Acest continut este doar pentru abonati. Pentru abonament Observatorul Cultural apasati aici.
Intelectualii publici între Societate şi Putere (II)
- 09-07-2010
- Nr. 532
-
Paul CERNAT
- MENTALITĂŢI
- 21 Comentarii
Două texte din Idolii forului… puteau lipsi: Gîndirea unică şi viaţa de cazarmă de Adrian Gavrilescu şi Între declinul unei generaţii şi patologia renunţării de Marius Ghilezan, fără calităţi analitice şi personalitate: primul e un articolaş expediat; celălalt vădeşte doar efortul autorului său de a intra într-o „piele“ erudită, care nu i se potriveşte. Lasă că, într-un volum unde, în numele specializării, sînt taxaţi gazetari deveniţi peste noapte gînditori enciclopedişti şi militanţi politici oficiali ca Traian Ungureanu, e imprudent să-l scoţi la înaintare pe un publicist militant de opoziţie ca Marius Ghilezan (în vreme ce lipsesc nume precum Claude Karnoouh sau Victor Rizescu). Iar eseul lui I. Aranyosi oferă contestatarilor muniţie gratis. Nu e cazul să ne hazardăm în analogii ale acestei querelle autohtone cu polemica dintre fizicienii Sokal&Bricmont şi „impostorii intelectuali“ poststructuralişti sau cu cea interbelică din jurul „trădării clericilor“ (Julien Benda). Nu doar calificarea academică legitimează prioritar un intelectual public, ci şi autoritatea etică, implicarea civică în numele unor valori/idei generale/proiecte şi capacitatea de a le comunica expresiv şi convingător unui public larg. Întrebarea „de ce o clasă de mijloc a spiritului este de preferat «elitei» intelectualilor publici“ nu ţine. E de preferat în vederea a ce? […]
‘poti citi dintr-un domeniu cat vrei, pana nu realizezi tu cu adevarat ceva valoros in acel domeniu nu esti un specialist. Doar un cunoscator, atat.’ – total de acord; cf acestei idei, 98% dintre autorii ‘idolilor forului’ NU se califica drept ‘specialisti’ ;P
ps cu wittgenstein (apropo, informatiile suplimentare pe care le-ati adus dspr viata lui nu infirma nimic din ce am scris eu) nu am vrut decit sa arat k modelul eligibilitatii elitare este f bun & ar tbui sa functioneze in continuare – in absenta lui, cine stie daca un geniu precum lw (& un ins total atipic, sint de acord) ar fi avut sansa sa-si vada opera apreciata in timpul vietii?…
@ales: draga leo, de fapt ai dreptate: publicul e marea necunoscuta, si cred ca ar fi bine sa incercam, cu totii sa-l intelegem si sa-l cunoastem, nu sa-l dispretuim sau sa-l fetisizam.
@ioana: doamna, nu ma refeream la piata, ma refeream la punctele de vedere ale criticii, care nici ele nu misca nimic, bineinteles. Sau doriti sa desfiintam critica de carte, de teatru, de film, muzicala etc. si sa le inlocuim doar cu materiale promotionale? Opiniile publicului sint cele care sint, dar pina la urma are si critica un rol in filtrarea si dezbaterea libera a valorilor, nu credeti? Nu e vorba aici de specialisti, ar fi prea mult spus, ci de oameni cit de cit cunoscatori si care se ocupa sistematic de asa ceva.
Nu-mi plac reglementarile „de sus”, dar n-as merge nici pe mina celor „de jos”, cum vad ca faceti dvs.
@als
Chiar nu inteleg de ce ati adus in discutie numele lui Wittgenstein! Nu vad in ce consta exemplul!
Vorbim de cineva nascut la sfarsitul secolului 19, intr-o familie deosebita din toate punctele de vedere, educat de profesori particulari pana la 14 ani si care, vreti sau nu vreti, a fost impins de la spate de familia sa ce nu tolera sub nici o forma mediocritatea. Poate dupa cele 3 tragedii s-o fi schimbat punctul de vedere, dar era prea tarziu: raul fusese facut! Cat despre Wittgenstein, studiile sale in aeronautica presupuneau foarte multa matematica. Astfel, L.W devine atras de acest domeniu si se decide sa-l studieze nu doar ca o aplicatie ci ca un scop. Asa ajunge sa fie elevul lui Russel, el insusi studiind filosofia matematicii si logica ( nu uitati in ce perioada se petrece actiunea!). Iar logica este o ramura a matematicii ( chiar una importanta), Russel avand un aport deosebit in acest domeniu, ideile sale fiind preluate de LW.
