Intelectualii publici, între Societate şi Putere (I)
- 02-07-2010
- Nr. 531
-
Paul CERNAT
- MENTALITĂŢI
- 46 Comentarii
„Războaiele culturale“ autohtone au intrat într-o nouă fază. Altfel decît în perioada romantică a anilor ’90, intelectualii noştri publici – o parte semnificativă a lor – au cuplat cu puterea politică la vîrf, după „secularizarea“ din perioada 2000-2004, cînd marile dispute intelectuale păreau decuplate de cele politice. Mai vechea polaritate „neocomunism vs Anticomunism“ – avatar al disputei tradiţionale „autohtonism vs Cosmopolitism“, cu varianta mutantă „comunism internaţionalist vs naţional-comunism ceauşist“ – a lăsat locul opoziţiei între ceea ce Adam Michnik numea „anticomunismul postcomunist“ şi deconstructorii acestui nou discurs de legitimare, fie ei liberali, marxişti sau de altă orientare. De remarcat dispariţia din peisaj a „relativismului postmodern“. Inclusiv volumele de critică a establishment-ului nostru intelectual par să-şi fi schimbat întru cîtva mizele, după apariţia volumului Iluzia anticomunismului. Lecturi critice ale Raportului Tismăneanu (coordonatori: Ciprian Şiulea, Vasile Ernu, Costi Rogozanu, Ovidiu Ţichindeleanu, 2008). Cea mai nouă apariţie notabilă pe această linie, Idolii forului. De ce o clasă de mijloc a spiritului este de preferat „elitei“ intelectualilor publici (coordonatori: Sorin Adam Matei şi Mona Momescu) reia, de pe alte coordonate, cîteva demersuri anterioare, din Boierii minţii. Intelectualii români între grupurile de prestigiu şi piaţa liberă a ideilor de acelaşi Sorin Adam Matei (2004), Retori, […]
@als
Nu este chiar asa: coautoarea modelului Copycat, Melanie Mitchell este si ea destul de cunoscuta ( si mai sunt cativa fosti studenti ai lui Douglas_Hofstadter, azi cercetatori cunoscuti).. In plus, cum se intampla foarte des, in echipa majoritatea este formata din tineri cercetatori. Asa ca este mai interesant sa inviti sau sa vorbesti despre si cu seful echipei ( deja cunoscut, deja in atentia publicului) decat despre un assistent profesor, nu credeti? Pe urma , nu uitati ca Douglas_Hofstadter a avut mult mai multe usi deschise decat colegii sai de breasla fiind fiul unui premiat Nobel. A avut si sansa sa fie cunoscut foarte devreme cu lucrarea sa GEB, mai precis s-a lansat foarte devreme intr-un domeniu unde la vremea respectiva se stia extrem de putin, tocmai se „descoperea”, calea era libera.
Nimeni nu-i contesta valoarea si talentul, ceea ce a realizat este cu adevarat extraordinar, dar este clar ca a avut din start un avantaj de neneglijat…..
PS Scuze pentru postarea de ieri cand mi-am publicat din eroare ( la „subiect”!) adresa e-mail si multumesc unuia din responsabilii ObsCult. ( pe care-l rugam sa repare greseala) pentru raspunsul sau in acest sens.
eu o vad mai degraba k un puzzle: fiecare cercetator (sau grup de cercetatori) lucreaza la o bucatica din puzzle, dar cel care vede – la un moment dat – ‘the bigger picture’ este (cum ziceti dvs) ‘marele sef’ – in cazul nostru, douglas hofstadter (dovada k de ceilalti nici nu s-a auzit! :))
altfel – de acord cu dvs, e loc pt toata lumea. tocmai acest lucru ma face sa fiu reticent fata de exclusivismul celor din ‘clasa de mijloc’…
@paul cernat
Nu cred ca-i vorba de o logica de tip „ceci tuera cela”, mai degraba ” ceci remplacera cela” (in definitiv fotografia nu a ucis pictura). Iar aceasta nu o vad ca pe ceva negativ: „ceci” ( ceea ce urmeaza) inlocuieste „cela” ( ceea ce precede) dar intr-un fel de tranzitie decat de inlocuire totala.
@als In ultimele doua postari va contraziceti! Pe de o parte sustineti teoria geniului singuratic ce face mari descoperiri, pe de alta parte amintiti de Douglas Hofstadter si de al sau grup de cercetatori. Credeti ca acestia din urma, chiar cuminti si disciplinati cum ii vedeti, nu au un aport esential la rezultatele obtinute de marele sef? De altfel „Copycat” este un rezultat obtinut in colaborare. Ganditi-va la cei ce au obtinut premiul Nobel in medicina, de exemplu. Ce echipe si ce echipamente au avut in spate? Oricate idei geniale ar fi avut, le lipsea timpul si nu numai, ca sa-si permita sa lucreze individual.
Bineinteles, sunt de acord si cu teza savantului ce se izoleaza si lucreaza in coltzul sau ( Grigory Perelman, exemplul cel mai recent, unic in felul sau) dar, din pacate, sunt exceptii. Si chiar daca cineva lucreaza de unul singur ( ceea ce gasesc cat se poate de normal) asta nu-l impiedica sa nu puna intrebari unui coleg din alta disciplina, aceasta nefiind echivalent cu o colaborare.
In loc de concluzie: cred ca este loc pentru toata lumea, dar cu conditia ca fiecare sa-si cunoasca locul si sa se comporte ca atare.
‘scriitori, eseisti’ va apartine, de aceea am spus k, o data ce-ati scris ‘scriitori’, este absurd sa mai adaugati ‘eseisti’ – k si cum termenul ar face parte din alt ‘regn’ (e k si cum ati fi scris ‘artisti, pictori’ – k sa intelegeti mai bine!)
ps hofstadter FACE deja parte din grupul ‘fluid analogies’, nu e cazul sa scrieti ‘sau’! 🙂
Asa e, exemplul cu scriitori schioapata rau dar atit el cit si logica lui va apartin in totalitate („cind spui ‘scriitor’ spui (automat) eseist!”).
In ceea ce priveste cercetarile grupului ‘fluid analogies research’ n-am sa va raspund pentru ca nu stiu despre ce este vorba si n-o s-o fac bazind-ma pe ce scrie pe wikipedia. Oricum daca doriti sa folositi rezultatele cercetarii acestui grup (sau ale lui hofstadter, deleuze si guattari) ca argument in discutia noastra puteti sa spuneti foarte pe scurt care sint ele. Numai daca nu sperati ca, trimis in jungla bibliografica, sa ma intimidez si sa abandonez discutia 🙂
da, domnule mihai istrate, paul cernat ‘spunea acelasi lucru doar ca nu valoriza negativ acest fapt’; ‘valorizarea negativa’ (pe care o faceti dvs) face toata diferenta!
deci nu, nu ‘spuneti acelasi lucru’. in niciun caz
cit dspr ‘logica’ exemplului dvs cu scriitorii & eseistii – dati-mi voie sa va spun k schioapata rau! toti eseistii sint scriitori, dar nu toti scriitorii sint eseisti 🙂
ps in privinta ‘fluiditatii conceptuale’, nu pot decit sa va trimit atit la cartea lui douglas hofstadter ‘fluid concepts and creative analogies: computer models of the fundamental mechanisms of thought’ (1995), cit si la cercetarile grupului fluid analogies research.
de altfel, fluiditatea a fost anuntata inca din 1980 in ‘mille plateaux’ al lui deleuze & guattari, care opuneau modelului arborelui pe cel al rizomului…
adica specialistii sa se substituie moralistilor (cazul chomsky); atunci se cheama k e fix situatia pe care o critica ‘intelectualii de mijloc’… 😛
@ilinca: si eu sint de acord k e bine sa existe specialisti (fara ghilimele!) care sa se ocupe temeinic de un domeniu sau altul; stiu insa (din practica) 2 lucruri: 1 k, uneori, tot o ‘privire dinafara’ vede ceea ce specialistul – imersat prea adinc in studiile sale – nu reuseste sa vada; si 2: pina la urma, tot ‘individul exceptional’ (Geniul, ‘paramodernul’!) face marile descoperiri (fruct, uneori, al purului hazard), nu echipele harnice de cercetatori disciplinati & cuminti… 😉
‘”e k si cum ati spune k cineva tot incearca sa acceada la ‘specializari’ mai inalte & neajungind, se ‘cazeaza’ – resemnat – in eseistica…” Aveti dreptate, asta si spun si mi se pare ca fraza lui P. Cernat pe care o reluam in enuntul ‘care ucide’ spunea exact acelasi lucru atita doar ca nu valoriza negativ acest fapt.
