Laura Stanciu, sau despre încercarea de a arunca plagiatul în derizoriu

  • Recomandă articolul
„Despre ceea ce nu se poate vorbi trebuie să se tacă“. L. Wittgenstein, Tractatus Logico-Philosophicus   „Replica“ Laurei Stanciu la articolul prin care semnalam plagiatul practicat de ea în cartea Iluminsm central european m-a luminat dintr-odată. Şi pe deplin. Vinovatul sînt eu, într-adevăr! Ce penibil să eşuez într-o demonstraţie măruntă, nesemnificativă, să „discut forme, şi nu fondul unei chestiuni“. Şi să încerc astfel să fiu şi „credibil“. Trebuia să-mi dau seama dintru început că totul păleşte în faţa unei ample desfăşurări de idei, inovatoare ca perspectivă analitică şi solid blindată cu informaţii de arhivă. Chiar, de ce n-am dat la o parte copacii pentru a vedea splendida pădure? De ce m-am lăsat, oare, orbit de meschinul sentiment că sînt furat cu repetiţie (alături de alţi cîţiva autori) şi n-am realizat că o astfel de carte se citeşte cu toată seninătatea, indiferent de surprize, şi, mai ales, cu smerenie? Cu multă smerenie. Ce ingrat! În loc să zic mersi că sînt citat cu generozitate (chiar şi cu ceea ce am produs doar verbaliter), eu mă leg de cîteva pasaje şterpelite colegial. Şi mai am şi tupeul să consider procedeul drept „plagiat gros, nesimţit“. Are dreptate ofensata colegă. Dacă pui note de […]
Acest continut este doar pentru abonati. Pentru abonament Observatorul Cultural apasati aici.

Comentarii utilizatori

Comentariile sunt închise.