Privirea lui José Luís Peixoto
- 18-11-2009
- Nr. 501
-
Dana PÎRVAN-JENARU
- Literatură
- 0 Comentarii
Festivalul Internaţional de Literatură de la Bucureşti, desfăşurat între 28 şi 30 octombrie 2009, l-a adus în ţara noastră şi pe José Luís Peixoto, cel mai apreciat tînăr scriitor din Portugalia. Născut în 1974, Peixoto a primit în anul 2001, prestigiosul Premiu „José Saramago“, pentru romanul tradus recent la Polirom sub titlul Nici o privire. Tînărul pe atunci de doar 26 de ani a fost remarcat de Saramago însuşi, iar aprecierea acestuia i-a deschis uşa succesului internaţional, scrierile sale fiind traduse şi publicate pînă în prezent în peste 15 ţări (printre care Franţa, Italia, Bulgaria, Turcia, Finlanda, Olanda, Spania, Brazilia, Statele Unite, Japonia, Ungaria). Poet, romancier, dramaturg şi critic literar, talentul creativ al lui Peixoto şi-a pus amprenta şi pe alte domenii ale artisticului: în 2003 a lansat, împreună cu cei de la formaţia Moonspell, un album şi un roman care poartă acelaşi titlu – The Antidote – fiind şi autor de librete de operă, dar şi dramaturg de dans contemporan. În semn de recunoaştere a valorii sale, în Portugalia s-a înfiinţat un premiu care îi poartă numele şi care este destinat tinerilor scriitori sub 25 de ani. Primul său roman – Nici o privire (în original Nenhum Olhar) […]