Comunicat de susţinere pentru istoricul Marius Oprea

„Hotărîrea de Guvern are drept scop crearea unei noi feude în beneficiul apropiaţilor lui Traian Băsescu“

  • Recomandă articolul
Asociaţiile, fundaţiile şi personalităţile semnatare ale acestui comunicat, care s-au implicat în lupta împotriva regimului comunist şi pentru construirea democraţiei în România, protestează împotriva tentativelor actualului regim Băsescu-Boc de a-şi subordona societatea civilă din România. Un prim pas îl constituie manevrele de eliminare a tuturor persoanelor care nu acceptă dictatul de la Cotroceni. În această politică s-a înscris şi Hotărîrea de Guvern nr. 1372/18.11.2009 privind comasarea Institutului pentru Memoria Exilului Românesc, INMER, şi a Institutului pentru Investigarea Crimelor Comunismului în România, IICCR. Iniţial, s-a putut crede că e vorba doar de o măsură menită să aducă o (derizorie) economie la buget, în realitate este o tentativă de eliminare a preşedintelui IICCR, istoricul Marius Oprea. Această intenţie a mobilizat opinia publică din ţară şi din străinătate, care a reacţionat energic în susţinerea istoricului Marius Oprea, reputat conducător al IICCR, la conducerea noii instituţii. Azi se dovedeşte că doamnele Herta Müller, laureată a Premiului Nobel, Doina Cornea, cea mai cunoscută opozantă a regimului Ceauşescu,  Asociaţia Foştilor Deţinuţi Politici din România, ca şi toate celelalte organizaţii civice şi personalităţi publice care s-au alăturat demersului lor suspectînd interese nemărturisite de grup, au avut dreptate. Toată această manevră avea drept scop crearea unei noi feude […]
Acest continut este doar pentru abonati. Pentru abonament Observatorul Cultural apasati aici.