Peştişorul de aur
De-a baba oarba la guvernare
- 06-08-2010
- Nr. 536
-
Carmen MUŞAT
- Editorial
- 24 Comentarii
Că românii au nostalgia unui Tătuc care să le ia de pe umeri povara responsabilităţii (şi, implicit, a libertăţii) nu e chiar o noutate. Unul dintre motivele pentru care popularitatea lui Ion Iliescu şi a lui Traian Băsescu a fost atît de mare în ultimii douăzeci de ani este şi acela că imaginea lor a fost cea a unor conducători autoritari, populari/ populişti şi, nu în ultimul rînd, „de-ai noştri, din popor“. În fond, nici Ion Iliescu şi nici Traian Băsescu nu au oferit un alt profil prezidenţial decît cel consacrat de Ceauşescu. Ei ştiu, ei pot, ei au soluţii, ei sînt prezenţi pe şantiere, în cîmp, la sărbători populare şi la tăieri de panglici. Asta vrea poporul? Asta i s-a oferit în cele două decenii care s-au scurs de la căderea comunismului. Cu excepţia lui Emil Constantinescu – perceput ca un preşedinte slab şi pentru că, fiind altfel decît cei care l-au precedat, a respectat regulile jocului democratic –, poporul n-a prea avut termen de comparaţie. E drept că şi atunci cînd ar fi avut o altă opţiune a preferat să aleagă, din nou, un Tătuc. S-ar părea că aici, la „porţile Orientului“, politicienii civilizaţi (şi aşa destul de […]
Dumiriţi-mă, cum aţi putut scrie cu mâinile-n şolduri? Am simţit eu, între „zădărnicii”, (neglijenţă nepoliticoasă, fireşte) şi „zădărnici”-ul care a urmat, dnă., un fior de guturai – reproşaţi-mi-l, nu rataţi! – din curentul dv. literar.
Aya,
Pariez ca nu ai curajul sa te confrunti cu mine in public.
Probabil numai oamenii foarte elevati, cu sange albastru, scriu zadarnicii … a zadarnici, verbul, se scrie INTOTDEAUNA cu un singur i!!! Limba romana si sfanta ortografie ne dau, ca de obicei, adevarata masura!!! Oricum, sincere felicitari pentru toate inaltele dvs. performante lingvistice! Q. E. D.
@
Mihai Rogobete
M-as feri de cuvantul „conspiratie” (desi nu neg ca este potrivit) din cauza demonetizarii sale, motiv pentru care orice asociere contextuala poate fi atinsa de aripa deriziunii „bine tintite”.
(Subtilul, laboriosul, eficient- perversul efort depus in scopul acelei demonizari este un alt subiect.)
Este vorba despre democratie, pur si simplu.
Cea „actuala” este un derivat caracterizat prin aceea ca vulnerabilitatile democratiei (tocmai cele care, doar aparent paradoxal, ii confera valoare si trebuie aparate) au fost transformate in precaritati. Urmatoarea etapa (deocamdata, inca intentionala) este cea a negarii democratiei, a alter-arii sale.
Actia este periculoasa atat in sine cat si- in egala masura-prin tipul demersului. S-a pastrat forma lucrandu-se asupra continutului, la adapostul nebagarii de seama.
Ceea ce defineste „democratia actuala” constituie „puntea” intre democratie si negarea ei.
Inca ne aflam pe „punte” si (tot inca) avem sansa de a ne putea intoarce- caci, odata depasita, va fi „arsa”.
P.S.
Am o funciara neincredere in „tatucisme”, acestea avand asupra mea efectul identificarii nefirescului: imi pun in alerta sistemul de alarma.
Tratarea derizorie a lectiei istoriei este insasi capcana repetarii ei. Orice „ecou” al „tatucismelor” staliniste, deopotriva cu al celor hitleriste, ma face sa-mi indrept atentia asupra mecanismului istoric si (cel putin sa incerc) sa-i identific corespondentul actual.
P.S.2
Antisemitismul national (popular) isi are argumentele serios compromise.
Desigur, forma subzista, dar mai degraba ma preocupa aparitia unui alt tip de discurs, continand semnele unui alt sistem de legitimare.
In principiu, situatia se reproduce la nivelul „anti-sovinismului” romanesc.
