DIN FOIŞOR. Un popor de Şeherezade (I)
- 06-08-2010
- Nr. 536
-
Liviu ANTONESEI
- Rubrici
- 26 Comentarii
Textul care începe acum şi care va continua pe parcursul cîtorva episoade a fost inţial o conferinţă susţinută, la invitaţia criticului Al. Cistelecan, pe 29 noiembrie 2008, la Tîrgu Mureş, sub genericul „Conferinţele Cetăţii“. Cred că titlul genericului are o anumită ambiguitate benefică. Pe de o parte, ciclul respectiv de conferinţe se desfăşura – iar eu sper că încă se desfăşoară! – în frumoasa Sală Teatru 74, adăpostită în Bastionul care a supravieţuit din cetatea mureşană, pe de alta, e limpede că genericul cu pricina are şi o dimensiune legată de civism. Nu am avut la îndemînă un text scris, ci doar un sinopsis al conferinţei şi nişte liste de autori şi nume. Din fericire, organizatorii au postat pe portalul www.culturainmures.ro filmul acesteia, după care am putut reconstitui textul de faţă. Am mai eliminat unele repetiţii, bîlbe şi o parte a formulărilor apăsat orale – nu pe toate, pînă la urmă, a fost totuşi o conferinţă! Am numit conferinţa aceasta Un popor de Şeherezade – explozia genurilor narative după 1989, dar va trebui, la un moment dat, o să vedeţi, să facem şi nişte retrospecţii în trecut, pentru că nimic nu apare din neant, ci totul este pregătit de […]
El chiar aşa spune, că autorul a fost trimis în „exil”…
Oare spune că autorul „s-ar fi întors”, ori că autorul „trebuie” să se întoarcă? Dacă mă gândesc bine, probabil că aşa este, el trebuie să se întoarcă în interpretări…
Nu ştiu dacă nu cumva teoria lui este ceva mai adâncă (aici e posibil s-o deraiez eu un pic) şi nu cumva el vrea să dovedească (şi) faptul că un scriitor mare este întotdeauna mare, indiferent de etapele vieţii sale, care nu se dovedesc la fel de favorabile. Un caz, Blaga, spre exemplu, despre care mi-aduc aminte că spunea undeva că a dat, spre sfârşitul vieţii sale excelente poeme de dragoste. Iar faptul că Blaga picase o vreme în dizgraţie nu i-a afectat în niciun fel valoarea, deci trebuie judecat şi în funcţie de „intemperii”.
Şi iar, nu ştiu dacă nu cumva este o contradicţie în ceea ce spun eu. Dacă este, n-o sesizez, că de-aş vedea-o, n-aş scrie-o…
@) Daca_nu_nu
…, cartea fiind din anii `80, era vorba despre semnalarea faptului ca autorul s-ar fi intors de parca ar fi fost evacuat! Bun, sigur ca structuralistii, pe care subiectul ii incurca in materiaslimul lor destul de primitiv, il alungasera – dar nu putusera, in fapt, sa-l elimine decit din interpretarile lor suficiente, nu din opere! Nu?
Cu siguranţă avea în vedere operele unor scriitori scoşi pe linie moartă, din cauza diverselor încurcături istorice, socio-politice, culturale etc., despre care se va fi scris cu prea sumare trimiteri la autorii înşişi. Asta pe de o parte.
Sigur că biografiile sunt importante, contextele sunt importante, dar mă întreb dacă nu cumva s-a alunecat acum în cealaltă direcţie, acum, când văd câtă lume practică jurnalul, memorialistica sau cum se publică tot soiul de corespondenţe, unele, fără îndoială, necesare, dar multe şi contrafăcute…
Bine, eu încerc să fiu cât de cât echidistantă, iar faptul că acord oareşce credit şi de-o parte şi de cealaltă nu înseamnă că mă şi hazardez în pledoarii.