„eu credeam k traim intr-o (mindra &noua) lume in care granitele (incl ale conceptelor) sint fluide…”. Aici in schimb, dupa parerea mea, va inselati. Complementaritatea unor puncte de vedere diverse asupra unor concepte (vezi contributia lui Mircea Flonta din Idolii forului) este la fel de departe de fluiditatea universala pe care o propuneti ca un meci de box intre gentlemani de o bataie pe maidan. Este diferenta dintre a avea reguli (care pot fi oricind amendate, desigur respectind alte reguli) si a nu avea. Ca sa va dau un exemplu de ce se poate intimpla atunci cind esti foarte lax cu regulile, sa spunem in cazul logicii, se poate sa confunzi genul proxim cu diferenta specifica si sa crezi ca toti scriitorii sint si eseisti. Sa va intreb ceva: Ion Creanga a fost eseist? Dar Shakespeare? Dar Jules Verne? Dar Sandra Brown?
@all: cred ca ar trebui sa iesim din logica maniheica (si darwinista) de tip „ceci tuera cela”.
N-am nici o problema cu faptul ca unii intelectuali publici se pretind „specialisti” iar altii „moralisti”. Totul e ca „moralistii” sa nu se substituie „specialistilor”, pentru ca invers se poate.
@SAM: si la interventia dvs. am raspuns (mai demult) pe „Idolii forului”. Nu mai reiau aici ce am scris acolo.
„Sindrom cultural romanesc”? Nu-i nevoie sa medicalizam atat de esentialist „specificul national”… Nu e nici macar corect politic :):)
@ilinca: perfect de acord in privinta interdisciplinaritatii.
@als
Cred ca vedem problema foarte diferit, diferenta ce vine probabil si din „specializarea” fiecaruia.
Comunitatile stiintifice comunica si intre ele si cu restul societatii, deci caracterizarile date de dvs acestora (autiste si autosuficiente) nu prea au sens. Insa faptul ca specialisti din doua tabere (din domenii diferite) discuta si colaboreaza intre ei nu-i face pe primii experti in al doilea domeniu si vice-versa.
Este mai degraba o intr-ajutorare, o colaborare de pe pozitii cateodata egale, cateodata nu. De multe ori echilibrul este rupt si, chiar daca se poate vorbi de interdisciplinaritate, una din discipline este predominanta.
De altfel, in ziua de astazi, marile rezultate sunt obtinute de oameni ce lucreaza strict pe „bucatica lor”, chiar daca pe urma se gasesc legaturi cu alte discipline, aplicatii sau interpretari. Dar asta se intampla dupa obtinerea rezultatului (si cred ca-i valabil indiferent de domeniu). Nu a fost intotdeauna asa, a existat o lunga perioada cand puteai sa te consacrii mai multor domenii si sa excelezi nu numai intr-unul. Dar avand in vedere explozia de rezultate, chiar de domenii si subdomenii, devine imposibil sa faci fata cu brio problemelor din campuri diferite ( chiar daca apropiate).
Pentru ca aminteam de interviul de pe HotNews, acolo vorbeam despre John Nash, matematician de profesie, ce a luat premiul Nobel in economie, 40 de ani dupa elaborarea teoriei respective. Asta fara ca Nash sa fie expert in economie si fara ca economistii ce au aplicat aceasta teorie sa fie specialisti in matematica!
Si acesta este doar un exemplu.
In concluzie, cred ca nu trebuie confundata interdisciplinaritatea cu specializarea in mai multe domenii a aceleiasi persoane.
@mihai istrate: dvs ati scris ‘Vorbim despre un fizician, care daca nu se va califica nici in filozofie, la o adica poate fi cazat in eseistica?’ – recunoasteti fraza? eh, atunci (daca n-ati stiut) e bine sa stiti k este condescendenta fata de ideea/practica de ‘eseism’ (‘cuvintul care ucide’ fiind ‘cazat’!) e k si cum ati spune k cineva tot incearca sa acceada la ‘specializari’ mai inalte &, neajungind, se ‘cazeaza’ – resemnat – in eseistica… (care mie, personal, mi se pare forma cea mai pasionanta de intersectie a ideilor cu literatura – deci, da, cind spui ‘scriitor’ spui (automat) eseist!)
si nu vad, sincer, care ar fi probl k ‘termenul este prea vast, nu poate fi circumscris unei definitii’: eu credeam k traim intr-o (mindra & noua) lume in care granitele (incl ale conceptelor) sint fluide…
@ilinca: asta sugerez si eu – k specializindu-te f strict & trudind (oricit de excelentissim) la ‘aria’ ta ratezi the bigger picture – ma rog, kestiune de temperament… & nu credeti k ac. specializare ajunge, in the long run, exact la ceea ce scriam/spuneam eu – anume, imposibilitatea de a dialoga cu cei ‘specializati’ in alte discipline?? cine sa mai vada lucrurile disfunctionale care se petrec la nivel macro daca toata lumea e cu nasu-n propria arie de cercetare?
eu zic k asta ar fi scriitorul (‘eseistul’, eventual). care este (uneori) si un moralist…
Domnule Matei, ati citit cumva Despre idei si blocaje si – din Discernamintul modernizarii – Despre doua tipuri de modernizare & Despre cultura generala? Daca da, ce parere aveti despre ideile de acolo?
atat la Cartea domnului Adam cat la recenzia dlui Cornea. Discutia despre meritele internationale ale acestor „genii” este secundara. Desigur e de preferat ca ei sa aiba merite internationale recunoscute dar mai important este ce fac ei cu prestigiul lor intern, cum si-l utilizeaza, daca si-l compromit prin erijare in atotstiutori si atotjudecatori si prin servilism politic. Anti-comunismul lor deja neavenit este prea strident, idealizarea perioadei interbelice este o dovada a lipsei de cunoastere profunda a acesteia, servilismul lor fata de PNTCD si acum PDL este inexplicabil si dezonorant. Inexplicabil deoarece PNTCD a fost dupa 1989 un partid revansard, intolerant, pe alocuri anti-national (prin propaganda anti-ortodoxa care nu tinea seama de date istorice esentiale si imuabile referitoare la rolul ortodoxiei in istoria acestui popor) si nedemocratic (idolatrizarea greco-catolicilor net minoritari in defavoarea romanilor ortodocsi si neo-protestanti). Aparent inexplicabila este si simpatia lor pentru PDL daca se are in vedere ca membrii acestui nu sunt mai buni (mai putin corupti, mai eficienti) decat cei ai celorlalte partide.
