, dar nu servesc. Imi permit sa frustrez asteptarile tuturor celor care asteapta de la mine o „directie” – daca anumite luari de pozitie ale mele v-au indicat contrariul, e bine sa stiti ca ele nu provin din ambitia impunerii unei directii. Pot sa am simpatii sau antipatii pentru o formula literara sau alta, dar daca un scriitor – indiferent de formula – scrie o carte care ma convinge, nu ezit s-o spun. One more thing: ma lasa complet rece rivalitatile dintre scriitori. Mult succes in continuare!
Paulica, omul nostru nu stie cand \”sau\” se scrie cu liniuta sau fara, ce Dumnezeu!
Hai ca m-ai amuzat!
domnule Iulian Constantinescu, introduceti elemente fara nici o legatura cu cronica de mai sus si, in acest caz, nici nu mai simt nevoia sa adaug ceva (oricum n-as fi facut-o). dar sunt curios:
de cand a pierde un concurs USR (cu un manuscris finalizat doar circa 60-70 la suta si la care am lucrat si ulterior si mi-am publicat o carte pornind fix de-acolo. Puteti comenta cartea mea daca doriti (vedeti ca exista un blog al ei, unde va puteti exprima despre ea, chiar nu e nevoie sa aglomerati spatiul revistei Observator Cultural), sau puteti sa-i intrebati pe cei enumerati mai sus -cu exceptia poate a lui Paul Cernat, ca sa nu suspectati de subiectivitate- ce parere au despre cartea care s-a tras din acel manuscris), dar ca sa revin: de cand a pierde un concurs USR echivaleaza cu a fi „poetas”? (atentie, nu ma pretind a fi sau a nu fi poetas, e o intrebare doar de principiu, dincolo de persoana mea, pe care o aduceti nepotrivit in discutie)
PS: iar daca cumva dv. si Nick sunteti cumva una si aceeasi persoana, vedeti ca v-am raspuns si sub cronica Oanei Ninu si cred ca e suficient. daca totusi doriti sa continuam o discutie in particular, va recomand alte locuri decat acesta.
numai bine,
(si sa spun totusi: felicitari lui sgb, a scris o carte mult peste ce ma asteptam, care conteaza, poate cea mai buna carte de debut pana la ora actuala in acest an, chiar daca pe mine nu ma entuziasmeaza cum i-a entuziasmat pe unii dintre comentatori. iar Mihai Dutescu in caz ca s-a inteles altceva, are un grupaj f bun de poeme office, subliniam aici doar tendinte ale poeticilor actuale, nu dadeam note, nu denigram si nici nu vad de ce ar trebui -cum spuneti dvs.- sa-mi fie rusine pt. ca-mi permit o parere)
o cronica pe care volumul Chipurile o merita. am citit cartea si marturisesc ca m-a zguduit profund. nevasta mea a plans la final. felicitari domnului Paul Cernat si domnului Stoian G. Bogdan!
e foarte amuzant sa observi cum cativa poetasi gen daniel d marin, care de altfel a pierdut concursul organizat de USR castigat de SGB si jurizat de scriitori cu carte de vizita ca DImisianu, Aldulescu, Dan Cristea etc., isi permit sa comenteze cronica unui critic avizat ca Paul Cernat. ar trebui sa le fie rusine. volumul Chipurile este de departe cel mai bun volum de poezie scris in ultimii ani.
sgb a introdus cu succes (şi convingător, se pare) maneaua în poezie, atenţie şi la Mihai Duţescu, pentru că urmează să introducă poezia de tip office (şi îşi va găsi aderenţi de îndată ce va fi mediatizată, sau măcar publicată). Va mai dura un timp (probabil 2-3 ani) până se va epuiza acest nou val de poezie trendy (în mod normal mai repede ca fracturismul sau poezia hip-hop, numai că un impediment ar putea fi criza financiară, care va întârzia şi rări debuturile/apariţiile editoriale), eu nu prea sunt de accord cu Paul Cernat când spune despre impresia că-şi epuizează materia. Mai exact, chiar de şi-ar epuiza-o nu s-ar prinde nimeni.
E interesant de urmărit dacă după acest moment -în paralel cu “poezia office” pe care încercam s-o aduc în discuţie; cu un mic avans, fie! 🙂 – se va reinventa imediat o generatie (e mult spus… de fapt cred că douămissmul a fost ultima chestie ce pare a semăna cu o generaţie, ever) “”care va reangaja o utopie a artei în demersul ei creator””, cum prooroceşte şi tot încearcă să mă convingă de un timp Luigi Bambulea (dar nu numai). Până una-alta să degustăm poezie-manea, dar de bună calitate – acesta pare să fie îndemnul la unison al tinerilor critic literari (mai ales în lipsa competiţiei în planul debutului editorial).
In lumea mea mai nasc poeti ?
Fugiti d-aici, ca nu vedeti
E spiritul extravertit
ce inca nu s-a pervertit.
Paul, mai citeste si tu poezie contemporana straina si vezi daca si acolo sunt promovatii numai poeti cu scoala vietii, maestri in tehnica capului in gura. Obsesia asta a autenticismului a devenit plictisitoare si deprimanta. Autorii carora li se face atata reclama sunt in general niste semidocti liricoizi lipsiti de orice cultura poetica. Din pacate avem si critici pe masura acestor poeti. Trebuie sa terminam cu aceasta tranzitie mizerabilista. ( Am mai scris un comentariu in care citam, intre ghilimele, un vers al poetului sgb, asa cum aparea el in articolul tau. Comentariul mi-a fost, cred, arestat, ceea ce ma amuza teribil. Webmasterul aplica inconstient vechea distinctie mallarmeeana intre limbajul „esential” al poemului si cel ordinar al comunicarii. E amuzant pentru ca se pare ca versurile Poetului pe care le citeaza criticul nu pot fi reproduse pe forum. Dar pe de alta parte, e penibil.)
Asta chiar e un poet interesant!
Obsesia asta cu poetii vietii devine penibila. Mai citici voi critici si poezie straina sa vedeti daca tot numai maestri ai capului in gura sunt promovati. „Koaie goale” e dupa voi stadiul ultim al poeziei contemporane? Am inteles, suntem postcomunism, e tranzitie, dar devine plictisitor. Paul, credeam ca te-ai reorientat. Acum, vorba poetului, „risti sa futi finalul”.
Este o creatie deosebita, fresh, tonifianta plina de viata.
Asteptam continuarea!
Volumul asta e o capodopera a poeziei ultimilor ani. Felicitari autorului!
de multe ori s-au anunţat poeţi mari, interesanţi, apoi tot critica i-a îngropat în uitare, singura soluţie- tipăriţi-l pe poet unde se poate, cât mai mult, să înţeleagă norodul şi nu nerodul ce se întâmplă, altfel totul seamănă cu un foc de artificii