Armata Republicană Irlandeză, între mit şi realitate

  • Recomandă articolul
Ed Moloney este unul dintre cei mai valoroşi ziarişti irlandezi ai momentului, în anul 1999 fiind votat drept ziaristul irlandez al anului. De-a lungul carierei sale jurnalistice, a fost corespondent în Ulster al celui mai prestigios ziar sud-irlandez, The Irish Times, specializîndu-se în istoria, contextul, personajele războiului civil din regiune, cunoscut în limba engleză sub denumirea simplă, concisă, dar destul de vagă de „the Troubles“.   Ed Moloney , A Secret History of the IRA, Ediţia a II-a, Penguin Books, Londra, 2009, 740 p.   În momentul de faţă, locuieşte în Statele Unite, la New York. Ed Moloney este coautorul biografiei Pasley (împreună cu Andy Pollak), axate asupra vieţii acestui personaj spumos, un fel de Vadim Tudor protestant, dar, mai ales, asupra volumului A Secret History of the IRA, ajuns la a doua ediţie. Cea mai importantă carte scrisă de Ed Moloney este, fără îndoială, istoria secretă a Armatei Republicane Irlandeze, A Secret History of the IRA, care reprezintă nu numai o istorie minuţioasă a parcursului şi a isprăvilor celei cunoscute sub acronimul IRA, dar şi descrierea ascensiunii liderului incontestabil al IRA şi al partidului care reprezintă IRA, (Sinn Fein), Gerry Adams. Un personaj emblematic, pe care autorul nu ezită să-l […]
Acest continut este doar pentru abonati. Pentru abonament Observatorul Cultural apasati aici.

object(WP_Term)#12884 (11) { ["term_id"]=> int(19326) ["name"]=> string(7) "Nr. 901" ["slug"]=> string(6) "nr-901" ["term_group"]=> int(0) ["term_taxonomy_id"]=> int(19326) ["taxonomy"]=> string(7) "numbers" ["description"]=> string(0) "" ["parent"]=> int(0) ["count"]=> int(31) ["filter"]=> string(3) "raw" ["term_order"]=> string(1) "0" }