……care l-ar fi îndemnat să nu-nfrunte…
Dac-am deontologiza-o din mahalagioale cu semanticoase de culturangeală, v-aţi mai da lovită, dnă. Violeta? Cum, tarat de propriul trecut, Ion Iliescu nu trebuia să iasă-n faţă, pentru a nu zădărnicii continuitatea comunismului \”greşit aplicat\”, a greşit V T, ignorându-şi cunoştiinţele obligatorii de psihologie socială care l-ar fi îndemnat contestarea celor trădaţi/defectaţi – majoritari încă – pentru a nu zădărnici cauza anticomunistă, sau tocmai aceasta i-a fost voia? Da, calul troian e rodul unei preţ=iozităţi – cum spuneţi – ridicole.
… acest dialog, purtat intr-un limbaj pretios si, pe alocuri, ridicol.
Chiar daca dl. V.T. n-a avut relatii cu „defuncta” securitate, ceea ce e posibil dar nedemonstrabil, asa cum nedemonstrabil e si contrariul, comportamentul lui de acum este absolut suficient pentru a-l descalifica din punct de vedere moral!
Tot restul e o peltea teribil de indigesta, noroc ca e de-acum joi…
Şi totuşi, dnă. Aya, cine şi ce vă pune-n alarmă că s-ar conspira împotriva actualei democraţii? Dacă v-aţi întreba „care democraţie?”, m-aşi teme la rându-mi că tocmai perspectiva dictaturii legii vă sperie.
Când antisemitismul popular vă mai dă de gândit, luaţi, vă rog, în calcul şi auto-şovinismul românesc, de dragul documentării complete, fără a vă pripi satisfacţia că nici prosemitismul nu stă cu mîinile-n sân, ci, tribalizat şi maniheizat, românul trăieşte paroxistic zvârcolirile reidentificării sociale. Deşi risc să enunţ un truism, suntem după cum suntem făcuţi să gândim, stimată doamnă, după cum structurile instituţionale sunt guvernate să (ne)funcţioneze social sau tribal. Inclusiv pentru „tătucisme”.
@
A.F.
Vladimir Tismaneanu nu a avut vreodata legaturi cu Securitatea, indiferent de forma pe care acestea le-ar fi putut imbraca.
(Daca nu as fi cunoscut clar acest lucru- dar il cunosc!- fara indoiala voi fi gasit o forma care sa contina cel putin sugestia existentei unor „zone umbroase” in raport cu stapanirea subiectului).
Zvonul defaimator care isi propune ca contrazica aceasta realitate a fost lansat printr-un text jenant scris, cu fracturi logice, aparut sub semnatura lui Vladimir Alexe. In realitate, fusese scris de Mihai Pelin
(Nu mi-am propus, inca, sa identific motivele acestei macar ciudate „dedublari scriitoricesti”. Exista, din punctul meu de vedere, explicatii logice si psihologice, dar ar fi interesant de aflat mobilurile personale ale partilor active.
Motivatia regizorilor scenariului imi pare elementara: chiar daca se va afla ca Pelin a scris textul publicat sub numele Alexe, va aparea „rezistenta logicii”. Aceasta s-ar traduce printr-o dubla intrebare care, in cazul unui ne-incapatanat in demontarea mecanismelor dezinformarii, ar putea duce, cu grad mare de probabilitate, la abandonarea cercetarii, considerand-o inutila si acceptand aparentele:
1. daca este textul lui Pelin, de ce nu l-a semnat el, desi ar fi putut sa o faca?;
2. daca, formal, autorul este Alexe, de ce nu a scris el un text pe acelasi subiect, folosind datele cu care a operat Pelin?
Si, totusi, textul e scris de Pelin si publicat sub semnatura lui Alexe- ceea ce presupune, evident, o dubla complicitate.
Se stie foarte bine cine era Pelin in raport cu Securitatea- si, macar dupa aparitia acelui text mistificant, devine evident si cat de aproape a fost, mereu, Alexe de respectiva institutie).
In ceea ce il priveste pe Dan Culcer, a spune ca relatiile sale cu Securitatea inseamna, efectiv, apartenanta la acea institutie este un truism.
Pe cale de consecinta, opinia conform careia (citez) „atat DC cat si VT sunt doar fete ale aceleiasi medalii” si motivatia eferenta sunt nefundamentate fiind, sper, doar urmarea unei false premise derivand din asimilarea unei realitati deturnate.
@
Mihai Rogobete
Remarcabila abordare a problemei pornind de la celalalt capat- nu terminus a quo, dar terminus ad quem!
