COSMOPOLIS. The Catcher in the Rhizome
- 11-02-2010
- Nr. 512
-
Călin-Andrei MIHĂILESCU
- Rubrici
- 0 Comentarii
Pe la 15 ani citeam The Catcher in the Rye pe sărite. Romanul fusese de curînd tradus, avea un titlu grozav – De veghe în lanul de secară – iar eu, îmbrăcat în halatul albastru de atelier din dotare, fumînd discuţii cu comilitoni de-ai glasului dres cocoşeşte în clo-ul liceului Iulia Hasdeu, îl răsfoiam la întîmplare, impresionant. Dădea bine să-l citeşti pe Salinger de cum o luai pe derdelouche, spre-adolescenţă. Dă bine şi acum. Romanul lui e dintre acelea pe care nici n-apuci să le citeşti, că şi trebuie să-ţi placă. Şi de aceea să i te-ntorci împotrivă. Poate că eu, însă, l-am citit prea devreme, că eram prea scund şi prea competitiv; eram pe treabă. Anxietăţile şi blehăteala lui Holden Caulfield nu-mi prea ziceau, poate încă nu intrasem la desensitivizare. Ciudaţi puştii americani, mi-oi fi spus, deşi muream după blugii, maşinile şi zgîrie-norii lor; cum încă nu mă apucase dorul de ducă, nici răbdare să mă gîndesc la Holden n-aveam. Angoasele mi-erau străine; cînd le credeam, le credeam lacrimogene ori mediocre. Regretul lui John Cusack, cînd a împlinit 21 de ani, că nu l-a interpretat pe Holden, mi-a amintit de schillerianul „am 23 de ani şi n-am făcut nimica […]