AVALON. Căderea intelectuală a comunismului

Adevărul este că Despre 1989. Naufragiul utopiei (Bucureşti, Editura Humanitas, 2009, 240 p.) de Vladimir Tismăneanu colcăie de idei şi trimiteri. Multe dintre ele provoacă la redimensionări ale judecăţilor istorice anterioare şi la redefiniri conceptuale. Nu este vorba despre faptul că 1989 e un an al revoluţiei anticomuniste care nu a avut timp să se sedimenteze. Tehnica lui Tismăneanu este să privească fenomenul analizat prin ocheane multiple, ba chiar şi împrumutînd concepte, noţiuni ori sintagme revelatoare de la alţi analişti, fie ei istorici sau politologi. Conform doar cîtorva dintre acestea, „revoluţiile din 1989… au fost revoluţii care aboleau noţiunea tradiţională de revoluţie“. Atunci „asistăm la sfîrşitul unui misionarism egocentric şi narcisist la nivelul intelectualităţii“. „Revoluţiile din 1989 sînt… în esenţă trans- şi antiideologice“ (p. 26), „revoluţii anticomuniste de factură civică“. Au avut un caracter autolimitat, fiind nişte „refoluţii“ (Timothy Garton Ash).   Debordantă este şi retrospectiva asupra comunismului. „Comunismul este un antropocentrism pervers“, un „mesianism revoluţionar“, ce funcţionează pe baza celor trei M: mitul, magia şi miracolul (citat din Fritz Stern), „un set de axiome ideologice cu valoare şi ambiţie universal explicative“, „refuzul realităţii şi înlocuirea ei printr-o hiper/trans/meta-realitate“, „se fundamentează pe dictatura asupra mentalului“. „Comunismul este o doctrină salvaţionistă“ […]