Stimată Aya,
radiografia textului dv. evidenţiază, la rându-i împachetat, cel puţin – dacă tot vibraţi materialist-psihanalitic – complexul antisionist. Împachetaţi, dna. Aya, complexul moştenit şi de Ion Iliescu – cel al comuniştilor faţă de legionarii antisemiţi, reacţia post-comunistă (faţă de diversitatea opiniei), pentru care – nemaiputând fi socotită legionară din cauza rebeliunii mineriale din iunie ’90 – orice altfel de opinie este antisemită, preferând anemiatei, acum, susţineri pan-comuniste vigoarea actualei corectitudini politice. Odată ce aţi angajat, stimată doamnă, şi consideraţii antropologice, trebuie să fiţi de acord că disociaţiile culturi inferioare/superioare şi popoare aşişderi sunt artificiale; dacă mai acceptaţi şi că principala cale de regenerare a fiecăruia stă în „metafora” în care, prin articularea ireductibilităţilor lor, provoacă apariţia semnificaţiei (culturale) lipsită de semnificant, decriptându-şi fiecare astfel viitorul – nici judecăţile dv. nu sunt antiromăneşti, nici ale mele antisemite. Să împărtăşim fericiţi, sagace doamnă, că maniheismul comun nu ne mai uneşte. Tranşanţi, exclusivişti şi intransigenţi nu vom afla niciodată de ce – toţi antitotalitari – nu reuşim să fim solidari. Abilă doamă, niciunul din combatanţi nu poate, luptând cu armele adversarului, să câştige, ci totdeauna doar ele.
Stimata doamna, va exprimati punctul de vedere intr-un limaj mai mult decat civilizat, dar nu ati izbutit sa ma convingeti. Parearea mea este ca atat DC cat si VT sunt doar fete ale aceleiasi medalii… Cum ar putea sustine VT ca este atacat de antisemiti fiindca a condamnat comunismul, fara ajutorul lui DC si a altora cu misiuni asemanatoare? La secu se paote juca tenis si in trei… si in cati vrei…
@
Mihai Rogobete
Daca replica mi-a fost adresata mie, cred ca este bine sa fac o precizare.
Initialele numelui meu real nu sunt A.F.
Daca si Dan Culcer stie la fel de bine ca si Mihai Rogobete cine sunt- siguranta de sine cu care imi sunt atribuite, fals, initialele A.F. vorbeste de la sine- inseamna ca a inceput sa bantuie serios, prin diverse zone, virusul precaritatii documentarii.
Cat despre un anumit tip de retorica, este mai bine sa nu abordam subiectul.
@
Violetta
A ma razboi cu indivizi precum Ioan Rosca si Dan Culcer este departe de a fi visul vietii mele. Pana acum, nu mi-au starnit interesul intrucat erau „unelte securiste in repaos”. Micile lor miscari erau doar de dezmortire.
Acum, insa, au deveni „unelte active”- pe cale de consecinta, trebuie „dezactivate”.
Prin cei doi se pregatea dechiderea unui front puternic de atac, pe o schema a carei eficienta a fost deseori verificata (am expus-o punctual).
Este preferabil sa previi- altfel, trebuie sa intri in defensiva, ceea ce presupune un plus de efort, de risc si consumarea unor energii care pot avea o destinatie mai buna.
Scrisoarea lui Ioan Rosca, beneficiind de „calduroasa recomandare” a lui Dan Culcer, nu era doar o diversiune securista. Era semnalul declansarii unui atac securist, ceea ce este departe de a nu merita atentie.
Dincolo de toate acestea, de neacceptat, pentru mine, este noua serie de injurii la adresa lui Vladimir Tismaneanu.
Imposibil de clintit din civilitatea lui, varful de generatie Vladimir Tismaneanu nu poate raspunde, pe masura, atacurilor imunde. Eleganta replicilor sale face ca (din nefericire) acestea sa fie receptate ca „lovituri de catifea” de catre autorii abjectelor asalturi.
Au simtit, insa, asa cum se cuvine, replica mea.
Daca doresc sa recidiveze, le stau la dispozitie!
@
Silvia Colceag
Prin textul „Antisemitism, refuzul istoriei si „solutia” dictaturii militare” mi-am propus sa demontez mecanismul unui scenariu periculos, ce poate fi sesizat la o privire atenta, in urma analizei pe text si a „decriptarii” unor „semnale” continute in asa-zisa scrisoare deschisa a lui Ioan Rosca- care este doar un pretext.
Stiu ca un personaj ca mine este privit ca o aparitie „ciudata”, dat fiind demersul analitic atipic.
