DIN FOIŞOR. Poeţii mei: Anca Mizumschi
- 28-05-2010
- Nr. 526
-
Liviu ANTONESEI
- Rubrici
- 6 Comentarii
În iarna 1993-94, un amic editor mi-a dat un teanc de cărţi, mai ales de poezie. Între acestea, se afla şi volumul Est de Anca Mizumschi, care-mi plăcuse, de vreme ce i-am dedicat un mic semnal critic în Timpul, pe care tocmai îl relansasem. Aflu că autoarea a mai publicat Opera capitală (1995), carte pe care nu o ştiu, după care a dispărut! A dispărut în „capitalismul real“, pentru a reapărea după mai bine de zece ani cu volumul Poze cu zimţi (Brumar, 2008, prefaţă de Alex Ştefănescu, colaje foto de Reszegh Botond), urmat de Anca lui Noe (Humanitas, 2009, interstiţii critice – Iulian Costache, ilustrată cu scene din Sixtine zero de Vasile Mureşan-Murivale), două cărţi menite nu doar s-o scoată din uitare, dar chiar să contribuie la reconfigurarea osificatelor ierarhii literare ale momentului. De altfel, prima a fost nominalizată la Premiul USR, care, spre lauda sa, nu i-a fost şi acordat. Cred că scrie prea bine poezie, că este o autoare a cărei valoare nu are nevoie de vreo confirmare prin statutul de „poet laureat“. Cu a doua carte a fost mai norocoasă, a scăpat şi de nominalizare! Oricum, în absenţa acestor două volume, ar fi rămas ascuns în […]
@) Daca_nu_nu
… ca doar HM avea suflu de cursa lunga!
Şi să-ntreţină flacăra!
@) Daca_nu_nu
…chiar stia cum se aprinde focul!
…dacă-ţi place, ştii. Dacă nu, nu.
De-asta-i faină literatura: că te poţi scălda-n ea după bunul plac! (Şi tu ai zis că-ţi place, mă rog, că-ţi ”plăcuse”, în fraza a doua, deci mă înţelegi).
Amicul tău Miller spunea undeva că cea mai mare răsplată a scriitorului este să ştie că arde cineva la flacăra stârnită de el într-o clipă de solitudine.
Foc pentru foc, spune el.
Şi eu îl cred.
@) Daca_nu_nu
Dar de buna seama ca ma bucur sa ma vad confirmat de cioneva care stie sa citeasca poezie!
Am citit volumul ”Poze cu zimţi” pe liternet (http://www.liternet.ro/autor/899/Anca-Mizumschi.html). Are! Are şi scânteie, şi umbră, şi spaimă, şi curaj, şi carne şi spirit, are de toate şi, mai ales, ştie să le pună laolaltă. Chiar faţă-n faţă, cum bine spui domnia ta, fără ca una s-o excludă pe cealaltă, ba, dimpotrivă, contopindu-le:
”Tot ce ştiu despre mine
eşti tu…”
sau
”Te apăr culcându-mă cu ceilalţi
la fiecare trecere de pietoni
ca să poţi merge numai tu,
să poţi traversa orice stradă
în siguranţă
Te apăr şi sânii mei de bodyguard
se lasă tot mai jos
cu fiecare atingere
îmbătrânind în faţa ta ca o schiţă
pe care tu prevenit dinainte
s-o treci pe curat
Îmbrăcată în pozele tale
ca o femeie sandwich,
care îţi face reclamă
cu mine pre mine călcând
te apăr de moarte…”
sau:
”Nu o să îl înţeleg niciodată
pe Dumnezeu
când îşi alege femeile
care urmează să fie fericite…”
Este, domnule, este! Şi place!