ON-LINE Povestea asta se-aude parcă pentru prima oară, de fiecare dată cînd e respusă. Lucrurile se schimbaseră în ţară: războiul trecuse, îi adusese pe alţii la putere şi aceştia întorseseră lucrurile cu susu-n jos. Cu mînă de fier, cu limbă de lemn, îi băgaseră în felurite închisori pe toţi supravieţuitorii rămaşi în ţară. Unul dintre deţinuţi publicase, înainte de a fi închis, un volum …
Cum se încălzea planeta, Veta, erogena Veta, făcu-un vis de se făcea România ţara mea. Suflă duh hlizit pe ape să ne dea un brînci uşor (capra altora să crape că nu-i ţap ispăşitor): „Facerea vă e ieşirea şi dorul aleator. Fi-v-ar spaţiul aiuritic şi sexul ameţitor!“ Moscova nu crede-n lacrimi, şi …
Mă uit în jur, şi-n jur de Mediaş sînt două sate: unul, Aţel; Pelişor, celălalt. Acolo şi acolo, Ioana Crăciunescu a închiriat, acum cîţiva ani, două case parohiale ale Bisericii Evanghelice. Le-a curăţat (de mucegai, ruine şi de multe tone de cartofi lichefiaţi de-a lungul a trei luştri de lene), le-a decorat cu geniu, transformîndu-le în raiuri pe pămînt. …
Grecii îi spuneau hypokeimenon: natura contemplîndu-şi ritmurile prin noi. Paul Neagu, en nouveau grec, îl numea, nu cratimă, ci hyphen: ceea ce uneşte prin puterile diferenţei. El s-a jucat cu această încăpăţînată esenţă generativă de atîtea ori, încît trebuie că era un clovn al alerităţii pure precum Părinţii Bisericii Greceşti erau clovnii lui Dumnezeu. Mintea-nceată se împlîntă în …
„Dacă-l ai pe vino-ncoa, du-te-ncolo!“ – sună principiul pastoral. Într-acolo duc şi – deghizate, dar neprecupeţite, nerăscolite de răscruci – ecourile sale. Doar fermecătorul, şarmantul, charismaticul, cel nelipsit de vino-ncoa, e ispititor, periculos, deci înspăimîntător, nu? Ducă-se pe pustii! Şi deşerturile cresc geometric. Diavolul poate fi şchiop sau cocoşat sau peltic sau multilingv, dar el este, mai întîi şi mai …
Clipă, stai! Ţi-ai pus perna sub cap şi, după ce o îndeşi mai bine să-ţi faci culcuş, în sfîrşit, capul pe pernă - buf! Uf! Dai s-adormi, deşi Moş Erogene mai bîzîie o tură de Barbie sau de Ken din cînd în gînd (e tîrziu, ăsta chiar nu doarme niciodată? Dar mai bine-aşa decît să te apuce spaima că nu te mai scoli). …
Dacă sînt întrebat, o spun. Dacă nu, o ştiu: limba română este un miracol. Este un dezastru aureolat de miracol. Ce e miraculos e că limba română a supravieţuit tsunamiurilor de falşi strămoşi care aduceau în obroc lumină de la răsărit. Aşa îmi pare şi mie. Doar valurile gepide şi cumane, slave şi hune, tătare şi slave, otomane, …
Mă trece, îmi trece şi trec „Ce să fie omul?“ dă să mă întrebe amicul de la masa de alături. Altădată i-aş fi întors-o scurt: „omul e nu numai, ci şi“. Dar nu mai pot s-o fac, nu că aş şti de ce? Ceva mă reţine – cred că adevărul. Adevărul ăla ca o sabie proaspăt …
Cînd omenirea se află în stare de olimpiadă, înseamnă că au mai trecut patru ani şi multe cicluri au ca să mai treacă. Şahul e modelul războiului după cum pacea e modelul păcii, dar olimpiadele sînt extaza homeopatică a păcii şi analogul paşnic al războiului. Exemple exemplar alunecînd între pace şi război, jocurile olimpice, ca şi jocurile de …
Pe la 15 ani citeam The Catcher in the Rye pe sărite. Romanul fusese de curînd tradus, avea un titlu grozav – De veghe în lanul de secară – iar eu, îmbrăcat în halatul albastru de atelier din dotare, fumînd discuţii cu comilitoni de-ai glasului dres cocoşeşte în clo-ul liceului Iulia Hasdeu, îl răsfoiam la întîmplare, impresionant. Dădea …
