„Vizuina luminată“
- 25-02-2010
- Nr. 514
-
Paul CERNAT
- Literatură
- 4 Comentarii
Noul roman al lui Norman Manea poate fi privit ca o tentativă de a integra şi de a depăşi, în planul ficţiunii propriu-zise, autobiograficul direct din Întoarcerea huliganului şi experimentalismul „detectiv“ din Plicul negru. Tentativă riscantă, pentru că nu ficţiunea romanescă s-a dovedit a fi, de-a lungul timpului, punctul forte al acestui intelectual de anvergură internaţională, ci discursul memorialistic şi cel eseistic. Iar rezultatele în materie de proză scurtă (Octombrie, ora opt, Fericirea obligatorie…) au fost aproape întotdeauna superioare celor din romane, de la contorsionatul Atrium încoace. Norman MANEA, Vizuina, Editura Polirom, Seria de Autor „Norman Manea“, Iaşi, 2009, 368 p. Pariu ambiţios cu romanul „total“ Norman Manea însuşi a recunoscut, în cîteva interviuri, faptul că după 1990 a fost irezistibil atras de discursul etic al „adevărului“, nu de „măştile“ imaginaţiei ficţionale la care fusese parţial constrîns sub regimul comunist. S-ar putea să avem de-a face însă şi cu un anume complex al Plicului negru – cea mai substanţială, dar şi cea mai marcată de cenzură dintre toate ficţiunile romaneşti ale scriitorului –, apărut cu puţin înaintea expatrierii din 1986. Căci, iată, după abia 23 de ani şi un lung ocol pe teritoriile non-ficţiunii, autorul Întoarcerii huliganului se întoarce […]
Ei, atunci mi s-a intimplat si mie ce i s-a intimplat lui Norman Manea: nu mi-a iesit 🙂 „Vizuina” nu mi-a placut, parte din din cauza esecului stilistic, parte din cauza schematismului multor pesonaje, dar are o serie de „merite” pe care nu mi s-a parut corect ca, in numele afirmarii propriei subiectivitati, sa le trec sub tacere. Pe ansamblu, s-ar putea sa aveti dreptate, e o problema de calibrare, de indecizie sau de scrupul.
Cat priveste dezbaterea – cu placere!
Fie v-a placut romanul mai mult decat lasati sa se inteleaga, fie v-a placut mai putin, insa atunci ar fi trebuit sa dezvoltati obiectiile, nu sa comentati pe larg realizarile. Intre ceea ce ar fi putut sa devina cronica dumneavoastra si ceea ce a iesit exista, cred, un decalaj. Cam ca atunci – imi permit, iata, o metafora – cand subtitrarea unui film o ia inainte sau ramane in urma. Nu e vorba de eroare, cat de corelare.
Nelamurire: existentialist (OK, pot fi de acord) al subconstientului (ma rog, nu e foarte clar in ce sens), captiv (fata de cine?).
PS Dupa ce imi apare textul despre Vizuina (in Vatra), poate extindem dezbaterea.
@dominic diamant: :):)
Nu am veleitati de polemist
Si,sa fiu sincer,treaba nici nu-mi place
insa cu ce-s de vina ca exist
si ma surprind problemele opace ?
Cu ce-s de vina daca ma exprim
cand simt acut nevoia de lumina
in special in cosmosul sublim
al poeziei care ne alina ?
Dac-am ranit pe cineva,regret
pe semne ca floreta nu-i de mine
dar,Doamne,din postura-mi de poet
de ma pronunt cinstit,nu mi-e rusine.