Indiferent de cartea citita de fiecare, indiferent cat de nuantata si romantata este prezentata biografia lui LW, anumite date si intamplari nu pot fi schimbate. Natura lor, daca vreti.
Si repet, chiar nu inteleg ce vreti sa aratati cu acest exemplu al cuiva ( cert, extraordinar!) nascut inainte de 1900, cu o viata iesita din comun ( ganditi-va la acea perioada in care s-a retras efectiv din „lume” si a trait in nu stiu ce cabana, departe de tot si toate. Cati isi permit sa faca acest lucru acum).
Pentru ca discutia sa aiba un sens ar trebui sa aducem exemple actuale. Am spus de multe ori ca unul din lucrurile care s-au pierdut si pe care oamenii de stiinta ( indiferent de domeniu) il regreta este exact aceasta libertate, posibilitatea de a face mai multe lucruri aparent diferite si de a le face bine. Sa fim intelesi: poti citi dintr-un domeniu cat vrei, pana nu realizezi tu cu adevarat ceva valoros in acel domeniu nu esti un specialist. Doar un cunoscator, atat. Ceea ce gasesc foarte diferit .
@paul cernat
dle, ma dezamagiti, va stiam mai delicat in gandire…de parca nu sitti ca un Puric sau Paunescu fac cat o ceapa degerata in a misca ceva astazi; influenta lor e aproape nula, sa fim seriosi
sa alsam totusi lucrurile sa mearga de la sine, sau doriti o reglementare de „sus”: atatea carti se vand, asta trebuie sa cietesti etc (acum cine vrea gandire unic…)
of.
nu stiu dk exprimarea mea lasa de dorit sau ceilalti inteleg altceva decit vreau sa spun (am patit-o si cu b.a. stanescu apropo de ‘cartea mai stufoasa’ a lui nabokov, in care el a citit ‘arghirofilie’…), cert este k – in ultima vreme – mi se-ntimpla tot mai des 🙁
draga paul, deci eu NU am redus niciun demers la ‘clasica invidie & fuga dupa notorietate’! am spus cu totul altceva: k ‘demersul’ (anti-idolilor) nu poate fi decit ineficace – pragmatic vorbind – cita vreme, pe linga publicul ‘alternativ’ pe care l-au deja (prin facebook etc), incearca sa-l cistige pe acela, ‘captiv’, al ‘elitistilor’ (‘enciclopedistilor amatori’) spunindu-i in fata k ii plac plesu-patapievici-liiceanu pt k este ‘desuet’ (‘paramodern’)! este cel putin lipsit de o minima ‘intelepciune comunicationala’, dk nu de altceva… plus k, dk acest grup(uscul) se vrea o alternativa, NIMENI nu-l opreste sa fie, care e problema? ah, pai tot ei zic k problema e publicul, ‘prizonierul’ paradigmei respective… si uite-asa ajungem la cerc vicios, la caruta inaintea cailor (pt k, pina una alta, e preferabil sa iesi cu opere, nu cu manifeste & pamflete!), la strigate de sirena ragusita k ‘publicul nu ne vrea, deci publicul e de vina’ s.a.m.d.
si oricum, in sistemul meu de valori, invidia e un sentiment pozitiv /constructiv, asa k… (negativa e oftica!)
@ilinca: inseamna k citim carti diferite; in biografia pe care tocmai o citesc eu, wittgenstein insusi este minat de ‘datoria de a fi geniu’ – familia, dimpotriva (dupa sinuciderea primilor 3 copii), le-a lasat urmatorilor libertatea de a face strict ce-au vrut.
asta asa, dk e sa discutam strict ‘pe fapte’.