Căci m-am întrerupt: Ei, atunci mă mînii ceva teribil, scot scurt asul din mînecă – furia noastră bubuindă – şi le zic: Care speranţă? Păi, cu speranţa aia ne-a frecat Marx ridichea o bucată bună, ne-a păcălit de neputincioşi ce eram noi, de cinici preoţii şi cinovnicii lui, şi de iresponsabil ce era el. Ne-a …
– Ce faci, Marx? – Rău, mă Marx! „Despre Karl Marx s-au spus de toate: că a fost vizionar, dar şi monstruos; că a înţeles capitalismul mai bine decît alţii, dar că alternativa lui comunistă s-a vădit şi mai inumană; că avea barbă, dar era antisemit; că avea creierul scindat, o emisferă – critică, cealaltă – …
Deşi misionariatul nu a fost nacafaua noastră, pînă pe la 1700 iezuiţii împînziseră lumea, din Paraguay pînă în China şi înapoi în Uruguay. Ajunseseră peste tot, care cu chin, care nu-n van, răspîndind luminile biblice cu ştiinţ-adîncă a moralei laxe. Iezuiţi iezuiţii, nu cum, mai încoace, mormonii, noii turişti ai sufletului puşi pe convertit cu ghiotura. Pe cînd …
După XX de ani, Porthos nu-şi dăduse setea de vin pe melancolia lui Aramis, şi nici D’Artagnan nu se preschimbase în Athos, icoana tinereţii sale: cei 3/4 muşchetari rămăseseră mai mult neschimbaţi decît schimbaţi. Dumas, însă, nu-i aşa? era atît romancier, cît şi rapsod de episoade din miezul veacului dix-neuf. Pentru el, numele personajelor era ştampila divin-imprimată …
The king is dead. the drama queens Miţa e o lume. Dar lumea fusese o călătorie înscenată în alte feluri: creaţie, vis, lumină geometric împărtăşită, vîrf de iceberg deasupra iadului, iad fără vîrf, mare lanţ al birourilor, în fine, glob îndatorat drepturilor sale. Dintre drepturile omului, cel la auto-proprietate e azi cel mai …
Girafă (s.f.) – hipopotam alcătuit de un comitet Întrebat dacă preferă scrisul sau cititul, Jorge Luis Borges a răspuns că scrie ce poate dar citeşte ce vrea. Adorabil, Borges; şi reconfortant: citindu-l, nu mai ai de ce să te chinui să-i citeşti pe toţi (cei pe care i-a citit el). Prin artificiul convenabil al diviziunii muncii, scriitorului …
Odată, împărăţia cerurilor le era promisă celor săraci cu duhul. Altădată, înc-o dată, plaja elizee, coborîtă pe cerurile sublunare, le era promisă săracilor. Dar nici utopicul creştinism al începuturilor, nici comunismul iluziilor nu au putut rezista forţei protestantismului. Acesta este, azi, principiul realului, al globalizării muncii: nu al muncii cu cartea ori cu oţelul, ci al muncii …
Niciodată, parcă, etc. Niciodată, parcă, istoria nu s-a coagulat mai repede decît azi. Lucrurile, oamenii, valizele de piele de struţ, numele, evenimentele şi scandalurile se înghesuie în conul de lumină al celor 15 minute de glorie; de acolo sînt iute îndesate în băncile de date ori în nedatele uitării. Prezentul nostru public n-are ţinere. La americani, bibliotecile publice …
La Melbourne, unde trăieşte de la începutul anilor ’80, Anamaria Beligan scrie – proză mereu şi uneori romane – în engleză. A început să scrie după ce a împlinit treizeci de ani – late bloomers take their time. Doamna Dana Lovinescu, de la bun început mamă a autoarei, îi este şi traducătoarea în română. Aşa au apărut …
