TEATRU. 13, adică performanţă
- 05-03-2010
- Nr. 515
-
Doru MAREȘ
- Arte
- 0 Comentarii
S-ar putea ca proaspăt încheiatul turneu al Teatrului Tineretului din Piatra Neamţ, pe scena de la Odeon, să fie cea mai amplă desfăşurare de forţe, în Capitală, a unui teatru din afara oraşului: 7 zile, 6 spectacole, 13 reprezentaţii (cu o excepţie, cîte 2 în fiecare seară, la orele 18.00 şi 21.00). Nu ştiu dacă efortul ţine de un loc în Guinness Book, dar, cu siguranţă, nu e la îndemîna oricui să joace atît de mult, într-o unitate scurtă de timp şi sub semnul unei emoţii speciale. Dacă nu mă înşel, anteriorul boom nemţean s-a întîmplat acum vreo zece ani, pe scena de la Nottara, cu trei spectacole-lecţie: Livada de vişini al lui Igor Larin, Crima din strada Lourcine al lui Vlad Mugur şi Jucăria de vorbe al lui Alexandru Dabija. Turneul de acum funcţionează, evident, şi ca un act de verificare pentru directoratul lui Liviu Timuş, sosit la cîrma teatrului în 2006, după cei cinci ani de prăbuşire a companiei, produs al politicii PSD, via Cornel Nicoară. Nu trebuie uitat că, în 2001, cînd i-a fost luată conducerea, Corneliu Dan Borcia îşi adusese trupa pînă la statutul aproape unanim acceptat de cel mai bun teatru din România, nu trebuie […]