Fara virgula dupa „bagajul tinarului studios”…
Acest comentariu a fost postat si pe idolii.com…
Dle Cernat,
Mă tem că vorbim despre două lucruri. Dumneavoastră derivați din simpla propoziție ” Este acel enciclopedism care apasă ca un blestem asupra culturii române, de la Heliade Rădulescu la Puric” o întreagă teorie, bazată pe principiul similarității, al magiei primitive (dacă A arată ca B, atunci A ESTE B), pe care cu generozitate mi-o atribuiți. Dumneavoatra speculați că eu aș fi sugerat în acea propoziție că Heliade și Puric sunt personaje echivalente în valoare, statură, operă, etc. Este o pură presupunere, pe care eu nu o împărtășesc. Ce încerc eu să spun este că Puric și Heliade sunt afectați de un sindrom cultural românesc, fiind simptome ale fascinației față de discursul enciclopedic (care este, din nou, punctul central al cărții noastre). Desigur, IH Rădulescu, deși scuturat de frigurile mesianismului și enciclopedismului, a lăsat ceva în urmă, pe când dl. Puric are încă a ne pune ceva pe masă. Dar nu acest lucru mă interesează pe mine aici. Problema este dacă există un sindrom cultural românesc ce produce enciclopedismul amator, sau dacă acesta este doar un accident al timpurilor noastre. Eu cred că istoria are un cuvânt de spus.
Deci, sunt de acord cu ideea că, desigur, enciclopedismul amator este un model cultural al intelectualității românești care i-a influențat diferit, în context diferite, și cu efecte diferite, pe cei doi. Dar nu acesta e lucrul cu adevărat important, ci faptul că el avem de-a face cu un etos recurent, care a modelat și modelează comportamentele și practicile intelectuale a multor autori români, cu implicații în educație, în cercetare și în aprecierea actului cultural în genere. Desigur, acest model nu este singurul în cultura română, alături de el fiind și cel al specialistului (Ioan Bogdan, Xenopol, HH Stahl, , ca și al intelectualului ”politic” (Titu Maiorescu, Iorga, Gh Bratianu), cel al ”revoluționarului” (Dobrogeanu-Gherea, Bălcescu, Bogza, Pătrășcanu, CA Rosetti, dar si Eliade, Cioran sau Noica in etapa lor legionară), cel al ”declasatului” (Mateiu Caragiale, Bacovia, Luca Pițu, etc), etc. El este, însă, cel dominant și poate cel mai vechi.
Deci, punerea dlui Puric în proximitatea lui Heliade Rădulescu nu avea menirea de a-i echivala pe cei doi. Ce încercam să fac este să atrag atenția asupra unui serii istorice (în termenii lui Xenopol). Ea ne arată că cultura română a avut un set de răspunsuri oarecum constante la provocările istoriei, în acestea fiind inclus și enciclopedismul amator. Mai concret, eu cred că istoria culturală românească din ultimule 2 secole a fost dominat de încercarea de a filtra modernizarea și provocările ei de către personalități puternice, enciclopedice, atotștiutoare care au căutat să își asigure conaționalii că ”lucrurile sunt sub control”. Puric este numai un simptom al acestui tip de răspuns, mult mai palid, de fapt, comparat cu Heliade sau congenerul său Patapievici.
Aș vrea să precizez că ideea recurenței unui anume tip de model cultural (cultural pattern) la provocările istoriei nu îmi aparține. Această perspectivă metodologică a fost enunțată de Jonas, în anii 30, pe când încerca să explice genealogia existențialismului. Tot așa cum el spunea că existențialismul și modelul intelectual pe care îl oferă acesta este o repetare, cu alți actori, alte idei și alte teme de meditație, a dramei gnosticismului, terifiat ca și gnosticismul că lumea nu are de fapt un sens și o direcție, tot așa spun și eu că recurența fascinației intelectuală din cultura română față de enciclopedism este produsul dificultății pe care o are cultura română în a adopta pe deplin modernitatea culturală, pe care o resimte ca o invazie, ca pe o amenințare existențială. Aceasta pare a ieși la lumină mai ales după perioade de traumă și discontinuitate istorică, cum ar fi perioada de după 1821 sau 1989.
@Iulia Popovici – Cred ca dl Plesu deplingea mai degraba disparitia unei anumite gratuitati din bagajul tinarului studios, decit alegerea unei tematici in dauna alteia… Nu ca aleg abuzurile sexuale din Caucaz in detrimentul lui Shakespeare, ci ca o fac strict conjuctural, doar dupa criteriile cele mai ingust-lucrative. Spre deosebire de primii bursieri (intre care si Caius Dobrescu) din perioada aurorala, ca sa zic asa, cei mai recenti au inlocuitara vocatia cu servilismul ideologic, orizontul intelectual cu carierismul, pasiunea cu pragmatismul birocratic. Cred ca cam asta era ideea – nicidecum ca abuzurile sexuale (de oriunde) sint o chestie minora &neglijabila, iar noi ca intelectuali de rasa ce sintem (sau, ma rog, ne pretindem) trebuie sa motaim linistiti cu Shakespeare in brate.
Si de ce ar trebui sa ma sincronizez eu neaparat cu tot ce e mai prost in Occident – ce are a face colonizarea „progresista” a culturii cu un institut de studii avansate care se respecta?
draga iulia, acu ce sa-ti zic: se vede treaba k si eu sint f deconectat \’de la tematica timpului nostru\’, pt k mai degraba as citi al o mielea studiu dspr shakespeare decit dspr abuzurile sexuale in caucaz… (asta intra la \’cultura\’, btw?)
cum vad eu lucrurile, aici se da mai degraba o \’batalie\’ intre adeptii stiintelor exacte (in plus anglo-saxoni) &cei ai umanioarelor (in plus continentali). si asa, dintr-un vag patriotism &matriotism european, eu tin cu \’canonul continental\’, oricit de \’tutti frutti\’ ar fi – adik cu nietzsche, cu heidegger, cu barthes, cu baudrillard, cu derrida, cu sloterdijk, cu zizek &cu \’ai nostri\’ ;P
„”plus k dl acesta pare sa considere k postura de eseist este cea mai amarita – sub ‘om de stiinta’, sub ‘filozof’… intr-adevar, ‘asta spune multe’ (= dspr cel care face astfel de ierarhii)””
Nu as fi reactionat la aceasta fraza daca nu mi-as fi amintit ca, printre intrebarile-raspunsuri de pe HotNews ( interviul de acum cateva saptamani) a fost una ( a dvs) ce mi-a creat aceeasi impresia ca dvs fraza de mai sus. Va reamintesc afirmatia respectiva:
„””Întrebarea nr. 4 als
dimpotriva – modelul ‘specializarii’ nu face decit sa creeze
comunitati stiintifice autiste & autosuficiente, care nu comunica nici intre ele, nici cu restul societatii.”””
Sunteti acelasi @als, sper si va recunoasteti cuvintele.
Lumea este ceva mai mare si mai deschisa decat o vedeti dvs din bucatica proprie, iar oamenii de stiinta sunt diferiti de modelul redus pe care il aveti in fata ochilor.
Nu stiu ce intelegeti dvs prin multi-disciplinaritate, multi-specializare, dar in ziua de azi este cvasi-imposibil sa te imparti, sa stii si una si alta foarte bine, sa fii expert in 2-3 directii diferite. Bineinteles poti stii cate ceva in alte domenii, dar asta nu face din tine un expert, cunosti doar lucruri pe care le poti aplica, poti lucra cu ele acolo unde esti specialist si cam atat. Chiar si asta este din ce in ce mai rar. Cand au nevoie de cunostinte din alte domenii, oamenii intreaba, colaboreaza cu expertii respectivi si rezultatul este mai bun decat daca si-ar pierde ei timpul si ar invata notiunile necesare, aplicandu-le ca niste amatori.