De bună seamă, nu toate amănuntele din viaţa unui autor sunt importante, multe sunt excesiv explicate, excesiv analizate, dar trebuie să admitem că există situaţii în care cheia pentru o lectură sau alta se poate afla chiar într-un amănunt uşor de trecut cu vederea.
Vorba ceea:
Pas de critique sans une critique de la critique…
…ţi-am şi răspuns, dar musai c-am scăpat ceva la tastare, pe-aci, de n-a apărut…
@) Daca_nu_nu
…draga bunicului. ma interesa o parere competenta in chestiunea de mai sus!
@) Daca_nu_nu
…ca un ins cu pretentii a scris o carte care se chema Intoarcerea autorului! Dar de unde sa se intoarca, Doamne fereste?! Unde o fi fost plecat? Poate cu sorcova – dar nu ma refer la autor in general in ultima propozitie!
Imi amintesc ca rideam cu Dan Petrescu ca nebunii cind evocam titlul cu pricina!
Ce bine că ne-a rămas autorul…
Numa-aşa, în ciuda lui Foucault!!!
Dac-avem autorul, găsim noi şi subiectul, fie el şi-n gaură de şarpe…
Dacă nu, nu!
@) Daca_nu_nu
Numai Foucault si-a imaginat ca subiectul ar fi emigrat pe undeva, mama naibii stie unde! Ma rog, si clonele sale mult mai putin talentate…
…dacă e aşa, înapoi la OM!!!
Dacă nu, nu.
@) Daca_nu_nu
…nu e neaparat o idee rea, e mai bine ca oamenii sa fie mai bine instruiti – si pentru ei, si pentru comunitate. Insa daca asta ajunge sa insemne, din lupsa de resurse, nu doar financiare, ci si logistice, umane etc, nivelarea in jos a Universitatii, mai bine lipsa! Democratia care neglijeaza meritocratia e o fundatura ingrozitoare.
Cit priveste sistemul american e exceptional, insa, din pacate, in momentul de fata, sint cam singurii care si-lk pot permite!
Nebunia este ca, in afara de stiintele propriu-zise, dar in dimensiunile lor teoretice, cele care necesita inalte si scumpe tehnologii fiindu-ne, macar pe moment, inchise, sansele cerecetarii romanesti sint legate de domeniul umanioarelor, care nu necesita resurse exorbitante!
…am spus asta – ce-ai scris domnia ta mai sus – în nu ştiu câte şedinţe de catedră, am pus-o pe hârtie, într-o comunicare, apoi într-un memoriu (l-ai publicat, în „Timpul”, ţi-aduci aminte), în articole ori studii, naiba să le ia.
Degeaba. Suntem sclavii punctomaniei. Puncte, puncte, puncte… Şi-nnebunim cu-atâtea punctaje, că scrie lumea în draci, de pierzi o grămadă de vreme cu cititul şi nu te-alegi cu mai nimic. Totul pentru puncte…
Fără bani nu poţi face o cercetare de ieşit cu ea afară.
Şi iată-ne în cercul vicios…
Acuma, eu n-am nimic împotriva sistemului de peste Ocean, Doamne fereşte, ba chiar mi-ar plăcea să fie la noi o altă Americă. Numai că suntem departe de ei ca pământul de cer!!! Eu nu ştiu cum de nu vede lumea, că mie-mi pare în ochi săritoriu…
…că sunt acolo ceva exerciţii de stil şi văd că nu m-am înşelat.
Sigur că studenţii nu sunt slabi neapărat şi, în mod foarte sigur, sunt lucruri pe care ei nu le ştiu. Dar nu putem avea pretenţii de la ei să înţeleagă la modul absolut lucruri pe care nu le-au trăit. Îi putem, însă, face să priceapă. Cu tact, răbdare, chef etc. Goluri oricum vor rămâne. Unde nu rămân?
