ZOOM OUT. Jos neocomunismul!
- 14-05-2010
- Nr. 524
-
Ciprian ŞIULEA
- Rubrici
- 1 Comentarii
În articolul de acum două săptămîni vorbeam despre mineriade şi despre modul în care diviziunea socială şi politică din anii ’90 a impus o imagine deformată asupra acelei perioade. Partea liberală şi reformistă a societăţii şi-a inventat un duşman neocomunist ale cărui coerenţă şi specificitate erau supralicitate enorm. Această imagine este şi astăzi exploatată politic şi, dacă în anii ’90 ea îşi găsea o justificare, inclusiv una emoţională, astăzi ea nu mai poate fi decît parte a unui arsenal politic şi ideologic pragmatic, respectiv cinic. Este ridicol să crezi cu adevărat, mai ales astăzi, în existenţa unui neocomunism românesc coerent după 1990. În primul rînd, comunismul românesc murise cu mult înainte de 1989, în substanţa lui ideologică şi în avîntul său revoluţionar. Evoluţia societăţii, aşa cum era aceasta guvernată discreţionar de PCR, se abătuse fundamental de la ideologia comunistă. Pe lîngă cunoscuta cotitură înspre naţionalism şi mitologiile dreptei, existau devieri şi mai importante, mai de substanţă, de la ideologia comunistă. După epuizarea avîntului ideologic al unui partid comunist care, înainte de război, fusese cu totul marginal, care se baza pe o muncitorime în cel mai bun caz ezitantă şi care se îndepărtase treptat de sursa de putere externă a Uniunii […]
Spre deosebire de dilutia altor articole, ce scrieti dvs. este cam prea concentrat… Aveti cel putin 3 principale „statements” in acest asa de mic articol, extrem de disociativ formulate (s-ar putea face trei mese rotunde pe marginea lor). Ele corespund de altfel destul de bine cu ceea ce-mi reprezint si eu, ca traitor in cele doua epoci. Astfel, vorbiti despre 1990; despre „dezideologizarea” progresiva incheiata deja in momentul schimbarii de regim; despre mentalitati si asteptari in acesti 20 de ani; despre bilantul acestei tranzitii. Fiecare necesita lamuriri aparte. Dar mai strecurati (in plus ! ) si afirmatii pe o tematica colaterala, pe care o lasati in suspensie (de ex. 1996), ca si cum ar exista un consens – or asa ceva nu-i adevarat… Pe scurt, voiam sa va spun ce s-a vazut de la fereastrra unde eram eu: stratificarea sociala a fost fortata cam tot timpul: dupa lupta de clasa in anii 50 de care auzisem, la intrarea in scoala m-am trezit direct in acel nou inceput care a adus vocile unor oameni de merit in anii 60 dar care nu a sprijinit prea mult timp selectia pozitiva, incurcand (de prin 68-70) tot mai mult firele meritocratiei cu „colaborari” menite sa duca la o stratificare artificiala, treptat tot mai desfigurata. Alt mic bemol: Nu veniturile din plocoane la doctor stabileau ierarhiile, ci selectarea unora drept colaboratori – din toate profesiunele – iar acestia, deja selectati, erau tocmai aceia care deveneau tot mai clar si beneficiari ai spagilor.
Ideea ar fi ca spaga, ca si furtul din proprietatea publica, s-au implementat in mod controlat pana in zilele noastre, pentru a forta SENSUL « corect politic» al stratificarii economice.