Spre deosebire de „fiintele ciudate” ca mine, cei mai multi comit imensa greseala de a crede in realitatea unui eveniment doar atunci cand apare manifest si, de obicei, este prea tarziu pentru a fi contracarat.
Textul lui Rosca este un mesaj la distanta tipic (ca si „recomandarea calduroasa” a lui Dan Culcer) pentru declansarea simultana a actiunilor piese din puzzle-ul unui scenariu. As spune chiar ca este un mesaj inabil disimulat. Pentru mine, cel putin, totul era atat de clar incat non-actia ar fi fost de neiertat, echivaland, in sistemul de referinta dat, cu o crima prin neimplicare.
Probabil, traim- si vom fi trait- in realitati diferite.
Cea specifica mie m-a invatat sa acord importanta semnelor si semnalelor, sa le asez in context si sa le deslusesc pentru a realiza ce se afla dincolo de aparente.
Vladimir Tismaneanu este de o eleganta desavarsita. Imensa lui civilitate il face incapabil sa raspunda, pe masura, unor atacuri abjecte. Intr-un fel, asta il face vulnerabil.
Am spus mereu, cu mandrie, ca fac parte dintre cei care au „iesit din mantaua lui”. Diferita temperamental de el, fara teama sa raspund unui „zbieret” prin „voce apasata”, am considerat firesc sa replic eu la injuriile adresate lui Vladimir Tismaneanu, astfel incat „sa ma fac inteleasa” de cei care le-au proferat.
In textul lui Ioam Rosca (din pacate) obisnuitele atacuri imunde la adresa lui Vladimir Tismaneanu erau doar partea vizibila a ghetarului. Acea scrisoare deschisa era parte a unui scenariu, avand rol de mecanism declansator. L-am demontat. In astfel de cazuri, a proceda cu gingasie echivaleaza cu a participa, fara arma, la un duel.
In istorie, numai rezultatul conteaza.
P.S.
Rezultatul a aparut mai repede decat m-as fi asteptat.
Dan Culcer mi-a dat o replica nu doar speriata, dar si cu „scapari psihanalitice”. Nu trebuie sa fie cineva un mare analist pentru a realiza ca, fara sa vrea, confirma afirmatiile mele.
Cred că şi dl. D.C. ştie după retorică cine sunteţi, dna. A.F.
nu merita atata bataie de cap. Este doar o diversiune securista, nici prima, nici ultima de acest fel. Iar dvs., cu sau fara voie, le faceti reclama. Se stie destul de bine cine este D.C.!
Stimata Aya, demonstratia unui adevar se face cu un anumit rafinament intelectual. Invata de la V. Tismaneanu cum se plamadeste o riposta. Ioan Rosca e patimas, dar nici cu matale nu imi este jena. Un leger bemol poate ar dresa ghiveciu’.
ANTISEMITISM, REFUZUL ISTORIEI SI “SOLUTIA” DICTATURII MILITARE
Intr-un moment de vacanta, caracterizat, in general, printr-un gol de stiri (exceptandu-le, acum, pe cele legate de reducerile salariale si de nelinistile provocate de insecuritatea vietii de zi cu zi) este lansat, discret, pe piata, un text. Privit atat ca scriitura cat si contextual, socheaza prin nefiresc (identificarea nefirescului duce totdeauna la informatii de exceptie).
De la incoerenta formularilor pana la subiectul discutat de atatea ori incat doar enuntarea sa provoaca o iritata respingere, cititorul fiind plictisit de el; de la constructiile greoaie pana la inconsistenta argumentatiei; de la aparenta patinare a subiectului din zona publica inspre cea de interes personal, a autorului, pana la neadevaruri flagrante, formulate abracadabrant (enumerarea poate continua) totul e nefiresc. Intregul insusi este nefiresc.
Textul a aparut pe un site care prezinta doar interes “de nisa” dar, ciudat, exact in ziua aparitiei (6 august 2010) a fost preluat de “anumite persoane” si raspandit (mai putin prin comentarii, cat prin linkuri- prin aceasta metoda reusindu-se a se “insela” moderarea) prin bloguri cu numar mare de cititori.
Intr-un astfel de caz, apare, de la sine, intrebarea: de ce a fost lansat acel text plictisitor si incoerent si cum de s-a intamplat ca, de pe un site “de nisa” sa ajunga imediat in locuri virtuale spectaculos accesate, deci cu multi cititori?
Pe scurt, in 6 august 2010, in “Asymetria” a aparut, cu explicita sustinere a lui Dan Culcer, textul intitulat “Ioan Rosca. Scrisoare deschisa catre Sorin Iliesiu”.
