Acest continut este doar pentru abonati. Pentru abonament Observatorul Cultural apasati aici.
BIFURCAŢII. Amicus Caragiale…
- 08-10-2009
- Nr. 495
-
Liviu ORNEA
- Rubrici
- 3 Comentarii
Mărturisesc că am citit şi recitit, aşa cum se recomanda, articolul lui Caragiale propus de redacţie şi intitulat, cam abuziv, tot de ea, în numărul din 23 septembrie. Titlul ales, „Toate şcoalele…“, poate sugera ideea că textul lui Caragiale se ocupă de şcoli şi numai de ele. Or, fragmentul face parte dintr-un articol amplu în care autorul încearcă să descifreze contextul socio-economic care a dus la Răscoala din 1907. N-aş zice că e un studiu obiectiv, ci unul care exprimă un clar partizanat politic, evident antiliberal – şi nu numai pentru că guvernul liberal reprimase răscoala. Oricum ar fi, Caragiale e pornit rău pe şcoala de toate gradele din vremea sa. Iar redacţia, propunînd acest memento, pare să-i dea dreptate (că doar nu l-o fi publicat ca să-l facă de ruşine!) şi să sugereze măcar o parţială aplicabilitate a enunţurilor lui Caragiale la lumea de azi. Să vedem. „Toate şcoalele, de la cele populare pînă la universităţi […], toate dau mai mult sau mai puţin d’emblée absolvenţilor lor drepturi la dignităţi şi funcţiuni publice. Astfel, şcoala română, în loc de a fi un mijloc de educaţiune şi cultură a poporului şi a claselor dirigente, devine canal de scurgere al […]
Textul lui Caragiale e un nonsens si nu pot decat sa subscriu parerii domnului Ornea.
Pe de alta parte, se pare ca, judecind lucrurile in logica cuantizata a umanistilor, textul si-a atins tinta. Ei au inteles ca se refera la faptul ca se dau diplome foarte usor, atat prostului cat si omului de valoare, iar pe job market ei au sanse egale. Ca asta e una dintre problemele invatamantului romanesc, el nu distinge valorile.
Solidarizez si cu finalul acestui articol, la probleme concrete se cer solutii punctuale, in logica standard a sistemului capitalist.
ps. Ar fi bun totusi un nou Caragiale, asa sa avem si noi un geniu de „comic urban” macar o data la o suta si ceva de ani.
Domnule Ornea,
Mai intai de toate, Caragiale are o ironie muscatoare, absurd-hilara, pe care Dvs., din nebagare de seama sau din pricina unei insensibilitati funciare, nu o simtiti. In al doilea rand, Caragiale nu este antiliberal decat in sensul singular de partizan al Partidului Conservator si opozant al Partidului Liberal, marile noastre partide politice de dinainte de 1914. Spre stupefactia unora, conservatorii romani ai secolului al XIX-lea sunt la curent cu ce insemna conservatorismul european al acelei perioade, adica nimic altceva decat un liberalism moderat si, in unele circumstante, atenuat si pervertit. Din pacate, daca ati reciti intregul articol – de altfel, extrem de celebru si unul dintre cele mai critice scrise vreodata cu privire la situatia socio-politica romaneasca – ati observa ca Dl. Caragiale are cuvinte aspre de spus atat despre liberali, cat si despre conservatori:
Cum mai ramane cu exprimarea clara a unui crez antiliberal, pentru care pledati Dvs.? Nu uitati ca suntem in anul de grave tulburari sociale 1907, Caragiale este batran si satul de mizerabilismele romanesti, urmeaza sa emigreze in Germania si pare detasat de orice simpatie juvenila pentru factiunile noaste politice, adevarate bande oligarhice. Impresia mea, totusi argumentata, este ca emiteti niste afirmatii pripite, in absenta unor minime repere biografico-istorice.
Dar sa trecem la fond. Ma indoiesc ca Dl. Caragiale a crezut vreodata de cuviinta ca scopul scolii romanesti, de atunci sau de acum, ar fi acela de a da oameni de cultura, dezinteresati de implicatia practica a diplomelor lor. Caragiale este departe de a fi un locuitor virtual al Castagliei. Nu (vreau sa) inteleg de ce Dvs. ii atribuiti indirect asemenea intentii nerealiste si complet atipice pentru personalitatea Domnului Caragiale. Iarasi, nu sunt sigur daca Dl. Caragiale a dorit vreo clipa sa propuna criterii sau sa ofere solutii in articolul cu pricina. Scopul dumnealui era unul ceva mai modest, anume de a scoate in evidenta hibele si gaurile din podeaua putrezita a institutiilor noastre. Nihilist si anarhic ar putea fi, exagerand desigur, dar nicidecum un reformator cu lista de propuneri elucubrante la subtioara, cum sunt atatia altii, ieri si azi, tot ce se poate si maine. E facil sa arati cu degetul false cauzalitati cand insasi cauzele pe care le sugerezi sunt tare subrede, mai degraba rezultatul unui imaginatii rautacioase si a unei ratiuni tendentioase.
