Herta Müller: „Cei doi versanţi ai creaţiei literare: dependenţa de scris şi lehamitea“
Interviu cu Herta Müller
- 15-10-2009
- Nr. 496
-
Gabriel H. DECUBLE
- Actualitate
- 2 Comentarii
De la debutul literar, în 1982, aţi scris peste 20 de volume, traduse în 18 limbi; aproape că nu a trecut an, de atunci, fără să fi primit un premiu literar important. Însă, de cînd trăiţi în Germania, nu aţi scris nici o carte de proză cu tematică pur germană. Este Germania o ţară atît de neinteresantă sau avem de-a face cu un fel de autocenzură? Nu e o formă de autocenzură. Pur şi simplu aşa e. Eu nu-mi aleg singură tema, ci ea mi se oferă pe baza anumitor experienţe de viaţă, experienţe pe care le-au făcut şi alţi scriitori: Imre Kertész, Peter Esterhazy, Alexander Tilma, chiar şi Semprún, aşa încît pot spune că există un tip de scriitor care-şi găseşte temele doar în experienţele de viaţă, oameni care, în general, au suferit puternice lovituri ale destinului, iar aceste traume devin surse literare prin excelenţă. Cred că ele sînt şi cele mai importante teme. În cazul meu, experienţa existenţială covîrşitoare a fost făcută sub dictatură, în România acelor ani, iar faptul că acum trăiesc la sute de kilometri depărtare nu mă face să uit ce am trăit aici. Mi-am luat trecutul cu mine, iar dictatura e o temă încă […]
Asemenea oameni, ca Herta Muller, ne amintesc ca nu sunt vorbe goale demnitatea, nevoia de adevar, de caldura umana fireasca, nepervertita. Iar frumusetea textelor ei, care nu sunt literatura, cum zice, ci un fel de confesiune care nu exclude cautarea cuvantului in stare sa spuna adevarul sau macar sa se apropie de el pare pe masura acestei demnitati. E ca si cum marea literatura nu s-ar putea hrani decat dintr-o veritabila constiinta. Cate exemple, de acest fel, exista in literatura romana contemporana? Cate constiinte care n-au cochetat niciun moment cu minciuna mai mult sau mai putin confortabila? Sa ne bucuram de Nobelul Hertei Muller, pentru ca exista un asemenea om. Si sa nu ne facem iluzii privind literatura romana.
Ceea ce o singularizeaza si situeaza la o cota foarte inalta pe scriitoare,e franchetea ei cuceritoare,arta de a spune lucrurilor pe nume si a le apropria,fara zorzoane si metaforizari inutile,cu o siguranta demna de toata admiratia.