Aparent, acea scrisoare deschisa este un nou prilej inventat inabil pentru reluarea unui subiect devenit, in egala masura, enervant prin repetitivitatea aberanta a reluarii sale si a argumentatiei mincinoase continute, cat si respingator prin imundul constant al tratarii.
In fapt, la o prima privire (si, data fiind contructia greoaie, putini vor fi fiind tentati sa depaseasca nivelul superficial al atentiei) este vorba despre o noua serie de injurii lansate la adresa lui Vladimir Tismaneanu si a Raportului comisiei Tismaneanu. Ca si in alte cazuri, tonul si “argumentele” recentului atac sunt dezgustatoare, reluand clisee penibile, mistificari jenante, formulari suburbane care descalifica autorul.
La o privire mai atenta, insa, perceptia asupra intentiei asociabile lansarii acelui text mizer se schimba.
La un prim nivel al observarii mai aplicate, atrag atentia acuze care le contrazic pe cele cu care ne obisnuisera autorii unor astfel de atacuri.
Pana acum, se spusese ca Raportul ar fi un pretext pentru posibila declansare a unei vanatoare de vrajitoare.
Acum, acuza vizeaza exact contrariul, anume ca Vladimir Tismaneanu ar fi fost special desemnat la conducerea Comisiei in urma unei “conspiratii”, pentru ca Raportul sa mimeze condamnarea comunismului, scopul fiind de a “imbata cu vorbe” victimele regimului comunist si de a nu se ajunge in situatia de a fi trasi la raspundere tortionarii.
Sesizarea schimbarii bruste a planului atacarii Raportului (continuitatea fiind asigurata de tratamentul mizerabil aplicat lui Vladimir Tismaneanu) obliga la atentie sporita si indica faptul ca mesajul textului nu este “la vedere”.
Analiza pe text releva existenta a trei mesaje, ascunse intre hatisurile formularilor necizelate.
In astfel de cazuri, mesajele trebuie cautate urmand un fir al coerentzei (in aparenta incoerentza generala), ele aparand in urma asocierii unor formulari ce trebuie “decupate”.
1.PRIMUL MESAJUL CLAR este unul profund antisemit!
O paranteza esentiala.
BHL spune ca una dintre formele extrem de perverse ale antisemitismului este legata de acuza ca, de fapt, insistenta asupra holocaustului si a unicitatii shoah sunt destinate intaririi „statului sionist” Israel, pentru atingerea acestui tel lucrand, subtil, armate de intelectuali, care, uneori, isi ating scopul prin actiuni aparent nelegate de holocaust.
Este un tip de antisemitism extrem de periculos, prin sugestiile subtextuale si mesajele subliminale.
Acest lucru apare in scrisoarea deschisa adresata de Ioan Rosca lui Iliesiu si publicata la Paris, via Dan Culcer (in 6 august 2010).
Mesajul se „decupeaza” urmarindu-i, cu atentie, firul, printre „umpluturi” (dar si impletiri cu al doilea mesaj, la care ma voi referi ulterior).
IATA PRIMUL MESAJ, CARE SE REGASESTE CITAND SELECTIV.
Citez:
„escrocheriei istorice savirsite de „Comisia Wiesel”. Aceasta se ciocnise de un val de protest in diaspora, axat pe intrebarea: cum sa reluam procesul fascismului (răs-comis, abuziv, dupa 1944) daca procesul comunismului nu a avut inca loc?
(…)
Era clar ca, pentru ca rezultatele partinitoare si metodele nestiintifice ale comisiei Wiesel sa fie validate cotit (si calea despagubirilor pentru Holocaust sa fie astfel deschisa) – era nevoie de un simulacru de „proces al comunismului”. Unul bine dozat, bine orientat, bine gestionat, care sa nu dea foc zonelor explozive ale dosarului stalinizarii Romaniei, care sa nu se soldeze cu despagubiri prea mari pentru romanii victima, sa nu declanseze reabilitarea unor „fascisti” macelariti prin puscarii doar pentru credinte politice, sa nu deschida periculos arhivele, sa nu ridice problema complicitatii occidentului, etc. Sa nu stirneasca nici rezistenta oligarhiei de Tranzitie. Nu puteai lasa o astfel de intreprindere delicata pe mina anticomunistilor romani autentici. Procesul trebuia „rezolvat” de specialisti … speciali, doctori in plamadirea propagandista a „istoriei”, terenul trebuia amenajat de mercenari ai unor cu totul alte interese decit cele justitiare romanesti.
