De cînd filozofii se ocupă cu terapia de cuplu?
- 07-05-2010
- Nr. 523
-
Victor POPESCU
- PSIHOLOGIE
- 6 Comentarii
Platon, nu Prozac; Leibniz, nu Librium; Aristotel, nu Ritalin! Jos cu antidepresivele şi anxioliticele! Jos cu etichetele psihiatrilor şi psihoterapeuţilor! Reflectaţi, analizaţi, contemplaţi şi decideţi pe cont propriu!, sună manifestul noii filozofii, eliberate de reflexele academice şi doritoare să-şi reia locul în agora. Conţinutul ideatic nu e nou, dar aplicarea sa e neaşteptată. Lou Marinoff , Înghite Platon, nu Prozac!, traducere şi studiu introductiv de Florin Lobonţ, Editura Trei, colecţia „Acum pentru viitor“, Bucureşti, 2010, 512 p. Concurînd făţiş terapia psihologică, noua filozofie propune, la rîndul ei, o altfel de consiliere, o vindecare a sufletului prin reflexivitate şi prin elucidarea propriilor premise „filozofice“, a propriilor sisteme de valori, aflăm din cartea Înghite Platon, nu Prozac, scrisă de Lou Marinoff, preşedintele fondator al Asociaţiei Americane a Filozofilor Practicieni. La fel ca în vremea sofiştilor, nimic nu e pe gratis. Doar că acum filozofia practică, devenită „consiliere filozofică“, are un cadru mai strict. Presupune un cabinet (la nevoie poate fi înlocuit şi de o sală de şedinţe sau de o cafenea) şi o tehnică în cinci paşi, PEACE: problema, emoţiile, analiza, contemplaţia şi echilibrul. Buget pentru dialectică Primul cabinet de practică filozofică, de consiliere unu-la-unu, a fost deschis în 1981 […]
partea cu credinta lui Freud ca dezechilibrele mintale ar avea o cauza biologica e incredibila
Spre norocul meu, chiar astazi am asistat la un curs al domnului F. Lobont, traducatorul acestei lucrari. Am aflat de la domnia sa de aceasta lucrare proaspat aparuta. Marturisesc faptul ca mi-a starnit curiozitatea si astept achizitionarea ei la Biblioteca Universitara.
Lasand la o parte animozitatile sau preferintele pro/anti psihanaliza, bombastica sau falsificabilitatea tezelor prezentate, consider o lectura interesanta si bine venita.
Pentru Peter Dan: Marinoff scrie foarte bine, stie de fiecare data cum sa impacheteze la modul accesibil si clar idei si nuante filosofice si e pacat ca nu a incercat sa pozitioneze consilierea filosofica mai curand complementar, decat opozitiv in raport cu psihoterapie. Asa cred ca ar fi avut de castigat ambele domenii. Oricum, cred ca e merita completat ar fi ca volumul merita citit de psihologi/consilieri/psihoterapeuti, pt. ca ofera adesea idei si abordari socratice care pot fi aplicate in sedintele de terapie/consiliere
Pentru 0rt0d0x: Demersul lui Marinoff merita reconsiderat si folosit chiar in scoli (la lectiile de stiinte umaniste, dar si la cele de educatie civica), precum si in companiile mari, unde tema responsabilitatii sociale e omniprezenta. In plus, e si partea mai boema a cafenelelor filosofice, care imi place tare mult.
Ştim de la Popper că o teorie nu poate fi confirmată, ci numai infirmată, dar am dezvoltat şi criterii adiţionale pentru evaluarea unei teorii: postdicţia- numărul de evenimente care nu puteau fi explicate înainte de cunoaştera teoriei şi care pot fi explicate ulterior- şi generativitatea – numărul de idei noi pe care le generează. Psihanaliza a explicat clase întregi de fenomene de exemplu rolul inconştientului în viata psihică, geneza nevrozelor, a simptomului, a viselor, mecanismele de represie, proiectie, negare, sublimare etc. În ceea ce priveste generativitatea, puţine teorii in istoria psihologiai au fost mai fertile. Într-o ultima răzbunare faţă de criticii ei, a devenit un fenomen al culturii populare. Dacă este o şarlatanie, cum sustine 0rt0d0x, este una din cele mai reuşite din istoria ştiinţei
Demersul lui Marinov e de un bun simt ce-ar trebui generalizat…
Psihanaliza freudiana e, oricum, o sarlatanie.
Platon, în alegoria pesterii, afirma că simţurile noastre ne ţin cu fata către lucruri, care sunt numai umbrele ideilor. La rândul lui Freud, considera că fenomenele psiho- patologice se datorează unor cauze psihologice: nu realitatea este importantă ci interpretarea subiectivă a realităţii. Conflictele inconştiente ne impiedică sa vedem lucrurile aşa cum sunt. Cele două poziţii mi se par destul de apropiate. Terapiştii ca Marinoff stau căţăraţi pe edificiul ridicat de Freud ( rolul inconştientului, Represie, Ego, SuperEgo etc) de unde dau cu pietre in el. Eforturile lor îmi aduc aminte de egipteanul care a muncit o viaţă să distrugă marea piramidă. A cărat pietre zi şi noapte crezând că are un efect, dar tot ce a realizat e o biată zgârietură: de la o mică distanţă piramida pare neatinsă. Atitudinea critică a lui Victor Popescu mi se pare deplin justificată