Dupa cum am dubii vis-a-vis de morga aristocratica, anti-plebeiana, a sus-numitului Caragiale, pe care Dvs. i-o atribuiti cat ai zice peste. Are progenitura de placintari ceva cu parvenitismul? Sunt fragmente din care ai deduce ca Domnul Caragiale era inzestrat cu o inima sensibila la suferintele si privatiunile oamenilor nevoiasi din mahalale sau a multimii de tarani pauperi ai timpului sau. Cam bizar pentru un adept al anti-parvenitismului ca linie directoare in gandire, dupa cum sustineti Dvs. ca Domnul Caragiale ar fi fost! Va intreb totusi: chiar sa fi fost Dl. Caragiale fundamental impotriva acestor coate-goale si amarati de duzina daca acestia din urma ar fi vrut sa parvina pe baza unui minim merit?
Intre noi fie vorba, ce mi-ar placea ca majoritatea romanilor sa invete lectia parvenirii de la unul ca Domnul Caragiale! Nu sunteti de parere ca un asemenea mod de a te ridica pe scara sociala ne-ar face tuturor un bine, ne-ar invata ca nu e nimic rusinos in parvenire, cum Dvs. imediat ati presupus, ceea ce ne spune mai mult despre Dvs. si vremurilor in care traiti, ca ar considera si odrasla de placintar?
Nu despre functia scolii generice si nici despre parvenire are ceva aspru de zis Dl Caragiale, ci despre faptul ca, in majoritatea situatiilor (iar Caragiale are mereu respect pentru exceptii), in Romania lui, dar si in Romania noastra, Domnule Ornea, scoala o termini pentru diploma dar fara cunostinte temeinice, fara o selectie exigenta, fara discernamant profesional, in timp ce prin parvenire noi intelegem cam acelasi lucru pe care il stia si Tanase Vasilescu zis Lumanararul, din romanul Dl. Camil Petrescu: analfabet sau nu, in Romania, cu abilitate si istetime pungasa, faci averi pe seama altora, inselandu-ti semenii si legea statului.
De dragul de a pipera argumentatia, Dl. Caragiale scrie cu un strop de ferocitate retorica, purificand, in laboratorul mintii sale, realitatea intortocheata si contradictorie de elementele indezirabile experimentului: asa reiese un model teoretic, care, iata, inca ne defineste grosso modo.
Si, va rog, nu mai scuzati scoala romaneasca de gravele ei deficiente: cand eliberezi o diploma unui placintar, nu-i o mare scofala, dar cand covrigarul are tot atata scoala ca atunci cand s-a decis s-o urmeze pe cea pe care acum o absolva, ei bine, cum se cheama? Se cheama ca a facut-o degeaba, daca lasam diploma la o parte. Ma intreb cine si pe ce baze l-a notat atunci cand placintarul a lopatat ca o gasca prin scoala asta fara probleme, cum vreti s-o scoateti Dvs.
In rest, numai de bine.
Domnule Ornea,
Mai intai de toate, Caragiale are o ironie muscatoare, absurd-hilara, pe care Dvs., din nebagare de seama sau din pricina unei insensibilitati funciare, nu o simtiti. In al doilea rand, Caragiale nu este antiliberal decat in sensul singular de partizan al Partidului Conservator si opozant al Partidului Liberal, marile noastre partide politice de dinainte de 1914. Din pacate, daca ati reciti intregul articol – de altfel, extrem de celebru si unul dintre cele mai critice scrise vreodata cu privire la situatia socio-politica romaneasca – ati observa ca Dl. Caragiale are cuvinte aspre de spus atat despre liberali, cat si despre conservatori:
Cum mai ramane cu exprimarea clara a unui crez antiliberal, pentru care pledati Dvs.? Nu uitati ca suntem in anul de grave tulburari sociale 1907, Caragiale este batran si satul de mizerabilismele romanesti, urmeaza sa emigreze in Germania si pare detasat de orice simpatie juvenila pentru factiunile noaste politice, adevarate bande oligarhice. Impresia mea, totusi argumentata, este ca emiteti niste afirmatii pripite, in absenta unor minime repere biografico-istorice.
