„CESI e o rebeliune critică la adresa clişeelor de orice tip“*
- 02-07-2010
- Nr. 531
-
Observator Cultural
- Informaţii
- 0 Comentarii
Totul a început în 2001, cu ideea lui Sorin Alexandrescu, aflat (atunci) în Olanda de cîteva decenii, şi a unui mic grup de specialişti români, de a configura, în spirit occidental, o instituţie universitară de cercetare şi învăţămînt în ştiinţe umaniste integrate. Ulterior, prin acest Centru de Excelenţă în Studiul Imaginii, Universitatea din Bucureşti a dezvoltat un parteneriat strategic cu Universitatea de Arhitectură şi Urbanism „Ion Mincu“, prin implicarea decisivă a rectorilor lor. Proiectul major al CESI este de a construi alternativa interdisciplinară la trunchiurile „tari“ ale domeniilor umaniste şi ale artelor, prin dialogul ştiinţific purtat în cadrul reţelei europene din care face parte. Masteratele, reieşite din intersectarea teoriei şi istoriei imaginii şi a spectacolului cu analiza proceselor de creaţie corelate şi cu studiul evoluţiei societăţii, ca şi Şcoala doctorală în ştiinţe umaniste şi arhitectură, au format deja noi cercetători – dintre care unii, de anul acesta, bursieri în programul postdoctoral CIVIS. Iată ce se poate spune despre această construcţie universitară, singulară deocamdată, serenă şi dornică să-şi exerseze pe mai departe vocaţia de formare autentică: n Sorin Alexandrescu, director CESI: „Fiecare dintre programele noastre de masterat, doctorat şi, acum, postdoctorat, a pornit din necesitatea, aceeaşi la mine şi la […]