(…)
era un „proiect” aprobat, catalizat magic de undeva de sus.
(…)
Tismaneanu in fruntea unei astfel de Comisii – pentru ca el convenea scopurilor reale intuibile: legitimarea (si acoperirea) comisiei Wiesel, intrarea in normalitate – fara pierderi pentru criminali – drogind victimele cu cuvinte, ascunderea arhivelor problematice.
(…)
fost propagandist comunist, fiu de evreu stalinist, piesa tipica a rocadei Moscova-Washington, incompatibil cu dosarele care i-au fost incredintate abuziv
(…)
circul „condamnarii morale” si reconsiderarilor ideologice (…) (ca evreu, domnul Tismaneanu nu are cum sa sustina fatis impunitatea si prescrierea la care sintem indemnati din toate partile, pina si de victimele paralizate).
(…)
occidentul (in frunte cu americanii) au ocupat dupa 1990 Europa de Est – in primul rind pentru a sterge urmele genocidului comunist.
(…) Numai tema participarii tortionarilor stalinisti la terorismul care a dus la nasterea si cresterea Israelului – si ar fi de ajuns pentru a stavili scurmarea periculoasa in „trecutul inca prea recent”.
(…)
Tismaneanu, un prezumabil agent americano-israelian (…) punind in pericol interesele neamului romanesc.”
Antisemitismul este lesne sesizabil, fiind efectiv „respirat” de text.
2. AL DOILEA MESAJ CLAR este acuza total mincinoasa ca Vladimir Tismaneanu incearca sa stopeze cercetarea situatiilor care au dus la moartea multor oameni in decembrie 1989 si identificarea legaturilor intre factori de decizie din perioada decembrista si posibila lor implicare in evenimente, in sensul mentionat.
Vladimir Tismaneanu mai este acuzat, absurd, si de faptul ca ar stopa cercetarea legaturii intre factori de decizie din decembie 1989 si cei care, ulterior, s-au asezat la ‘pupitrele de control” (de unde se dirijeaza “pupitrele de comanda’) ale Romaniei, actionand discretionar, cu rezultate nefaste nu doar politic, dar si economic.
Aceste acuze sunt neadevaruri flagrante.
Este publica preocuparea lui Vladimir Tismaneanu si a IICCMER (al carui nume urmeaza sa devina Institutul “Monica Lovinescu”) pentru restabilirea adevarului, privind subiectele mentionate. Sunt publice demersurile sale in acest sens.
Desigur, Institutul cerceteaza faptele sub raportul determinarilor istorice, politice, sociale, socio- psihologice, neintrand in competenta sa cercetarea faptelor sub aspect penal, de exemplu.
Demararea cercetarilor a fost mediatizata.
In acest caz, de ce este lansat un neadevar flagrant- preluat cu iuteala fulgerului, de pe acel site “de nisa” si raspandit, in spatial virtual, in aceeasi zi? De ce atata interes pentru diseminarea unei mistificari grosiere?
Mao spunea ca o minciuna repetata de un milion de ori sfarseste prin a deveni adevar (in sensul de a fi perceputa ca atare).
Lansarea acelei minciuni de la “tribuna pariziana” si ciudat de rapida sa diseminare in spatiul romanesc (via Internet) au ca scop scaderea credibilitatii demersurilor lui Vladimir Tismaneanu in sensul cercetarii ansamblului complex de fapte si situatii din decembrie 1989, identificarii legaturilor de cauzalitate intre anumite decizii, determinari si numarul mare de morti din acele zile si al felului in care o anumita “zona decizionala” din epoca si-a reprodus forta si influenta, la nivel general, in anii care au urmat.
Daca aceasta minciuna, formulata in respectiva scrisoare deschisa si virulent raspandita, imediat, in spatiul romanesc, ar prinde radacini, ar fi extreme de greu, daca nu imposibil, sa fie demontata, atat la nivel general cat si individual. Chiar daca s-ar reusi, s-ar pierde un timp pretios- si pe asta mizeaza cei care au regizat murdarul atac.
De obiei, astfel de atacuri se desfasoara conform urmatoarei scheme:
– se lanseaza subiectul printr-o publicatie din afara Romaniei ;
– subiectul se „importa” PRIN presa romaneasca- mai exact, prin „citarea nevinovata” a respectivului articol;
– se dezvolta, prin comentarii, in presa romaneasca („bulgarele se rostogoleste”);
– se „exporta tintit” in strainatate, pe acelasi model al „citarii” de catre o publicatie- si se „dirijeaza” catre zone care trebuie „sensibilizate negativ”.