@) Daca_nu_nu
…nu sint neaparat slabi, nu inseamna ca nu ar putea fi mai buni. insa cu actualul sistem de acces este imposibil. fie care candidat isi inscrie dosarul la zece facuotati diferite si o suta de sectii si unde intra e ok! absolut aberant, asta nu are vreo legatura nici cu vocatia, nici cu calitatile personale ale respectivilor. in fapt, pentru tot ce nu e invatamint obligatoriu e necesar un examen de admitere adevarat. cine chiar are interes, eventual vocatie, chiar va invata macar niste discipline. restul sint povesti. iar sistemul Bologna va desavirsi dezastrul. pentru ca veni vorba, s-a aplicat acest sistem in Marile Scoli ale Frantei? Dar in universitatile din Marea Britanie? Sistemul e o incercare de copiere a sistemului de peste Ocean, fara a avea resursele de acolo! Si nu vorbesc de Romania si alte saracimi, ci de Europa dezvoltata. La resursele americane pentru educatie – practic incalculabile, isi permit ciclul I pentru toata lumea, doar ca dupa aceea vin cu mastere si doctorate serioase, pentru care isi permit sa plateasca cei mai buni profesori din lume in orice domeniu. nici nu mai vorbesc de rsusele alocate cercetarii, ca mi se face rau!
@) Daca_nu_nu
…aproape niciodata, uneori joc rolul de enervat, ca sint momente cind prostia chiar trebuie taxata. ca si, de altfel, reaua-credinta, alteori.
Studentii nu sint neaparat slabi, scoala in schimb, cred, e destul de proasta, din enspe mii de motive si nu toate tin de calitatea profesorilor. Unele lucruri studentii put si simplu nu le afla la timpul potrivit…
@) LA
…ştii ce-mi place la tine? Că ai o răbdareee…
Se vede că eşti profesor!!! Expui frumos, aşezat, cu metodă, revii, adaugi, repeţi, încă o dată, încă o dată. Rareori îţi ieşi din fire. (Dar şi când îţi ieşi… Ori vrei să pară că ţi-ai ieşiiiit…)
Mi-amintesc o discuţie de pe blogul tău, unde spuneai că scrii pe tablă – la curs – nume ca „Goethe”, „Shakespeare” etc., să te asiguri că studenţii le scriu corect. Şi cineva – cu rea intenţie, sunt sigură! – a înţeles numai atât, că studenţii sunt slabi, când, de fapt, ar fi trebuit să înţeleagă că există soluţii întotdeauna, numai să ai răbdare, tact, imaginaţie etc.
No. Mulţam de bunăvoinţă şi de explicaţii.
Am mai învăţat ceva.
@) Mimi
…dar credeti-ma nu e acelasi lucru. Cineva care nu e complet idiot scapa oricarei seductii a marketingului! Cenzura nu lucra cu vreo seductie, ci cu toporul, ca sa spun asa! De cenzura nu scapai nici daca erai geniu. Pina si biletele de tramvai trebuiau sa primeasca viza de „Bun de tipar”!
@) Daca_nu_nu
…fata bunicului, foarte inteleapta. bun si calificativul!
avem marketing
Atunci, vorba ceea: „nasol momentul, dar mişto coliva”. Dumnezeu să-i odihnească, dac-au ştiut face treburi de-alea, pentru că e ceva de neînchipuit… Brrr! Acum nu mai avem a ne plânge de-aşa ceva, deci ar cam fi momentul să vedem cu ce ne-am ales din aşa experienţă terifiantă… (Nu acceptă adjectivul altă formă de superlativ, că aş fi dat una mai… accentuată. Dar n-am la îndemână, deci e posibil să nu se poată mai rău decât „terifiantul” de-atunci.)
