Poemul înstrăinării

Nu poţi intra în cartea aceasta decît în salturi, urmînd din aproape în aproape firul de lînă şi firul de apă, cu urechea ciulită, cu mîna întinsă. Şi dai, la capăt, de căpăţîna zdrobită, de trupul greoi, zăcînd într-o "moarte de mizerie", înghiţind o "pîine de mizerie pîine neagră fărîmiţată rîncedă". Migrenă înseamnă aici să auzi cum circulă sîngele, să-ţi simţi propria-ţi risipire, precum alţii văpaia pe rug, odinioară; să scuipi, să sudui, să stai despuiat în faţa durerii, pînă ţi se face frică de bătaia genelor, a firului de iarbă. Fragment din recenzia Poemul înstrăinării, poemul trecerii, de Luiza Palanciuc.   „Nu sur la poitrine du matin comme un enfant sans marge où noter son chagrin petitement s’en va le quotidien