Poate sunt si cativa oameni in fiecare domeniu ce reusesc sa fie recunoscuti ( de o majoritate) ca specialisti in mai multe domenii, dar asta se intampla atat de rar in ziua de azi, incat raman doar niste exemple. Si, pe an ce trece, posibilitatea de a fi un adevarat expert in mai multe domenii se reduce substantial, data fiind cantitatea de informatii ce trebuie acumulata daca vrei sa fii la zi cu informatia si deci timpul din ce in ce mai scurt pe care-l ai la dispozitie pentru propriile realizari ( vorbesc de ceva original).
Domnule Serban, ce-ar fi daca ati face pentru scurt timp efortul de vointa de a renunta la chestia asta care a ajuns un fel de stil personal al dvs, si anume ca atunci cind cineva emite o idee dumneavoastra sa veniti repede sa negati iar in loc de explicatii sa spuneti ca cel care a facut afirmatia e prost. Ce inseamna aia „SUBintelectuale, poate”? In ce fel acest enunt invalideaza ce am spus eu? Si de ce anume simtiti nevoia sa ma puneti pe mine in discutie. A incerca sa invalididezi o afirmatie prin discreditarea celui care a facut-o este o strategie slaba. V-as putea raspunde cu aceeasi moneda la nesfirsit daca nu mi s-ar parea o pierdere de timp. Daca nu mi-ar fi fost perfect indiferent ce insusiri aveti probabil nici nu mi-as fi luat timpul sa va raspund.
Revin la afirmatiile dvs. Nu consider ca postura de eseist este cea mai amarita si nici ca este sub sau peste alte posturi iar asta reiese cu claritate din ceea ce am spus. Consider ca este prea vaga incit cineva sa se poate defini pe scena culturala exclusiv prin ea. Este genul de cuvint care n-ar trebui sa apara decit intr-o insiruire (de genul X este filozof, scriitor si eseist) cum de altfel se si intimpla de cele mai multe ori prin alte parti. Precum vedeti nici o ierarhizare la mijloc. Cit despre faptul ca Susan Sontag ar fi fost „o autoare de ESEURI”… da se poate spune asta fara riscul de a gresi prea mult dar, din nou, este greu sa te inseli cind te referi la ceva atit de vag. Puteati la fel de bine sa spuneti ca este cea mai mare autoare de text din ultima jumatate a secolului XX (desi atunci v-as fi contrazis, v-as fi raspuns ca Iorga e cel mai mare autor de text din toate timpurile). Oricum, Sontag, dupa stiinta mea, poate fi definita in multe alte feluri mult mai clar, scriitoare, activista politica, etc.
Imi veni ideea sa caut in Larousse definitia cuvintului „essai”. Iata ce-am gasit: (http://www.larousse.fr/encyclopedie/litterature/essai/173177) „Le mot « essai » a beaucoup prêté à confusion dans l’histoire de la littérature : depuis Montaigne (Essais, 1580), ce terme sert à désigner des œuvres si diverses formellement et thématiquement qu’il est presque impossible de le circonscrire.»” Asadar un cuvint care desemneaza lucrari atit de diverse formal si tematic incit e aproape imposibil sa le circumscrii intr-o definitie.
Minunat, în afară de tatăl inginer al prietenei mele Aura (care, apropo, scrie aici din ţări foarte îndepărtate, ar trebui să apreciem implicarea) şi un-doi rătăciţi, sîntem între noi, mas o menos „intelectuali”.
Leo, treaba cu limba e minoră, ca şi limba. Limbile nordice au mai puţini vorbitori ca româna, şi maghiara idem, asta nu i-a împiedicat nici pe Kertesz, nici pe Nadas, nici pe Esterhazy etc. Bun, literatura e altceva decît dezbaterea intelectuală, dar să-mi amintesc un moment recent: dl Pleşu, în plină jurizare pentru bursele NEC, scria un editorial în care deplîngea cum acum tinerii aplicanţi (NEC) nu mai sînt interesaţi de Shakespeare şi problema timpului, ci de abuzurile sexuale din Caucaz. Nu de la limbile de circulaţie sîntem deconectaţi, ci de la tematica timpului nostru. Ai de ales între al o mielea studiu despre Shakespeare, pe care nu-l aşteaptă nimeni, dar pentru care găseşti finanţare universitară în România, sau un studiu despre practicile de dominaţie sexuală în Caucaz (că ăsta era exemplul dlui Pleşu), pentru care există interes internaţional şi zero posibilităţi de finanţare în ţară.
Asta aşa, dacă tot se vorbeşte în cerc închis…
‘Si de ce sa nu-l punem pe Heliade Radulescu alaturi de Puric nici in gluma? De ce sa nu ne permitem astfel de exercitii intelectuale?’
SUBintelectuale, poate!
ps plus k dl acesta pare sa considere k postura de eseist este cea mai amarita – sub ‘om de stiinta’, sub ‘filozof’… intr-adevar, ‘asta spune multe’ (= dspr cel care face astfel de ierarhii)
revin la ideea mea k o autoare de ESEURI (= susan sontag) a fost cel mai important intelectual american al ultimei 1/2 a sec. 20…
@dan al.: ah, nu, cu dmitri naokov sint CIT SE POATE de condescendent = o merita din plin!
in kestiunea cu granitele & limbile – stiu ce vreti sa spuneti, dar nu toata lumea e pasionata de ‘disciplina muncii’ & considera k o cariera academica e visul absolut; unii sintem firi mai boeme 😉
Iata una din cele mai amuzante fraze pe care mi-a fost dat sa le citesc in ultima vreme : „[…]nu pot decit sa constat k patapievici se scoate mai bine (cu ai sai martieni) decit plank credinciosul in ‘extraterestrii’ : dc dzeu ati pus 2 de ‘i’ (corect : ‘extraterestri’), numai dvs stiti… :)”
Cred este o problema chiar in ceea ce priveste chiar termenul de \’eseist\’. Un eseu poate fi orice, de la o compunere de liceu la cartea lui John Locke. Stiu, Patapievici nu poate fi coborit la nivelul de compunere de liceu, dar ramine faptul ca in spatele etichetei de eseist se poate ascunde orice si oricine. Fraza dvs. \”Pana la urma, daca H.-R. Patapievici nu se califica in filozofia profesionista, el poate fi validat ca eseist de catre literati, nu-i asa?\” spune multe, din punctul meu de vedere, in legatura cu problema pe care dumnealui o are, fapt care (tot din punctul meu de vedere) confirma criticile la adresa sa. Vorbim despre un fizician, care daca nu se va califica nici in filozofie, la o adica poate fi cazat in eseistica?
In ceea ce-i priveste pe Heliade-Radulescu si Iorga, oricit de importanti ar fi fost ei pentru cultura romana unele din trasaturile personalitatilor lor ii includ in modelul cultural pe care il critica autorii Idolilor forului. Iorga, care a scris printre altele muuulte zeci de drame istorice ilizibile chiar si atunci proaspete (a propos de amatorism) era un caz unic si cind traia. Unde altundeva in lumea vestica a mai trait un ins care sa joace in secolul XX „rolul lui Voltaire”, cum a zis Călinescu? 1.250 de volume şi 25.000 de articole scriese de un om care mai era in acelasi timp si puternic implicat in politica si administratie? Sa fi fost egal de competent in tot ce a scris? Hmmm… Si de ce sa nu-l punem pe Heliade Radulescu alaturi de Puric nici in gluma? De ce sa nu ne permitem astfel de exercitii intelectuale? Credeti ca daca ii despart atit de multe pe cei doi nu se pot gasi nici un fel de asemanari?
