FILM. La antipozii premiilor de la Berlin: Casanova, identitate feminină
- 05-03-2010
- Nr. 515
-
Observator Cultural
- Arte
- 0 Comentarii
În ajunul prezentării la Festivalul de la Berlin a filmului de debut al lui Florin Şerban, Eu cînd vreau să fluier, fluier – dublu premiat de juriile marii competiţii internaţionale –, vineri, 19 februarie, avea loc la Bucureşti, la cinematograful Studio al Uniunii Cineaştilor, premiera celui dintîi film românesc din 2010, după o pauză de trei luni în suita lansărilor autohtone şi la peste trei ani de la finanţarea de către CNC: Casanova, identitate feminină de Marius Th. Barna. Coincidenţă deloc întîmplătoare: lansarea filmului în absenţa din ţară a multor critici, fără o vizionare şi fără o conferinţă de presă prealabilă, tradiţionala politică a struţului şi a gunoiului de sub preşul CNC fiind desăvîrşită prin dispariţia completă de pe ecrane a filmului, în săptămîna imediat următoare premierei. (Val. S.)