„Dreptatea nu are putere“ – Un caz de trădare. Un caz de alienare a responsabilităţii
Dialog cu Eginald SCHLATTNER şi Hans BERGEL
„Lucrările celor cinci acuzaţi prezintă un caracter duşmănos faţă de regimul de democraţie populară.“ „Noi înţelegem că Bergel luptă împotriva puterii statale din ţara noastră.“ „Mi-a spus şHans Bergelţ că tiranul din carte reprezintă regimul actual care suprimă libertăţile cetăţeneşti.“ Fragmente din depoziţia de martor al acuzării a lui Eginald Schlattner Copilăria lui Hans Bergel s-a petrecut la Râşnov. Bunicul era oier. Singurul neamţ oier din zonă. Copilul are şansa să comunice cu mai mulţi români decît cu saşi. Cu bunicul se ducea la Bran să vîndă lînă, brînză, miei. La şcoală, îşi face mulţi prieteni români. E un fiu, cum declară Bergel, al acestor două culturi. Nu-şi poate imagina viaţa lui intelectuală sau pe cea sufletească fără componenta românească. Rădăcinile scriitorului se află încă în Râşnov, în Braşov, în Sibiu. Mama şi tatăl lui au fost ataşaţi de Mişcarea de Rezistenţă. El însuşi a făcut legătura, în anii 1944-1945, între grupurile de luptători din Munţii Făgăraş, Sebeş, Diham. A făcut schi de performanţă în echipa naţională. A încercat să fugă din ţară în anul 1947. A ajuns la Budapesta. Prins de poliţia maghiară şi predat, la Curtici, autorităţilor române, este condamnat la un an de închisoare, pe care […]
Pentru obiectivitate ar trebui adaugate mai multe precizari. Dar pentru asta nu exista spatiu. O singura chestiune care nu corespunde realitatii. Günter Grass a fost o victima a securitatii est-germane si nicidecum un colaborator, precum se sustine aici. Tocmai a aparut o carte in Germania care se ocupa de aceasta problema. Prima prezentare a cartii se poate citi in editia online a revistei \”Der Spiegel\”: http:// www. spiegel.de/kultur/literatur/0,1518,681546,00. html
Observatia dvs. mi se pare extrem de corecta. Si intrebarea dela sfarsit cred ca e retorica… Ce sa insemne altceva decat ca toti cei marginalizati si scosi inafara „sistemului” inainte, daca n-au plecat aiurea, sunt obligati sa suporte in continuare tupeul fostelor/actualelor slugi ale securitatii. Acum, daca tot a fost condamnat oficial comunismul, ne-am linistit, nu-i asa?! Totul e bine si fooooarte frumos. Dar pana cand?
Curat murdar sau „ Dulai si catei”
Wolf von Aichelburg are o serie de cärti publicate in Bundesrepublik si in Romania, unele ilustrate cu acuarele desenate de el. Wolf von Aichelburg este un scriitor renumit, este componist si pictor, un talent si caracter deosebit. Herta Müller si-a scris lucrarea de diplomä la Germanisticä in Universitatea Temeschburg despre Wolf von Aichelburg.
L-am intälnit de douä ori pe domnul Wolf von Aichelburg, la Freiburg si la Kalrsruhe in anii 1990. La Freiburg cei cinci „ Edelsachsen „ au räspuns publicului si au fäcut
„ RECONSTITUIREA” procesului comunist din 1959 cu un prezidiu renumit: Dr Peter Motzan
( Universitatea Cluj- Südosteuropa Institut München ) si Gerhardt Csejka
( fost redactor la Neue Literatur Bukarest, cel mai bun cunoscätor al „ Rumäniendeutsche Literatur” si a tradus: Mircea Eliade, Mircea Cärtärescu ).
Romania a eliminat sasii si svabii. NATIUNEA Ceausista, national-comunismul autohton romanesc a continuat si a terminat definitiv ce ce a inceput regimul „stalinist” al lui G. G. Dej.
A rämas …un tovaras Eginald Schlattner. El a publicat trei cärti ( prima bine lectoratä de editura si puternic promovatä ca „ senzatie” in primii ani dupä 1989,… a treia carte…. un Klavier… kaputt.. ).
„Eigenlob stinkt” tovarase Schlattner. L-am vazut la Stuttgart, am vorbit cu tovarasul Schlattner la Treffpunkt Rotebühlplatz ( m-a impresionat domnul Dan Lungu – in acelasi loc cativa ani mai tarziu ). Sunt sigur: tovarasul Schlattner este cea ce a facut, este un fost colaborator al securitatii si un tip un pic neserios si azi.
Vorbe umflate… „ numai eu sunt scriitor ??!!..
Curat murdar, Dulai si catei.
Johnny
( vezi sursa GRUIA = Peter Gross / in internet – „Halbjahresschrift für Südosteuropa” – Septembrie 2009 – William Totok )
Uimitori sunt cameleonii!
Şi, din păcate, dl. Berger are dreptate întru-totul, inclusiv în ceea ce priveşte faptul că majoritatea celor care au semnat atunci pactul, au rămas în continuare stipendiaţii regimului politic de după 90. Ce va să îndemne asta…