„sfatuind in fuga condeiului pe domnii traducatori „cum sta treaba” pe un ton nu apodictic, ci de-a dreptul condescendent, cu V. Nabokov” ar fi trebuit formulat corect (dar, asta e, ma grabesc… nu-mi recitesc textele publicate pe forumuri: ma astept sa intervina un editor din moment ce exista greseli) astfel: „sfatuind in fuga condeiului, pe un ton nu apodictic, ci de-a dreptul condescendent, pe domnii traducatori „cum sta treaba” cu V. Nabokov”. Mea culpa. Oricum, nu mi-ar fi trecut prin cap ca sunteti condescendent cu Nabokov tatal sau fiul (suna absurd in ambele cazuri)…. La restul intrebarilor nici nu incerc sa raspund. Ma gandesc doar ca Dvs. sunteti cu 9 ani mai mic decat domnul Ioan Petru Culianu, aveti acces la mai multe limbi de circulatie internationala si de 20 de ani traim cu granitele deschise. Atat.
cind va vad spunind: ‘de ce nu avem si noi un Chomsky in lingvistica sau un Eco in semiologie’, credeti-ma k parca il aud pe stanica ratiu strigind din toti rarunchii: ‘sa dam, ceara ma-sii, un eminescu!’ 🙂
dincolo de gluma : nu credeti, totusi, k limba (de mica circulatie) ar putea constitui o problema ? si nu numai limba, ci (cum sa-i spun ?) ‘circumstantele istorice’ ? uite, sa luam exemplul unuei ‘limbi universale’ precum matematica : in copilaria mea am avut bucuria sa-l cunosc pe grigore moisil, dspr care stiu (de la ceilalti) k era un matematician de nivel mondial. dc nu a devenit o celebritate internationala, precum contele russell ? sau muzica (alt ‘limbaj universal’ !) : dc nu este enescu – traitor mai mult in franta – la fel de celebru k stravinski, sau macar k bartok ??
cind comparati performantele, dorindu-le cit mai ‘internationale,’ nu pareti sa tineti cont nici dvs, nici furiosul filosof aranyosi istvan (care, de atita filosofie analitica, considera probabil k munca intelectuala se desfasoara intr-un fel de vid de laborator, imun la contingent), de faptul k – spre deosebire de un victor ieronim stoichita sau culianu, care au avut sansa de a pleca inainte de 89 &, deci, de a scrie in limbi de circulatie internationala – plesu & liiceanu NU au avut aceasta sansa !
vorbiti dspr chomsky & eco ; cariera lor de lingvist, respectiv semiotician, tine de anii 50-60… CE ‘performante intelectuale’ (neaparat ‘internationale’ !) erau posibile in romania acelor ani – & chiar un deceniu si jumatate dupa ??
cit dspr ‘condescendenta’ mea fata de VLADIMIR nabokov – va asigur k n-ati citit bine ! cum as putea sa fiu ‘condescendent’ fata de un artist pe care-l idolatrizez ?! condescendenta (reala) e fata de nedemnul sau fiu, dmitri, care a oferit publicului ceva ce trebuia sa ramina obiect de studiu doar pt cercetatorii operei nabokoviene… (replica mea la dl stanescu apare sapt. asta in ‘obs. cultural’)
ps tot dvs scrieti : ‘Din punctul meu de vedere cand esti Max Planck si crezi in extraterestrii e altceva decat daca esti H.-R. Patapievici si crezi in martieni…’
nu pot decit sa constat k patapievici se scoate mai bine (cu ai sai martieni) decit plank credinciosul in ‘extraterestrii’ : dc dzeu ati pus 2 de ‘i’ (corect : ‘extraterestri’), numai dvs stiti… 🙂
@dan al: problema pe care o puneti mi se pare esentiala. „Cine sunt idolatrii?” Chiar asa!
Cred ca e vorba de publicul general cultivat, format la scoala celor la randul lor formati in comunism de idealul „mantuirii” prin cultura generala.
De ce oare nu fac dnii SAM si Bruno Stefan niste studii sociologice despre acest tip de public? In absenta intelegerii fenomenului cu pricina, ma tem ca nu putem trece cu succes nici macar la studii de caz de tipul „Secretul sanatatii sociale” inclus in „Boierii mintii”.
Rezum acum un comentariu pe care l-am facut pe site-ul „I.f.”. Pe vremea lui Heliade Rdulescu, „enciclopedismul amator” era un reflex al lipsei institutiilor moderne. Pe vremea comunismului, intrucit facultatile de filozofie, de stiinte sociale (de exemplu) erau deprofesionalizate de propaganda regimului, tinerii se formau cum puteau, la modul informal si inevitabil diletant – vezi cazul Patapievici in materie de filozofie/umanioare. Asa s-a intimplat si in alte tari, in conditii similare. Nu sintem noi mai cu mot.
Cit despre Liiceanu si Plesu, inainte de 1989 ei erau bine instalati in specialitatea lor (filozofie, istoria artei), editorial vorbind. Ca dupa 1990-1995 s-au reorientat catre eseul publicistic si literatura confesiva, asta e o alta discutie: inseamna ca au sarit in barca literaturii, si aici criticii literari sint chemati sa se pronunte cu ce rezultat. Pina la urma, la cine se refera, concret, „enciclopedismul amator”? As fi vrut sa mi se ofere mai multe exemple concrete. Cele pe care le-am primit nu ma conving. Pana la urma, daca H.-R. Patapievici nu se califica in filozofia profesionista, el poate fi validat ca eseist de catre literati, nu-i asa?
Iar pe Heliade si Puric nu i-as pune alaturi nici in gluma.
Ba, am mai aflat ca si Iorga ar fi un „amator”. In ce? In istorie? IoI!
Dupa ce in scrisorile din Portugalia als ne demonstreaza mari capacitati de anglist, sfatuind in fuga condeiului pe domnii traducatori „cum sta treaba” pe un ton nu apodictic, ci de-a dreptul condescendent, cu V. Nabokov, als, mai sus, citeaza din umila si insignifianta mea persoana. Eu, zelos ca un zelot (lol), mi-as fi permis sa vorbesc de publicul cititor din Romania fidel Idolilor in termeni de “anacronic”, “depasit”, “retardat”. Drept sa fiu, nu am folosit nicaieri in interventiile mele cuvantul “anacronic”, desi domnul als mi-l atribuie cu ghilimele (lol, no heart feelings), iar cat despre celelalte doua cuvinte le regasim astfel: “in Romania criteriile de omologare intelectuale sunt retardate in comparatie cu modelul vestic” si “poate publicul, care, incet-incet, nu mai da nici 2 Ron pe tine, fiindca esti plictisitor si depasit”. Nicaieri nu se face vreo mentiune la publicul cititor in termenii “citati” de domnul als, dupa cum se vede. In primul rand vorbeam despre o “intarziere” a unor criterii si al doilea despre o “invechire” a unor Idoli (in sensul in care nu mai au succesul la public, respectiv vanzari, ca acum un deceniu). Cat priveste paramodernitatea lui Chomsky domnul als uita intentionat doua lucruri: i) in sua, mediul academic privat este unul exemplar la nivel mondial cu nenumarati savanti si deschizatori de drumuri, ceea ce este nu este cazul in Romania ii) daca cineva iti accepta opiniile pe diverse subiecte (variind de la ce filme iti plac pana la ce opinii morale ai) si daca acel cineva este un public instruit si profesionist (nu “omul recent”, sa ne intelegem) o face in numele performantelor tale de specialist. Bertrand Russell nu ar fi avut atat de mult impact public si nu ar fi fost socotit demn de “idolatrizat” daca nu ar fi fost logicianul si matematicianul de senzatie al inceputului de secol XX in Marea Britanie si unul dintre parintii filosofiei analitice. Din punctul meu de vedere cand esti Max Planck si crezi in extraterestrii e altceva decat daca esti H.-R. Patapievici si crezi in martieni pentru simplul motiv ca intr-un domeniu al cunoasterii Max Planck a fost pentru o vreme cea mai reputata sursa a adevarului de pe Pamant. Or Domnul Patapievici s-a aflat mereu in pozitia de vorbi pe larg despre orice fara sa fie un Max Planck in nimic. Daca ati fi citit cu atentie comentariile mele ati fi vazut ca inainte de a critica Idolii, pe care ii respect si ii consider normali si firesti, ar trebui sa vedem cine sunt idolatorii (sin u vad nimic rau in a idolatriza). Ei bine, cum eu ma numaram printre fostii idolatori ai lor, dintre aceia care se ridica scarbiti de la masa cand zici ceva malitios de triada de la Humanitas (prin asta demonstandu-ti vulgaritatea si mediocritatea), cred sincer ca precaritatea pregatirii intelectuale a idolatrilor, dimpreuna cu mediocritatea unei bune parti din intelighentia romaneasca, ii promoveaza pe trei intelectuali valorosi la rang de zei locali. Din lipsa de alternativa suntem fericiti si cu Liiceanu-Plesu-Patapievici, dar asta spune totul despre noi: de ce nu avem si noi un Chomsky in lingvistica sau un Eco in semiologie inainte de a-i asculta, a-i idolatriza vorbind despre marca lor preferata de masini sau lotiuni de corp. Cand esti Nabokov sunt interesat de prima ta masturbare la 12 ani, dar cand esti Liiceanu, sincer, nu cred ca ai ceva sa-mi spui in plus de ceea ce cunosc.