DEOCAMDATA, totul este la nivel de prima faza (abia a aparut acel text imund, in 6 august!).
3. IMPLETIREA MESAJELOR
Mai exista un al treilea tip de mesaj, psihanalitic, constand in sugestia ca si stoparea procesului comunismului- privitor la perioadele decembrie ’89 si umatoarea- ar fi tot „opera sionistilor” (am mers pe drumul scurt)- motivatia fiind cea din primul mesaj (am detaliat-o inainte de a da citatul).
Actiunea de acum este cu atat mai periculoasa cu cat a fost declansata in perioada de vacanta, cand exista putine subiecte politice atractive si socante (la nivelul general, referirile la si comentariile despre Basescu au un impact scazut, iar actiunile lui Boc- reducerea salariilor cu 25% si multe altele- sunt traite si discutiile despre ele provoaca populatiei o reactie de respingere).
In plus, in timp de vacanta, mult prea putini sunt dispusi sa cerceteze ce a aparut nou si ce efecte ar putea produce.
Bref, momentul este periculos de bine ales.
STRANII “COINCIDENTE”
Nu cred in coincidente.
Textul foarte periculos, in esenta, prin mesaje si scop, a fost preluat imediat si raspandit de indivizi despre care poate fi demonstrat ca fac parte din grupuri care sustin, explicit, instaurarea dictaturii militare in Romania, restrangerea drastica a drepturilor cetatenesti (enumerarea de gen poate continua)- unii pedaland chiar pe sinistra idee a reintroducerii pedepsei capitale, desi aceasta a fost abolita in toate statele membre UE (in Romania, inca din decembrie 1989, dupa executarea lui Ceausescu).
O minte mai sofisticata poate crede ca ne aflam in fata unui scenariu conceput la adapostul puternicului zgomot de fond al asprelor realitati cotidiene.
“ORIGINEA” AUTORILOR SCENARIULUI
Autorii scenariului (si cei interesati in aplicarea lui) au legatura cu zona de confluenta (confluenta de interese) intre fosta Securitate si fostele servicii ale Armatei (antedecebriste). O astfel de “zona” a existat (si) inainte de decembrie 1989, in pofida faptului ca Securitatea si fosta DIA erau concurente, chiar adversare.
Exista o stransa relatie intre acea “zona de confluenta”, fosta Directie Politica a Armatei si Sectia Externa a Comitetului Central (pentru cine nu stie, acestea erau putenice organisme decizionale pana in decembrie 1989).
Ocupantii “pupitrelor de control” ale Romaniei, dupa decembrie 1989, sunt indivizi apartinand structurilor mentionate si “zonei de confluenta a intereselor” la care m-am referit.
Cel putin unii dintre acestia sunt direct implicati in sinistrul mortilor din decembrie 1989, considerati un fel de “victime colaterale” (este stiut ca, dupa executarea lui Ceausescu, asa-zisele “confruntari de strada cu teroristii” erau, de fapt, confruntari intre cele doua servicii importante romanesti, pentru adjudecarea puterii reale, unde se iau hotararile cu efecte de modelare a viitorului, mai ales in materie de obiective economice strategice).
Personajele respective sunt direct interesate in stoparea cercetarilor facute de Vladimir Tismaneanu si de IICCMER din ratiuni lesne de realizat. Aflarea adevarului i-ar afecta in mod direct si, in plus, ar dezvalui o intreaga structura “neoficiala”, pe care o controleaza, a carei putere a fost reprodusa in toti acesti ani si care, fara a se afla la vedere, determina marile decizii.
Instaurarea dictaturii militare ar fi modul cel mai simplu, mai direct (si mai profitabil, pentru acei indivizi) de a stopa cercetarile, de a reduce la tacere orice voce care ar pune intrebari, de a elimina indivizii incomozi si de a trece din “zona umbroasa” a deciziei in cea nemijlocita.
Din nefericire, situatia din Romania, reducerea salariilor cu previzibile efecte periculoase si grave asupra economiei (incasari mai mici la buget, griparea motorului consumului, scaderea numarului celor activi- ceea ce va face ca unui salariat sa-i corespunda doi sau mai multi pensionari, ajungandu-se, astfel, la adancirea situatiei de acum, criticate de un guvern care actioneaza, paradoxal, in sensul inrautatirii ei) predispune la riscul unor puternice miscari sociale, potentate de furia disperata a unei populatii infometate, care se va confrunta cu imposibilitatea achitarii facturilor, cu amenintarea executarii silite in urma neachitarii ratele imprumuturilor bancare (urmarea: scoaterea la vazare a locuintelor, in urma actiunilor intentate de institutiile bancare).
