BUENOS AIRES QUERIDO .Virtutea viciului (I)

„În ţara asta, trebuie să încetăm să furăm timp de doi ani.“ (Luis Barrionuevo, lider sindical, 1996)   Stăpîn al unui dezvoltat simţ autocritic, argentinianul se autoflagelează conştiincios, neratînd nici o ocazie de a spune că este arogant, ipocrit, mincinos şi leneş. Furia cu care se critică ia loc pe acelaşi scaun pe care entuziasmul autoelogiului îl foloseşte drept soclu. Naţionalist şi atent la orice nevoie de solidaritate, argentinianul se cufundă de bunăvoie în baia judecării ego-ului naţional. Îşi recunoaşte defectele, îşi contemplă viciile şi conchide amar: „Asta este ţara!“. Fatalismul acestor cuvinte acoperă, deseori, şi neputinţa în faţa nedreptăţii, a corupţiei şi a ineficienţei autorităţilor. Dar mai există ceva ce adună la un loc ipocrizia, minciuna şi lenea pe care le şi recunoaşte. Despre el, argentinianul ştie că este vivo. Cînd nu o ştie, simte că există în el un potenţial pentru a fi vivo. Deprins din copilărie, acest adjectiv desemnează un defect, reprezentînd, alături de aroganţă, cealaltă coordonată a binomului identitar. Un binom identitar pe care el însuşi îl reclamă. Vivo, termen care la origine înseamnă viu, se traduce, în alte contexte, prin şmecher, şiret, astut. Este acea trăsătură asociată, cu precădere, omului din Buenos Aires – expert […]