2 wittgenstein este un exemplu eclatant fix pt ceea ce denunta autorii ‘idolilor forului’: adica cineva care avea o cu totul alta specialitate (incepuse studii de aeronautica), care ajunge la cambridge, devine protejatul lui bertrand russell etc & care – practic – intra in cimpul logicii & apoi al filozofiei ‘cu proptele’ & (vai!) ‘fara studii’ 😉 nu vi se pare un caz savuros? adica un om care, dupa toate definitiile posibile, kiar ERA un geniu a fost nevoit sa ceara sa i se echivaleze ‘tractatus logico-philosophicus’ drept teza de b.a., a avut drept supervizor de teza un om mai tinar k el care-i era fan – practic, tot parcursul sau academic este absolut atipic (cum era si el, de altfel…). iar ironia face k volumul in care refuteaza tezele ‘tractatus’-ului 30 de ani mai tirziu (‘investigatii filozofice’) inseamna, totodata, parasirea caii pozitiviste in favoarea uneia metafizice; ‘morala’ legata de cazul ‘pozitivistilor’ nostri anti-idolatri nu mai tbuie subliniata 😉
@als
Intre functionar si geniu nu mai exista nimic? Eu nu judec un om dupa ce doreste sa ajunga ci dupa ce reuseste.
Cat despre Wittgenstein, bietul de el, a fost mai degraba manat ( de familie) sa ajunga un geniu, decat minat de aceasta dorinta. Asta nu-l face mai putin valoros dar nu uitati sa adaugati ( dupa ce terminati lectura cartii respective) ca este unul din rarii autori care face o critica realista volumului sau cel mai important, 30 de ani mai tarziu, in alt volum remarcabil. Si poate in asta consta adevarata sa valoare: in capacitatea de a avea o privire critica asupra sa si a operei sale.
Cunoasteti exemple locale de acest tip?
@als: draga Leo, probabil ca-n unele cazuri e asa cum spui, dar eu nu as generaliza si nu as reduce un asemenea demers la clasica invidie si la fuga dupa notorietate. Ar fi prea simplu, nu crezi?
Cit despre publicul cumparator, eu nu m-as increde in el, asa, luat la gramada, mai ales ca multi, cum stii, cumpara anumite carti pe post de mobilier care da bine la epatarea vizitatorilor.
paul, problema unui demers gen ‘idolii forului’ nu tine nici de stinga, nici de dreapta(-mprejur), ci de ceea ce se numeste, in popor, a pune caruta inaintea cailor… adica intelectualii ‘clasei de mijloc’ constata k publicul (oricum, subtire) al ‘elitelor’ este mai numeros si-atunci incearca sa-l ‘cucereasca’ spunindu-i k e… ‘paramodern’?!
k strategie de ‘seductie’, recunoaste k e destul de ineficace 🙂
cred k @ioana se referea la ACEST public, ‘de nisha’, pt k ma-ndoiesc k intelectualul subtire citeste paunescu & puric. sau…?
@ioana: pai, daca lasam piata sa decida, s-ar putea sa constatati ca Adrian Paunescu sau Dan Puric isi merita cel mai abitir locul in Cetate. Pe criteriile dvs. pseudolibertariene, Sandra Brown il bate lejer pe Joyce.
Credeti ca „aburelile de Dreapta” sunt preferabile numai pentru ca sunt „de Dreapta”? Eu cred ca aburelile sint abureli, si atit. In rest, fiecare cu ideologia lui, ca doar nu dorim intoarcerea la gindirea unica. Sau…?
@Peter Dan
cred ca procesul de „intelepciune activa” se vede in infiintarea unui New Europe College….restul sunt povesti de adormit copiii (de mijloc) si de legitimare (cu forta/cam violenta) asa-numitilor intelectuali de mijloc (un „concept” inept, ambiguu si fals…)
pe scurt, sa lasam piata/publicul cumparator sa dicteze cine si cum isi merita locul in Cetate; restul sunt abureli cam…de Stanga!
… claudekarnoouhstra
ps dire ‘c’est un signe du temps’ est aussi un signe du temps ;P
Si la doxosophie de contoir, qui se contente de répéter les lieux communs du champ dit intellectuel, adossée à l\’allégeance face à l\’imposture c\’est ce qui se fait de mieux, alors on a effectivement du soucis à se faire.
