TEATRU. Sărbători prelungite. La Timişoara

Într-o mişcare absolut firească, fie şi acoperind cu noi bucurii inevitabile nostalgii, peisajul teatral românesc marchează periodic vîrfuri de potenţial şi neplăcute căderi. În context, de fiecare dată un model pilot, ca să zic aşa, marchează cîteva stagiuni, motivat printr-o fericită potrivire de context administrativ (local, în primul rînd), managerial şi de trupă. În ultima vreme, pare că locul pe podium este ocupat de Teatrul Naţional din Timişoara, iar etapa este de evidentă augmentare. Sala Doi – un edificiu care ţine de miracol Pînă una-alta, în aşteptarea Festivalului Dramaturgiei Româneşti, mutat în aprilie, începînd din acest an, echipa managerială condusă de regizoarea Ada Lupu a mai inaugurat un spaţiu de joc: Sala Doi. Dacă titulatura, sînt nevoit să o repet, mi se pare înfiorătoare (a fost odată ca niciodată un Cabinet… şi, în definitiv, nici lipsa newyorkezo-sulineană de imaginaţie întru botezarea străzilor nu e mai brează; asta cu atît mai mult cu cît e vorba despre o clădire de patrimoniu, fost arsenal, pulberărie şi manej imperial!), în schimb, edificiul ţine chiar de miracol, într-un an marcat de tot soiul de operaţiuni ale brandului „Criza“. Pesemne că remediul e obstinaţia încrederii în sine. Dovada? La mai puţin de doi ani de […]