BUENOS AIRES QUERIDO. Istoria din subsoluri (II)

Cealaltă marcă a represiunii militare era dispariţia deţinuţilor. Unele cadavre erau arse şi înhumate în gropi comune. Despre soarta lor nu se ştia nimic. Unele dintre familiile victimelor primeau, de la autorităţi, informaţii confuze sau eronate, dar majoritatea nu afla nimic. Mai exista o metodă de eliminare definitivă a deţinuţilor. Erau organizaţi în mici grupuri, li se aplicau injecţii cu somnifer, erau transportaţi la unul dintre aeroporturile Capitalei, urcaţi în avioane ale Marinei Militare, dezbrăcaţi complet şi aruncaţi în estuarul fluviului Rio de la Plata sau în Oceanul Atlantic. În cartea Zborul, jurnalistul argentinian Horacio Verbitsky redă un lung interviu cu ofiţerul de marină Adolfo Scilingo, care a efectuat două dintre aceste zboruri ale morţii. Cu mult calm şi stăpînire de sine, Scilingo relatează experienţa, în faţa reportofonului, spunînd că operaţiunea era „ceva ce trebuia făcut. […] Se îndeplinea şi era de la sine înţeles că era cea mai bună cale, nu se discuta. Era ceva suprem, care se realiza pentru ţară.“   Operaţiunea a avut loc în fiecare miercuri, timp de doi ani. Celor 15 sau 20 de deţinuţi, aleşi pentru fiecare zbor, li se spunea că urma să fie transferaţi la un centru de detenţie din Patagonia şi […]