Cum îmbătrîneşte timpul

Despre titlul ultimei sale cărţi, Antonio Tabucchi spune că l-a descoperit răsfoind o antologie de texte ale presocraticilor şi, cum tocmai se afla în căutarea unui titlu care să includă cuvîntul „timp“, a adoptat parţial fraza misterioasă, cu rezonanţă abisală, tipică filozofilor preclasici ai Greciei Antice. Frază ce a fost „un cadou frumos, venit din Haos“. Dar nu numai titlul poartă o conotaţie aparte în acest ultim volum al lui Tabucchi, ci şi numărul povestirilor pe care le reuneşte, nouă – deloc întîmplător, folosit în amintirea unui maestru american al povestirii – Salinger. Timpul, în infinitele moduri de înţelegere ale sale, e şi tema centrală a acestei culegeri de povestiri, unul dintre firele subtile care leagă textele, celălalt fiind spaţiul (o geografie nefamiliară, cum accentuează Tabucchi, care este cea a ţărilor din sud-estul Europei, şi ale cărei puncte de reper sînt, printre altele, Bucureştiul, Budapesta şi Moscova). Afirmînd că a reuşit să scrie despre timp fără să ştie cum să-l definească şi făcînd trimitere la celebra formulă a Sfîntului Augustin din Confesiuni, Tabucchi mai dezvăluie calitatea principală a timpului din povestirile sale, el este unul al memoriei, al conştiinţei, un timp care nu „trece“, ci „îmbătrîneşte“, al nostalgiei care trece […]