Acest continut este doar pentru abonati. Pentru abonament Observatorul Cultural apasati aici.
TEATRU. Dividendele „sfintei scînduri“
- 18-02-2010
- Nr. 513
-
Iulia POPOVICI
- Arte
- 12 Comentarii
Liviu Ornea: Să începem abrupt: în ce limbă scrie Hanoch Levin? Iulia Popovici: Din cîte ştiu eu, a scris numai în ebraică. L.O.: Atunci cum a tradus-o Doru Mareş? I.P.: Din franceză, din cîte pot să-mi imaginez. Nu mă întreba de ce. Sorgintea spectacolului e un volum apărut la Théatrales Editions în 2007, sub titlul Que d’espoir, cuprinzînd 22 de texte scurte şi cîntece (din care Afrim alege unele, altora le schimbă titlul şi adaugă momente proprii) scrise de Hanoch Levin pentru cabaretele sale satirice. Caietul-program nu ne dă aceste informaţii… L.O.: Iar introducerea, în mod sigur, nu e versiunea lui Levin; atunci de ce scrie pe afiş de Hanoch Levin, nu după Hanoch Levin?! Introducerea, primul scheci/ prima scenă/ primul „trip deep“, e un monolog, intitulat Cum mi-am întîlnit soţul şi jucat de Virginia Rogin, în care se fac trimiteri directe la „spectacole de Afrim“. I.P.: Din acelaşi motiv pentru care Jocul de-a vacanţa era de Sebastian, nu după Sebastian, deşi el însuşi nu şi-ar mai fi recunoscut piesa. L.O.: Ce să spun, eu am plecat mai enervat decît de la Lucia patinează, fiindcă nu pricep acest mod de a face teatru care, la Afrim, […]
Uite cum sta treaba. Eu am vazut in dialogul vostru pretextul pt a/mi spune oful meu de spectator si cititor de cronici. Sa iti spun de ce am dreptul la oful asta : daca te intreaba cineva cine e tipa asta, nina tintar, la ce se pricepe ea cel mai bine, te rog, iulia, sa ii spui ca e un bun spectator, asa, in general, si cel mai bun spectator al lui afrim, in special. Dincolo de gluma, daca stau sa ma gindesc, chiar la asta ma pricep cel mai bine, sa imi apar libertatea de spectator, in relatie nu doar cu teatrul. In fine, pina la urma o sa folosesc spatiul asta de dialog pt a/mi exprima citeva nedumeriri, amin pt alta data marea ciuruiala …. Deocamdata, am citeva chestii urgente la jobul meu, dupa ce termin cu ele, revin.
Daca mai revii cu vreun mesaj si cu nume care ar fi dezarmat si armata chineza, cum e lena boiangiu, incet incet ma lasi fara munitia cu care ma pregateam sa ciuruiesc criticii®izorii :)) De ce vrei sa imi iei momentul de glorie, aveam si eu sansa sa zic : un fleac, i/am ciuruit!
In legatura cu toleranta fata de opinii, stii, e unul din putinele lucruri cu care ma laud. Zau. Toleranta si umor, ar fi una din devizele vietii mele. Si, totusi, am gasit un titlul bun pt o replica la dialogul vostru (am mania titlurilor) : UN SCHECI ABSURD CU DOI CRONICARI. Ce zici, nu esti curioasa sa vezi cum ma joc eu, si cu voi, criticii, dar si cu regizorii? Altfel, ma intreb si eu ca dl Ornea, care te/a intrebat : Si de ce a fost facut acest spectacol? Asadar, ma intreb : Si de ce v/ati facut voi ca dialogati? Unde, draga iulia, unde ati vrut sa ajungeti?! Tot NICAIERI, asa cum ziceti ca duce, pina la urma, suita de scheciuri din CIta speranta?
Uite că sînt oameni fericiţi care ştiu ce-i teatru şi ce nu e. Eu una îi invidiez. Lena Boiangiu credea că Rimini Protokoll nu e teatru din cauză că ei nu construiesc lumi ficţionale alternative. Ei şi? Unde-am fi fără alternative de opinii şi toleranţă faţă de ele? Aud că regizorii \”cer altfel de critici!\”. Şi criticii cer altfel de actori, actorii cer altfel de regizori etc., un fel de circuitul schimbării în natură. Căutatul beţelor din ochii celorlalţi ne scuteşte de pus osul la treabă şi asigură că nimic nu se va îmbunătăţi. Mi-a venit aşa, o idee, că întotdeauna pentru \”să se reformeze, dar să nu se schimbe nimic\” militează şi sînt responsabili cei care au cel mai mult de cîştigat, financiar, din actuala stare de lucruri. Te las pe tine să ghiceşti cine-ar fi aceştia…
Ma intrebi care e tragedia dacă unele spectacole ne plac mai mult şi altele mai puţin? Nu/mi dau seama ce te/a facut sa crezi ca eu vad vreo tragedie in treaba asta. M/a iritat ceva in conversatia voastra, dar nu faptul ca nu v/a placut Cita speranta. Cum sa nu va respect dreptul de a spune NU/MI PLACE, taman eu care ma aflu in plin razboi cu legendele teatrului ro care ne interzic dreptul asta!? DE pilda, tu ai considerat Omul perna cel mai bun spectacol al stagiunii in care a fost produs, mie NU mi/a placut spectacolul asta. Si nu am avut nici o retinere sa ii spun lui afrim ca nu mi/a placut. Ma minunez doar ca, atunci cind dlui Ornea, care e cronicar, nu/i place un spectacol zice, clar si categoric : ASTA NU MAI E TEATRU! Carevasazica, alta e problema cu dialogul vostru, sper sa imi gasesc timpul necesar pt a/mi limpezi nedumeririle intr/un text inteligibil, prin care nu/mi imaginez ca voi descoperi america, ci doar sursele dezamagirii mele – in relatie cu o lume pe care o frecventez (in calitate de spectator dar si de impatimit cititor de cronici) cu un entuziasm din ce in ce mai scazut. DE lumea noastra teatrala e vorba.
