Acest continut este doar pentru abonati. Pentru abonament Observatorul Cultural apasati aici.
Sună clopotele pentru AFCN
- 26-03-2010
- Nr. 518
-
Iulia POPOVICI
- Focus
- 2 Comentarii
De mai bine de jumătate de an, Administraţia Fondului Cultural Naţional (AFCN) nu are un director legal numit – prin concurs (dl Cristian Vasile Petcu, numit ca interimar după dubioasa plecare a Andreei Grecu, e, din vara lui 2009, la fel de… interimar). La sfîrşitul lunii martie, nici măcar priorităţile de finanţare pentru 2010 nu au fost trasate (şi făcute publice), iar anunţul privind decalarea lansării unei noi sesiuni a concursului de proiecte datează din noiembrie 2009. În curînd, se va anunţa probabil că, avînd în vedere întîrzierea şi, deci, ratarea „ţintelor“ în desfăşurarea multora dintre proiectele independente, sesiunea de finanţare se va raporta pentru 2011. Afectate sînt toate evenimentele independente şi proiectele planificate pentru prima jumătate a anului, o speranţă păstrînd doar cele programate în toamnă. Printre cei afectaţi se află şi Festivalul de Teatru „Atelier“ de la Baia Mare; iniţiatorul lui, dramaturgul Radu Macrinici, scrie: „După douăzeci de ani de luptă surdă, mută şi oarbă în tranşeele culturii române, nu mai am nici un comentariu de făcut“. Contextul general, în care criza e evocată drept pretext pentru suspendarea susţinerii băneşti a tuturor activităţilor gen proiect, e unul în care instituţiile culturale de stat sînt în mod vădit […]
casuţa ingustă în care am scris lungul meu subiect mi-a jucat feste, nu am văzut că am dat cu titlul în baltă … am corectat şi prezint scuze!
Ca lehamitea mea sa nu producă confuzie, precizez de la început că salut coaliţia independenţilor si sper ca gestul lor de solidarizare să fie de durată şi să mişte ceva in sistemul kafkian de finanţare cu care se poate mîndri cultura ro. Să mişte ceva în sensul dorit de ei. De independenţi. Aia autentici. Dar mă îndoiesc că se poate cîştiga ceva simpatie pt cauza independenţilor şi, implicit, pt efortul de dinamitare a sistemului kafkian de finanţare, cu care se confruntă artiştii din toate breslele, dacă semnatarii petiţiei , care nu mai au nici un comentariu de făcut, comentează totuşi în cel mai pur stil a la caţavencu : „După douăzeci de ani de luptă surdă, mută şi oarbă în tranşeele culturii române, nu mai am nici un comentariu de făcut“.
Eu nu am înţeles care a fost intenţia dvs, dna Iulia Popovici, cînd aţi ales să susţineţi cauza independenţilor cu specimenul ăsta de citat, ati vrut sa ne stîrniţi rîsul? Sau plînsul? Sau pe amîndouă odată? Ar fi fost util pt cetăţenii patriei să-l întrebaţi pe autorul citatului cum arată o zi, doar o zi, din cele peste 7000 de zile petrecute în tranşeele culturii române, să ştie, de pildă, un medic chirurg, care stă în spital cîte 18 ore/zi, la graniţa dintre viaţă şi moarte, şi peste care se revarsă spaimele, disperările, întrebările a zeci şi zeci de pacienţi desfiguraţi de boală dar mai ales de muncă şi sărăcie, ar vrea să ştie medicul ăla dacă truda lui palpabilă şi verificabilă poate fi comparată cu o zi din tranşeele culturii române. Si vecina mea, croitoreasă, care stă peste 12 ore cocoşată peste maşina ei de cusut, pt 8 milioane vechi pe lună, plus spaima zilnică că-şi va pierde şi locul ăla de muncă nenorocit, si profesorul care are pe mînă sute de elevi şi se chinuieşte să îi întoarcă cu faţa spre cartea de literatură/ sau de matematică/sau de gramatică/sau de istorie, şi ţăranul de la care cumpăr eu brînză sau verdeţuri şi care se scoală cu noaptea în cap să-şi îngrijească animalele şi pămîntul – în fine, toţi anonimii ăştia ar vrea să ştie cum arată o zi, doar o zi în tranşeele culturii române, pt a-i aduce un omagiu dramaturgului care şi-a sacrificat 20 de ani într-o eroică lupta surdă, mută şi oarbă .
Dacă mă întrebaţi ce are sula cu prefectura, adică ce legătură există între oamenii invocaţi de mine şi lupta surdă, mută şi oarbă a dramaturgului din tranşeele culturii ro, vă spun că tocmai asta e problema : nu există nici o legătură, mulţi oameni de cultură, care au drept instrument de lucru cuvîntul, ca autorul citatului în cauză, nu au nici o legătură cu lumea în care trăiesc şi folosesc instrumentul ăsta ca pe un tîrnăcop, lăsînd în urmă discursuri găunoase şi păguboase, nu doar pt cauza independenţilor despre care scrieţi, ci pt toate cauzele culturii ro. Adică, stăm bine mersi, timp de 20 de ani, cu curul pe scaunul unei instituţii de stat şi cu o mînă într-o fundaţie privată, şi ne trezim brusc vorbind de tranşee, fără să fi călcat vreodată prin ele! Chiar nu poate artistul român să vorbească despre crezul lui fără să cadă direct în parlamentul de ieri şi de astăzi al ţărişoarei noastre?! Că m-am săturat să-i aud pe impostorii din parlament cum dă-i şi luptă ei prin diverse tranşee, de la artistul român aştept altfel de discurs, că doar e artist şi e autentic! Sau nu e si ne inventam doar tranşee, ca să avem de unde poza în eroii culturii ro?