Ti s-o parea d-tale „vulgara” parerea mea cu ras-traducerile din antici, de pilda, dar asta este opinia mea. Chiar nu inteleg de ce trebuie sa apelez la o versiune a lui … Cretia, Noica, Partenie, Cornea et coomp., cand am versiuni mult mai elaborate in limbi moderne, mai bogate in sensuri „filosofice” decat romana. Este o chestie de optiune. Nu neg ca avem nevoie si de traduceri romanesti, pentru rodarea si imbogatirea limbii, dar ma intreb daca suntem destul de copti – din punct de vedere cultural – pentru asemenea exercitiu? Da-mi asadar voie sa optez pentru lucruri temeinic facute ! Si, crede-ma, chiar sunt destul de bunisor cunoscator al limbii grecesti erasmice, dar nu mi-as permite ragazul sa umblu pe drumuri deja extrem de batatorite. Apoi, concret si fara a fi dezvoltat din pacate in comentariul anterior, aveam in vedere pe toti aceia care veneau cu speranta la Noica, pentru a fi bagati in seama, pentru a fi in proximitatea unui – credeau ei, dar nu si eu – „model cultural”, si erau repeziti cu intrebarea daca stiu greaca. Daca nu, trebuiau sa plece acasa si sa o invete, ca mai apoi – daca mai vor – sa revina. In consecinta, stii d-ta, cel iritat de afirmatia mea, cati tineri s-au ratat tot straduindu-se sa invete greaca veche, fara a face nimic in final? Te asigur ca unii din acesti „refuzati” daca n-ar fi luat in serios ineptia lui Noica ar fi realizat ceva demn in cultura romana, fara apelul neaparat la Platon sau Aristotel, cu anii pierduti pentru insusirea acestei limbi. Produsele intelectuale ale anticilor sunt deja bunuri castigate pentru omenire ! Pentru ce sa le tot pigulim si invartim? Ce credeti ca vom mai afla din ele? Nimic mai mult decat se stie deja. In afara de Biblie (Tora) si de comentariile rabinice pe seama ei nimic nu a creat spiritul uman incat sa nu intelegem. Nici macar Nostradamus nu merita un efort in plus, pentru ca nu sunt intregi la minte cei ce cred ca s-ar ascunde cine stie ce informatii futuristice !
ca ma amestec intr-o asa disputa dar… as avea o nelamurire! Deunazi, unul dintre intelectualii nostri de marca zicea cum ca a sosit vremea ca cetatenii romani sa inteleaga, in sfarsit, ca spitalele nu sunt facute ca sa te vindece, aceasta „iluminare” ce va sa se produca datorandu-se dragutei de crize care, iata, are si avantaje… Domniile voastre, „oieri” sau „boieri”, implicati in aceasta discutie cum bine zicea oarecine, mai sus, „despre sexul ingerilor”, ati putea sa ne lamuriti pe noi astia, utilitaristii vulgari, PENTRU CE SUNT FACUTE SPITALELE? Ca de crapat suntem decisi sa crapam pe la casele noastre (cat le-am mai avea si pe alea!!!). Va multumesc.
… prin ingustimea & vulgaritatea ei mi se pare aceasta remarca (a unui domn de mai sus, care semneaza ‘veridicus’ – ce sa-ti spun!): ‘Imi pare ca trebuie sa fii oarecum sarac cu duhul sa-ti dedici chiar si numai un deceniu pentru insusirea unui limbi doar pentru a traduce din …, sa zicem, Platon. Exceptional, daca inveti o limba pentru utilitati reale, dar pentru a talmaci ceea ce s-a tot talmacit de secole, de indivizi cu o eruditie unanim recunoscuta, imi pare chiar o risipa inutila de energie, cand ai acces la editii de maxima acuratete.’ (!!!)
enciclopedismul este ‘vulgar’, hm – de gustibus; dar dspr UTILITARISMUL asta vulgar ce parere aveti?
