Cristina şi butaforia ei

Pentru mine, orice călătorie în România e şi o călătorie într-un alt timp, cînd nu ştiam niciodată ce-i întîmplare şi ce-i înscenare în propria mea viaţă. Acesta e motivul pentru care am cerut mereu, în toate declaraţiile mele publice, să-mi pot vedea dosarul de la Securitate – lucru ce mi-a fost totdeauna refuzat din diverse motive. În schimb, existau de fiecare dată indicii că din nou, adică în continuare, eram ţinută sub observaţie. În primăvara trecută am fost la Bucureşti invitată de NEC (New European College). În prima zi şedeam cu o jurnalistă şi un fotograf  în holul hotelului, cînd un bodyguard musculos a întrebat dacă există vreo aprobare pentru asta şi a dat să-i smulgă fotografului aparatul din mînă. – Aici nu-i permis să fotografiezi, nici persoanele nu pot fi fotografiate – a spus el furibund. La recepţie era micul steguleţ albastru al Europei – trecuseră doar cîteva zile de la Conferinţa NATO ţinută la Bucureşti. Jurnalista s-a arătat supusă: – Scuzaţi, n-o să mai facem.   În acest timp, fotograful încerca să-şi redobîndească aparatul. L-am întrebat pe bodyguard dacă holul hotelului e cumva un obiectiv secret şi ce caută steguleţul european la recepţie. Mai bine l-ar dosi într-un […]