@) Daca_nu_nu
…sa multumesti Domnului ca n-ai avut prilejul sa afli cu ce se maninca doamna cenzura! Crede-ma, nu are nici o legatura cu orginea latina a termenului! Pina in 1977, lucra cu liste de cuvinte, nume, expresii interzise, dar putea respinge de la publicare un text si pentru „tonul general”, sa spunem pesimist. Ca partidul, secretarul general, stabimea erau intangibile la critica se intelege de la sine. Momentul 1977, cind cenzura s-a „desfiintat” prin multiplicare e extrem de interesant! Fosta cenzura de stat, Directia presei si tipariturilor, a fost desfiintata si inlocuita cu un lant succesiv de cenzuri, de la redactiile insasi, care nu avusesera pina atunci obligatii de acest gen, pina la Consiliul Culturii si Educatiei Socialiste, trecind prin UASCR, UTC, PCR judetene etc. Pina in 1977, autorul/publicatia avea de luptat cu o singura cenzura si se chinuia sa-i ghiceasca procedurile pentru a incerca sa-i insele vigilenta. Dupa aceea… Si mai era si cenzura post-tipar, cind o publicatie ori o carte „scapase” ceva si era retrasa de la difuzare si distrusa!
La asta mă refeream, desigur: editare, selecţie, aşezarea valorilor. Recunosc: nu ştiu cum e cu cenzura, mulţumesc lui Dumnezeu că n-am avut parte. Dar ştiu cum e cu lălăiala pe diverse tonuri şi pe varii motive. Şi mai ştiu că, în latină, „censeo, -ere” înseamnă „a recenza”, „a crede”, „a considera”, „a lua o decizie”. La acest fel de „cenzură” mă gândeam… Una la vedere, corectă, bine intenţionată, nu una stăvilind un drept fundamental, cum înţeleg că a fost să fie pe-aci pe la noi, dar şi pe aiurea.
@) Daca_nu_nu
…trei episoade, doua din conferinta propriu-ziasa, ultimul un interviu luat la sfirsitul ei, in care mai clarific niste lucruri, mai nuantez si fac un elogiu snobismului.
Si eu cred ca am ales in deplina constiinta titlul!
Nu, cenzura nu e buna nici in cizme! Ce spui tu mai departe nu e cenzura, ci editare, selectie, asezarea valorilor, toate procese ce nu au legatura cu cenzuea, care e ceva sinistru. Sigur, te puteai juca cu ea, puteai s-o si inseli citeodata, dar eforturile depaseau cu mult rezultatele! Pe de alta parte, exista o vorba enigmatica a lui Dostoievski – „o literatura mare in absenta unei cenzuri puternice? Imposibil”.
@) Daca_nu_nu
…scapam si de tuberculoza! Nu-i rau, a redevenit exploziva in Romania de tranzitie!
…dar toată lumea ştie că ai dreptate!
Cred că ai ales cu bună ştiinţă titlul acesta: „Un popor de Şeherezade”, pentru că s-ar putea ca literatura noastră să fi mers multă vreme numai la limita supravieţuirii, sângerând ici-colo, dar fără coagulări considerabile.
Cât despre cenzură, eu nu spun că e ceva neapărat bun, dar şi să laşi fantezia tuturor s-o ia razna, apoi atunci ai haosul asigurat pe-o viaţă de om şi ceva pe deasupra!!! Cred că oricine e liber să scrie ce-i trece prin cap, dar, la stablirea unor ierarhii, tipologii, antologii, acolo e nevoie de persoane cu discernământ, nu glumă.
Să vedem ce spui mai departe. Ne-ai stârnit interesul.
Subiectul odei mele e-atât de-ngrozitor
Ca biata-mi Muză, albă de spaimă şi uimire,
Când i-am cerut concursul, în loc să mă inspire,
S-a dat pe lângă ușă, a pretextat ceva
Şi-a dispărut… adio! M-a părăsit aşa,
Cu călimara plină de noapte și de proză.
E vorba de bacterii și de tuberculoză
E vorba de bacilul lui Koch…
Precum vedeți,
Un subiect anume făcut pentru poeți…