sorin adam matei:
stiu de la alex. matei k esti ‘suparat’ pt ce am scris pe diverse site-uri in leg. cu demersul tau/vostru… ‘supararea’ mi se pare cel putin extravaganta, cita vreme nu sintem apropiati, nici macar nu ne cunoastem! profit de acest prilej pt a te face sa intelegi urmatoarele:
NU am nimic ‘personal’ cu tine (sau cu cei care ati colaborat la aceasta carte); pe majoritatea nici nu-i cunosc, pe altii da (caius dobrescu, vasile morar) – oricum, NU se pune probl nici a vreunei ‘cabale’ (in care eu as fi (s)pionul trimis la inaintare, lol), nici a vreunei ‘reglari de conturi’. nu am citit ac. carte, dar – din ce am citit DSPR ea – pot spune k nu-mi place demersul vostru. dc? pt k nu-mi place aceasta ‘orizontalizare’ pe care o propuneti. nu cred in ideea de ‘clasa de mijloc’ intelectuala, mi se pare (incl. k formula) stupida. nu cred k ‘specializarea’ este ‘the golden age of intellectual development’, cred – dimpotriva – k ingusteaza & parceleaza intelectul, ducindu-l in punctul in care nu mai vede the bigger picture. nu cred k modelul anglo-saxon este ‘superior’ celui francez. nu cred in ‘revolutii’ din astea, maximaliste, care vor sa schimbe o paradigma cu alta printr-un heirup editorial. nu cred k exista O ‘cale’ (aia anglo-saxona) pe care ‘trebuie’ sa mearga toti intelectualii, mi se pare o idee simplista, reductionista (k sa nu zic totalitarista!) & provinciala. nu cred (asa cum sustine un vajnic participant la discutii pe forumul tau, un anume domn ‘dan al.’) k publicul romanesc e ‘retard’, ‘depasit’, ‘anacronic’…
cred, in schimb, k – daca e sa se schimbe ceva – lucrurile se schimba, oricum, in timp, in mod natural, fara ‘ucazuri’ venite de la un ‘grup de presiune’. cred k exista loc pt diversitate – & SPER k MAI exista loc pt diversitate in lumea academica! cred k nu exista ‘enciclopedism amator’, mi se pare o contradictie in termeni (& sper k nu te gindesti, cind te gindesti la plesu-liiceanu-patapievici, la ceva gen ‘universitatea populara’!). cred k mintile mai mobil(at)e din zona academica si-au dat seama de impasul – pe termen lung – al specializarii, de aceea au aparut studiile interdisciplinare. cred k interdisciplinaritatea e (tot) o forma de enciclopedism. cred k chomsky, atunci cind vorbeste in afara specializarii sale de lingvist, este la fel de ‘paramodern’ k oricare dintre ‘paramodernii’ nostri (asta, apropo de o remarca apodictica a aceluiasi ‘dan al.’, care considera k un chomsky ‘are mai multa indreptatire’ sa vorbeasca in afara specializarii sale pt k are o specializare… daca acceptam asta, inseamna k ‘paradigma paramoderna’ este alive & kicking inclusiv in sua!). cred k, orice-ai spune & oricite contra-exemple ai aduce (ai facut-o deja: einstein, oppenheimer – acesta din urma dupa ce-a creat bomba, lol), oamenii de stiinta NU au avut un cuvint de spus in vremuri de ciuma, si-au vazut cuminti de studiile lor, cei care si-au ridicat vocile fiind tot scriitorii – koestler, malraux, orwell, camus – ieri; sau susan sontag (dupa parerea mea, cel mai important intelectual american din ultima jumatate de secol!), eco, rushdie sau ‘un clown’ (cum opineaza colegul vostru dl aranyosi istvan), francez pe deasupra (quelle horreur!), bernard-henri levy – azi. (exceptie: ‘my personal hero’ bertrand russell…)
si pt k (voila, idiosincrazie personala !) mie-mi plac ‘boierii’, ‘tin’ (am tinut dindotdeauna, de cind ma stiu) cu aristocratii & nu-mi plac ‘oierii’ & rasculatii! (btw, sintagma ‘oierii mintii’ imi apartine, desi multa lume i-o atribuie lui mircea mihaies…)
ps hm, chestia aia cu ‘ilustra ta persoana, atat de cunoscuta pe intreg mapamondul’ e cam cheap, nu crezi? plus k, strict factual vorbind, da, numele meu este unul din cele 2-3 nume de critici de film romani f cunoscute in strainatate (in lumea ‘specializata’, fireste!)
cit dspr ‘cine esti tu ?’ – asta, sper k tu stii mai bine 😉
Alex Leo Serban,
Nu, nu cred ca sunt Eliade, Cioran, Palade, sau chiar ilustra ta persoana, atat de cunoscuta pe intreg mapamondul. Miza cartii este aceasta, asa cum perfect a inteles-o o cititoare/un cititor dezinteresant/a:
Efortul critic al autorilor este un efort de deconstructie a unei paradigme culturale care si-a trait traiul, ca sa zic asa, si care, de aceea, nu mai raspunde, stimuleaza pozitiv nevoile actuale ale culturii romane, nici in plan intern, si nici in afara, in cel de integrare a culturii romane in circuitul valorilor, ba, dimpotriva, este o frana. De aceea, critica acestor autori inteleg ca nu se indreapta, in mod expres, impotriva unor persoane decat in masura in care aceste persoane, intr-un fel ori altul perpetueaza paradigma in discutie, monopolizind spatiul public si, intr-o oarecare masura, blocand accesul celor care nu sunt de aceeasi factura. Simplu spus, o atitudine de casta.
Demitizarea culturala, in general, si a cultului “enciclopedismului”, in particular, vin la noi ca o operatie tarzie, demult necesara. Nu suntem singurii care au fost supusi acestui “soc”, dar suntem printre cei din urma.
Inceputurile sale dinafara spatiului nostru dateaza de fapt de pe la inceputul secolului XX, urmate de alte etape, la intervale din ce in ce mai scurte, pana in ziua de azi.
In opinia mea, influenta preponderenta a culturii frnaceze — cea a savantului enciclopedist de salon literar, spatiu in care s-au format multi dintre intemeietorii culturii noastre moderne, dar si mai incolo — si mai putin a celei germane ori anglo-saxone, si-a pus asupra mentalului romanesc o pecete anume.
Unii s-ar putea intreba legitim, care ar fi pana la urma folosul acestei critici, folosul acestei “revolte” ori galceve intre mai “plebeii” rasculati si intelectualii “aristocrati” consacrati? Care ar fi profitul, spun cativa, altul decat a-i detrona pe unii pt a se aseza dansii pe vechile piedestale? Ori cheia este chiar aici, zic eu. “Revoltatii” refuza “tronul” ab initio, si cu el, un intreg model cultural. Iar “folosul”, daca trebuie sa avem vreun folos, si trebuie de pe urma schimbarilor de orice fel, este in aceea ca intelectualii intr-o cultura, vor-nu-vor, sunt formatori de opinie, iar unii dintre ei sunt pionieri; pe cale tacita, informala ei schima atitudini si mentalitati, contribuind ori intarziind progresul. In Romania cultura are nevoie de o trezire din somnul mitologiilor de toate felurile. O asezare mai sobra cu picioarele pe pamant. Dupa care poate incepe reconstructia.
Propun autorii altceva in spatiul care aparent ar ramane, eventual, vacant? Dupa cate inteleg eu pana aci, da si nu.
In masura in care acesti intelectuali stimuleaza gandirea critica, autoreflexiva a mai tinerilor intelectuali, ei sadesc samanta unui alt mod de gandire care, in timp, va genera o alta naratiune, o alta paradigma in mai buna consonata cu spiritul contemporan.