Dragă Nina, înainte de a te lansa în opuri categorice, mai citeşte o dată acest dialog. Şi să ne gîndim împreună la o cultură a dialogului, care nu înseamnă nici utilizarea pasională a parului în apărarea ideilor preferate, nici mîngîiatul în sensul blănii (a criticilor între ei, a criticilor faţă de regizori, a criticilor faţă de spectatori). Teatrul nu e o chestie de viaţă şi de moarte, nu se întîmplă nimic ireversibil dacă cineva nu e de aceeaşi părere cu tine. Mă întreb unde ai citit tu aici că aş fi zis eu ceva gen „asta nu e teatru”. Şi ce dacă a apărut Harry Potter? Nu cumva eşti tu adepta literaturii înalte, în care Harry Potter trebuie mazilit încă de la naştere? O literatură se face cu Harry Potter, cu Fram, ursul polar, cu Maigret şi Miss Marple, cu Emily Dickinson şi Julian Barnes. La fel şi teatrul. E distractiv că acum vrei să taberi cu tastatura peste mine, după 8 ani în care mi-am luat-o oricum după ceafă susţinînd că Afrim e un regizor super talentat cu o voce unică. Hai să citim ce scriu oamenii, nu ce vrem noi să citim pentru că asta ne dă impold să creăm.
Iar dacă vrei să scrii că grila de lectură a lui Afrim e filtrată de tipul de teatru practicat de majoritatea mediului regizoral românesc, să ştii că despre asta s-a mai scris… Prea multe bătălii pentru Hernani, în momentul de faţă, Afrim e un regizor suficient de mare ca să ne permitem să nu cădem cu roţile în sus chiar la toate (numeroasele) lui montări. Zău, care-i tragedia dacă unele spectacole ne plac mai mult şi altele mai puţin?
se pare ca nu toata sala era asa de fericita si printre acei spectatori fericiti au mai fost si altii care au plecat dezamagiti. asta am vazut-o pe bloguri, unul dintre acestea este cel al lui pantacruel care isi incepe postarea cam asa: „M-am saturat de Afrim”…
E duminica seara , 22 februarie si tocmai m-am intors de la acest spectacol. Asta dupa ce am citit aici dialogul dvs. De ce am insistat sa scriu aici neaparat. Pentru ca spectacolul mi-a dat o stare de bucurie intensa si nu pot sa cred ca discutia aceasta se refera la acesti spectacol pe care eu l-am vazut in seara asta. Chiar doresc o confirmare in acest sens. Pentru dvs, stimati critici, o sala de spectatori fericiti care rid sincer, inseamna o sala de imbecili ? Spectacolul e o minune si ma gandesc cu tristete ca unii rateaza spectacolul citind aceasta discutie, scuzati-ma, contrafacuta a dvs. Felicit actorii din spectacol pentru seara extraordinara pe care mi au oferit-o.
Stii, draga Iulia, dincolo de grija ta fata de limba in care a scris hanoch levin, am apreciat mereu la tine ca esti un cronicar curajos, care face efortul de a identifica problemele teatrului ro. Dialogul tau cu Liviu Ornea, care de fapt nu este un dialog, este very unfair si nu/mi vine sa cred ca protagonistii lui sint doi cronicari pt care am o mare consideratie. O sa scriu pt liternet un text despre dividendele criticii teatrale ro, in care o sa vorbesc despre comedia din asa zisul vostru dialog. Pina atunci, iti zic un gind la care am ajuns citind ultima tableta a lui andrei plesu din dilema veche. Incercind sa identifice hibele politicii ro, plesu gaseste una perfect valabila si pt teatrul ro (ca sa vezi!) : „Cînd spun ca partidele noastre au, în plus, o problema de stil, ma gîndesc la
experienta mea de telespectator. De cîte ori vad talk-show-uri politice, la
care participa reprezentanti ai tuturor partidelor parlamentare, mi se pare
ca toti seamana între ei nepermis de mult: (…)”
Si acuma te intreb, draga mea Iulia, gresesc daca il parafrazez pe plesu si zic : cind spun ca regizorii nostri au, in plus, o problema de stil, ma gindesc la experienta mea de spectator. de cite ori vad spectacole ro, mi se pare ca toti regizorii seamana intre ei nepermis demult …
lui LO&IP, le/as zice: cind in teatrul ro un regizor iese din rind si nu seamana cu ceilalti, te cam discreditezi ca cronicar (cacofonie voita), daca iti reduci opinia critica la „asta nu e teatru” sau la „ce face regizorul asta e un fel de harry potter …
Ne vedem pe liternet, daca razvan penescu va accepta sa imi publice replica de cititor de cronici dezamagit, care, dupa ce v/a citit, s/a trezit exclamind : asta nu e critica teatrala!
Ivrit e termenul in ebraica noua pentru ebraica noua. Zeruya Shalev a fost tradusa, ups, din ebraica (v. Viata frumoasa la Humanitas, scrie pe prima pagina), cuvintul ivrit nu e in romana.
Nici vorba! Dupa cum bine stim, ivritul este de fapt ebraica modernizata. A nu se confunda cu idishul!
Draga Iulia, dupa cum bine stim, Hanoch Levin a putut scrie doar in yvrit, nu ebraica. Uuups!…
Am vazut aseara piesa .E o nebunie . Am ris cu lacrimi . Poate nu m-a emotionat la fel de mult ca altele marca Afrim dar stiu ca trei ore nu m-am plictisit nicio secunda. Bravo echipei !