Dat sa trecem la fond. Ma indoiesc ca Dl Caragiale a crezut vreodata de cuviinta ca scopul scolii romanesti, de atunci sau de acum, ar fi acela de a da oameni de cultura, dezinteresati de implicatia practica a diplomelor lor. Caragiale este departe de a fi un locuitor virtual al Castagliei. Nu (vreau sa) inteleg de ce Dvs. ii atribuiti indirect asemenea intentii nerealiste si complet atipice pentru personalitatea Domnului Caragiale. Iarasi, nu sunt sigur daca Dl Caragiale a dorit vreo clipa sa propuna criterii sau sa ofere solutii in articolul cu pricina. Scopul dumnealui era unul ceva mai modest, anume de a scoate in evidenta hibele si gaurile din podeaua putrezita a institutiilor noastre. Nihilist si anarhic ar putea fi, exagerand desigur, dar nicidecum un reformator cu lista de propuneri elucubrante la subtioare, cum sunt atatia altii, ieri si azi, tot ce poate si maine. E facil sa arati cu degetul false cauzalitati cand insasi cauzele pe care le sugerezi sunt tare subrede, mai degraba rezultatul unui imaginatii rautacioase si a unei ratiuni tendentioase.
Dupa cum am dubii vis-a-vis de morga aristocratica, anti-plebeiana, a sus-numitului Caragiale, pe care Dvs. i-o atribuiti cat ai zice peste. Are progenitura de placintari ceva cu parvenitismul? Sunt fragmente din care ai deduce ca Domnul Caragiale era inzestrat cu o inima sensibila la suferintele si privatiunile oamenilor nevoiasi din mahalale sau a multimii de tarani pauperi ai timpului sau. Cam bizar pentru un adept al anti-parvenitismului ca linie directoare in gandire, dupa cum sustineti Dvs. ca Domnul Caragiale ar fi fost! Va intreb totusi: chiar sa fi fost Dl. Caragiale fundamental impotriva acestor coate-goale si amarati de duzina daca acestia din urma ar fi vrut sa parvina pe baza unui minim merit?
Intre noi fie vorba, ce mi-ar placea ca majoritatea romanilor sa invete lectia parvenirii de la unul ca Domnul Caragiale! Nu sunteti de parere ca un asemenea mod de a te ridica pe scara sociala ne-ar face tuturor un bine, ne-ar invata ca nu e nimic rusinos in parvenire, cum Dvs. imediat ati presupus, ceea ce ne spune mai mult despre Dvs. si vremurilor in care traiti, ca ar considera si odrasla de placintar?
Nu despre functia scolii generice si nici despre parvenire are ceva aspru de zis Dl Caragiale, ci despre faptul ca, in majoritatea situatiilor (iar Caragiale are mereu respect pentru exceptii), in Romania lui, dar si in Romania noastra, Domnule Ornea, scoala o termini pentru diploma dar fara cunostinte temeinice, fara o selectie exigenta, fara discernamant profesional, in timp ce prin parvenire noi intelegem cam acelasi lucru pe care il stia si Tanase Vasilescu zis Lumanararul, din romanul Dl. Camil Petrescu: analfabet sau nu, in Romania, cu abilitate si istetime pungasa, faci averi pe seama altora, inselandu-ti semenii si legea statului.
De dragul de a pipera argumentatia, Dl. Caragiale scrie cu un strop de ferocitate retorica, purificand, in laboratorul mintii sale, realitatea intortocheata si contradictorie de elementele indezirabile experimentului: asa reiese un model teoretic, care, iata, inca ne defineste grosso modo.
Si, va rog, nu mai scuzati scoala romaneasca de gravele ei deficiente: cand eliberezi o diploma unui placintar, nu-i o mare scofala, dar cand covrigarul are tot atata scoala ca atunci cand s-a decis s-o urmeze pe cea pe care acum o absolva, ei bine, cum se cheama? Se cheama ca a facut-o degeaba, daca lasam diploma la o parte. Ma intreb cine si pe ce baze l-a notat atunci cand placintarul a lopatat ca o gasca prin scoala asta fara probleme, cum vreti s-o scoateti Dvs.
In rest, numai de bine.