Pentru ca textul d-lui Paul Cernat este cea mai serioasa si la obiect interventie de pana acum pe seama Idolilor …, nu-mi pot reprima pornirea de a interveni pe tema frecvent invocata, cea a „enciclopedismului”. In fapt, este una din problemele cu greutate ale dezbaterii generate de Sorin Matei, si nicicum – de pilda – conotatiile politice ce i se atribuie de unii comentatori, acestia din urma, de regula, si destul de saracuti cu duhul. (In paranteza fie spus, ma si intreb cu stupefactie ce treaba are Basescu cu intelectualii – publici sau nepublici -, sau acestia cu el, de vreme ce personajul care printr-o cumplita fatalitate a ajuns in varful piramidei si-a declinat orice apetit si simpatie pentru scoala, ca mediu formativ, pentru cultura, pentru carti etc? Si-l imagineaza cumva, cineva, pe actualul sef al statului stand cu cartea in mana ori dandu-se de ceasul mortii ca sa prinda un bilet la teatru sau opera? Evident, nu ! Lecturile favorite ale domniei sale sunt „sintezele informative” ale serviciilor de profil. La atata se reduce apetitul lui Basescu fata de literatura scrisa.) Revenind insa la „enciclopedism”, comentatorii de pana acum au luat termenul in acceptiunea lui „filosofica” din veacul al 18-lea, a lui Diderot. Dar notiunea mai are cateva derivate din cel mentionat, si pe care mai toata lumea l-a invatat si la scoala, derivate ce acopera ultimele clipe ale lui „stiu totul” și nasterea lui „nu stiu nimic, ma intoiesc de totul”! Numai ca mesajul lui Sorin A. Matei este articulat in primul rand la realitatile de la noi, cele ce acopera un soi de … enciclopedism vulgar. Cu alte cuvinte nu are rost sa te ridici cu discutiile si meditatiile asupra enciclopedismului de veac 18 si chiar, partial, 19, amestecand aici pe un puric…, scuzati, Puric ori Patapievici. Nici chiar pe cei de talia lui Heliade Radulescu ori Hasdeu… Din nefericire, Romania este tara … epigonilor, dar mai ales a impostorilor „enciclopedisti”, care pana la urma n-au creat nici macar un DEX onorabil, ca sa nu mai vorbim de reale enciclopedii, ca ale ungurilor bunaoara (Pallas Lexicon sau Revai, toate in zeci de volume impresionante). Daca intr-o epoca dadea bine sa fii „enciclopedist” – adica, in limbaj vulgar, sa stii multe, chiar de toate -, te „dadeai” enciclopedist. Nu asta oare isi dorea Mircea Eliade sa creada congenerii despre el? Iar el chiar se apropia de acest spirit enciclopedist, din care spatiul romanesc n-a daruit decat doua: Dimitrie Cantemir si …, la rigoare, Mircea Eliade. In rest, sarmane caricaturi „enciclopediste”, cohorta de semidocti. Pentru ca de prin ultimul patrar al secolului 20, doar semidoctii se mai pot crede enciclopedisti. Doar ei pot crede ca daca au citit cateva sute de carti (in cel mai bun caz) si mai multe colectii de reviste „populare” acum stiu totul ! Nici pomeneala ! Cu cat citesti si reflectezi mai mult, cu atat iti dai seama cat de nestiutor esti, ca unica ruta pentru a descifra ceva din tainele lumii este sa-ti ingustezi aria de investigare, insa nu fara a fi sensibil la intreg. Iar totul trebuie facut cu metoda, nu aiurea. Mai presus de enciclopedismul vulgar de la noi ar trebui sa stea metoda si utilitarismul! Va pare banal ce v-am spus? Asa si este ! Si pentru ca vreau sa inchei, cu referire la ciclul din 22, al lui A. Cornea si … obsesia paltinisenilor pentru traducerile din hiper-clasici ! Imi pare ca trebuie sa fii oarecum sarac cu duhul sa-ti dedici chiar si numai un deceniu pentru insusirea unui limbi doar pentru a traduce din …, sa zicem, Platon. Exceptional, daca inveti o limba pentru utilitati reale, dar pentru a talmaci ceea ce s-a tot talmacit de secole, de indivizi cu o eruditie unanim recunoscuta, imi pare chiar o risipa inutila de energie, cand ai acces la editii de maxima acuratete. De aceea, cred ca spre astfel de discutii ar trebui intreptata dezbaterea generata de Idolii lui Matei si Momescu, si nu spre politrucii de serviciu ai oricarei puteri, spre sinecuristii de vocatie ori intelectualii impostori. Trebuie sa cautam valorile, ceea ce ramane intr-o cultura, si nu balastul.
eu cred ca valoarea elitei intelectuale romanesti se reflecta cu prisosinta in actuala situatie culturala, sociala, politica si economica in care se afla Romania. N-aveti sentimentul ca discutati despre sexul ingerilor in timp ce totul se duce de ripa? Nu vreau sa jignesc pe nimeni, dar de la nivelul meu de absolvent de politehnica asa se vede.
… ce parere are filosoful nascut in romania & traitor in turcia aranyosi istvan dspr romani, vedeti aici: http://twitturk.com/tweet/user/IAranyosi
(pt cine nu poate da link: romania = ‘tara cu cei mai multi cacanari’…)
Domnule Sorin Adam Matei,
nu despre asta era vorba.
Tocmai v-am raspuns pe larg pe adresa „Idolilor forului”.
ce mi se pare f comic, draga paul cernat (si tu lasi sa se-nteleaga acest lucru in recenzie), este k aceasta ‘alternativa’ (f vocala, dupa cum se vede – cita vreme tine chiar sa reincalzeasca o supa mai veche, i.e. ‘boierii mintii’) critica asa-zisa ‘neperformanta’ internationala a elitelor autohtone (reala/explicabila sau nu – tu insuti dai motivul limbii de ne-circulatie care e romana) k si cum ea insasi, aceasta ambitioasa ‘clasa de mijloc’ activa & alternativa ar fi un nec plus ultra al performantei intelectuale internationale! k si cum cei care strimba din nas la plesu/liiceanu/patapievici ar fi niste palade, eliade & cioran la un loc! nu ti se pare k e mai mult un fel de wishful thinking deja rasuflat?
ps si, da, a-i pune pe acelasi plan pe heliade radulescu & puric este stupefiant…
@paul cernat Pai nu a scris Eliade Biblicele si haoticul Echilibru intre antiteze? Nu se credea el Mesia? Detalii la http://idolii.com/2010/07/inceputurile-enciclopedismului-amator-la-gurile-dunarii/
@ieremia De nude stiti ca nu am folosit cuvantul cu exact intelesul pe care il sugerati?
Problema nu este de a inlocui o elita encyclopedica mediocr4a cu o elita specializata de tip clasa mijlociu, fiindca clasa intelectuiala mijolciu este si ea extrem de banala. Este de a inlocuit aceasta elita mediocra care ne implineste critere minimale internationale de competense cu o adevarat elita de virf care este in dialog cu elita internationala ba filozofica, ba sociologica, istorica, ba si as zice teologica….
…. in faptul ca tocmai Dl. Paul Cernat (si nimeni altul) produce cea mai pertinenta (cel putin pana acum) recenzie critica a acestui volum. Ma intreb daca (au mai fost cazuri in trecut) vocea domniei sale va ramane si de asta data una intr-un deshert dominat de personalizari malefice (vezi recenzia domnului Cornea, mentionata de Cernat). Apropos: da, exista si personalizari lipsite de caracter malefic, ceea ce, desigur, nu le face neaparat benefice pentru cei avizati.
Domnule intelectual specializat SAM: „corectura”, nu „corectie”, care inseamna „pedeapsă corporală aplicată unui vinovat; bătaie”
Domnule Matei, multumesc pentru aprecieri, desi nu sint de acord cu dvs in exemplele de „enciclopedism amator” pe care le oferiti. Nu sint specialist in secolul XIX, dar, atat cat ma pricep la istoria literaturii, va atrag atentia ca nu pot fi pusi pe acelasi plan, fie si ca simpla figura de stil, Heliade Radulescu si Dan Puric.
Mai e oare nevoie sa amintesc rolul covarsitor pe care un Heliade Radulescu l-a avut intr-o cultura romana unde totul era de facut? .
Spuneti „enciclopedismul pus sub lupa este in primul rand cel amator”. De ce nu „exclusiv cel amator”?
\”specialiștii recuperării trăirilor profunde\” e din Dan Puric, nu?
Ei sunt specialiștii recuperării trăirilor profunde și @ai@ comunicării
Foarte bună cronică, bine punctate chestiunile de esență ale cărții. Cât despre opoziția enciclopedism/specialist, vreau să accentuez faptul că enciclopedismul pus sub lupă aici este în primul rând cel amator. Este acel enciclopedism care apasă ca un blestem asupra culturii române, de la Heliade Rădulescu la Puric. În fine, scriitorii sunt și ei specialiști, desigur. Ei sunt specialiștii recuperării trăirilor profunde și al comunicării lor prin mijloace lirice și/sau narative. Ei folosesc mijloace și tehnici recunoscute, cu criterii de excelență clare. Nu sunt normați academic, dar sunt normați de criterii estetice și de poziționarea în câmpul cultural. Vezi mai multe comentarii și la http://idolii.com/2010/07/paul-cernat-accentueaza-in-observator-cultural-miza-ideilor-idolilor-forului/