COSMOPOLIS. Oftica protestantă a muncii

Odată, împărăţia cerurilor le era promisă celor săraci cu duhul. Altădată, înc-o dată, plaja elizee, coborîtă pe cerurile sublunare, le era promisă săracilor. Dar nici utopicul creştinism al începuturilor, nici comunismul iluziilor nu au putut rezista forţei protestantismului. Acesta este, azi, principiul realului, al globalizării muncii: nu al muncii cu cartea ori cu oţelul, ci al muncii cu munca, adică a simulacrului torturii şi a torturii simulacrului. Tot odată, bogăţiile strînse de creştin nu îl urmau în lumea de apoi, prin graţia principiului nudismului ontologic: „goi ne naştem şi goi murim“. Lăsate în urmă de somnul sau lenea post-mortem a decedatului, bogăţiile rămîneau să-i înrăiască pe moştenitori şi dezmoşteniţi deopotrivă. Mai tîrziu, catolicii au inventat purgatoriul (inexistent în creştinismul primelor veacuri, în ortodoxie sau în protestantism). Loc de muncă şi de alte feluri de chinuri, purgatoriul a fost inventat pentru bancheri, acei inventatori ai timpului nenatural sau demonic, ca să le dea o speranţă, chiar dacă mediocră, că în lumea de apoi nu pe toţi îi aşteaptă chinurile iadului. Bancherii nu-şi puteau lua cîştigurile mundane dincolo de moarte, dar, cel puţin, puteau spera că nu vor arde în Gheheena pentru că i-au fi sărăcit prin nemuncă dubioasă pe cei de […]