Astfel de situatii pot fi folosite de autorii scenariului ca justificare pentru instaurarea dictaturii militare.
Daca oamenii politici (am in vedere atat puterea cat si opozitia) vor continua sa se manifeste “inertial”, daca se va perpetua neinteleapta prevalenta a patimilor politice si personale, daca nu vor fi privite cu maximala atentie semnalele care apar din ce in ce mai clar si mai insistent (si care indica faptul ca scenariul instaurarii dictaturii militare a fost deja declansat), daca nu se va actiona, cat inca se mai poate, in sensul demontarii acestui scenariu, daca se va astepta ca el sa fie pus in opera pentru a se constientiza ceea ce ar fi trebuit sa fie clar inca din faza de simptomatologie primara, Romania va aluneca- redresarea fiindu-i imposibila- pe panta unei dictaturi fata de care “iepoca de aur” va fi o dulce amintire.
Oamenii politici trebuie sa fie constienti de faptul ca, odata instaurata dictatura militara (semnalele materializarii intentiei aparand din ce in ce mai clar) vor fi supusi aceluiasi tratament cumplit ca si restul populatiei. Aceasta este varianta optimista pentru ei.
Varianta mult mai apropiata de adevarul specific unei asemenea situatii este ca vor fi sacrificati, atat pentru a se da “un exemplu” celor multi, cat si pentru ca este de presupus ca stiu mult mai multe decat ceilalti.
Cei care vor sa instaureze dictatura militara- si care, daca nu se iau masuri de contracarare, isi vor materialize intentia- nu au nevoie de oameni care “cunosc istoria”.
Ii considera foarte periculosi, caci o pot “face cunoscuta”.
A bon entendeur, salut!
deja e mai puternica decat realizeaza multa lume, in special pestisorul.
Hai sa avem putintica rabdare cu doamna udrea…suntem oameni in fond, nu?
Pentru 0rt0d0x.wordpress.com
Nu, domnule sau doamna care semnati atit de curajos comentariul de mai sus, nu-mi doresc un Tatuc, indiferent cum s-ar numi acesta. Mai mult decit atit, daca un om politic in care am crezut la un moment dat m-ar dezamagi, mi s-ar parea onest din partea mea sa-i spun public ca greseste, n-as incerca sa justific, cu vorbe mestesugite, derapajele lui. Oare daca in locul lui Traian Basescu ar fi fost azi Ion Iliescu si s-ar fi comportat asa cum o face actualul presedinte, l-ati mai fi sustinut? Poate n-ar strica sa va aduceti aminte de o vorba veche: eroarea e omeneasca, dar a persevera in eroare e diabolic. Eu cred ca toti cei care l-au impins pe actualul presedinte sa comita din ce in ce mai multe erori, nesanctionindu-l prompt si la timp, sint cel putin la fel de responsabili, daca nu chiar mai responsabili decit el pentru dezastrul actual. Pentru ca nu din neintelegere sau din prostie s-au comportat astfel, ci din servilism si oportunism.
… aproape 100%. Şi am folosit cuvântul „aproape” deoarece eu nu cred că Traian Băsescu a câştigat de-adevăratelea ultimele alegeri. Ca să nu mai vorbesc despre „imaginea” sa de acum, atât de crunt deteriorată. Marea întrebare rămâne, însă, ce se poate face, concret, în continuare, pentru a răzbi, într-un fel sau altul, înspre un liman? Dacă Emil Constantinescu a fost şi s-a recunoscut „învins” de „structuri”, ceea ce nu totţi am apreciat la momentul respectiv, oare a sosit momentul în care toţi oamenii onorabili din România trebuie să „depună armele”, recunoscându-se, la rândul lor, „învinşi”? E nevoie de soluţii, de alternative, de o opziţie capabilă să le ofere şi să inspire încredere populaţiei. Trebuie date jos „scroafele din copac”! Şi porcii, of course…
Mme Muşat, credeţi că Crin/Chucky ar fi fost sau, doamne fereşte, o să fie, un „tătuc” mai responsabil decât ceilalţi doi ? Că chiar dvs. aţi zis că l-aţi susţinut în campanie !