Pour jongler avec des références sans autres intérêts que d\’épater sa galerie et de masquer l\’indigence de l\’analyse, il y a toujours du monde. Mais quand il s\’agit d\’émettre des hypothèses interprétatives logiques cohérentes, là ben il n\’y a plus personne. C\’est un signe du temps…
marturisesc k sint consternat de insistenta cu care se pedaleaza pe aceasta idee (inepta, dupa mine) a ‘clasei de mijloc intelectuale’…
las k noi nu avem nici clasa de mijloc din aceea de baza, economica, dar ma-ntreb: oare la asta sa tinjeasca un tinar intelectual roman?! e k si cum, dk ar fi scriitor, nu si-ar propune sa fie un camil petrescu, ci un cezar (petrescu)! k pictor, nu un pallady, ci un sabin balasa… etc.
CUM poate cineva sa aspire la raftul 2??
‘clasa de mijloc’ o fi necesara pt sanatatea societatii (din pdv economic), dar nu in cultura.
ps k paranteza: citesc acum biografia lui wittgenstein, scrisa de ray monk; bietul ludwig era minat de ideea, ‘paramoderna’, de a fi un geniu (asa se si keama cartea: ‘the duty of genius’). logic: cine se gindeste sa faca performanta nu porneste cu gindul sa fie un functionar!
Dl. Cernat pomeneste „intoarcera poststalinista a refulatului” si pune degetul pe rana. Cele refulate se intorc in forma de simptom in absenta unui proces terapeutic. La nivelul unei natiuni care a trecut prin patologia totalitarianismului comunist, procesul terapeutic ar consta intr-o analiza comprehensiva si publica a istoriei comunismului in Romania si cu pedepsirea celor vinovati de silnicii. Un proces teraputic incomplet, asa cum cred ca este cazul, duce la substituite de simptom: ne certam despre cine sa conduca Institutul pentru cercetarea crimelor comunismului, despre Marino, sau despre relatia dintre intelectuali si politicieni.
Intelectualii publici ar fi trebuit sa joace un rol central in acest proces terapeutic.Convingerea mea este ca elitismul intelectualilor publici a dus la inabilitatea de a participa in mod eficient la dialogul social privitor la istoria si efectele comunismului. O clasa de mijloc a intelectualilor, angajata in „intelepciune activa” cu „blandete curajoasa”, cum propune prietenul meu Vasile Morar, ar juca un rol esential in abilitatea de a analiza sincer, necesara procesului de tamaduire.
Peter Dan
Nu sunt echidistant. Incerc doar sa-mi pastrez vigilenta spiritului critic fata de toata lumea, inclusiv fata de cei cu ale caror atitudini simpatizez, in linii mari. Cred ca avem, in general, o mare problema cind ii menajam pe „ai nostri” ca sa dam cit mai tare in „ai lor”.
Voi reveni cu un PS.
Cum sa nu!!!
Eventual cu povesti despre „le reseau Voltaire” si amicii sai……
… sa-l aveti pe dl cernat in carte, nu-i asa?
eh, din fericire pt toata lumea (si mai ales pt el), paul cernat prefera sa-si pastreze (echi)distanta 😉
oricum, din recenzia dumisale nu rezulta citusi de putin k ar fi pro aceasta mult-fetisizata ‘specializare’…
cartea acesta e un exemplu clasic: aflatul in treaba la romani; cand nu ai ce face/zice, inventezi dusmani (specializarea istorica a Stangii) si iti dai justificare \”existentiala\”
resentimentarism, resentimentaris, resentimentarism….
Recenzia evidentiaza bine liniile de forta ale volumului. Continuam discutia pe idolii.com Vezi Articolul de pe Idolii despre recenzie
Dupa cum amplu atesteaza aceasta recenzie, din volum nu lipsesc numai Claude Karnoouh si Victor Rizescu, ci si…Paul Cernat.
Ca de obicei, analiza lui Paul Cernat este impecabila. Nu cunosc in spatiul cultural de azi un recenzent mai lucid, mai echidistant si mai structurat decat el.