Iluziile revizionismului est-etic (I)
- 27-08-2010
- Nr. 539
-
Paul CERNAT
- Actualitate
- 3 Comentarii
Care au fost costurile şi beneficiile rechizitoriilor „est-etice“ din anii ’90 la adresa literaturii române sub totalitarism? Ce efecte au avut în planul reevaluărilor literare? Cum s-a negociat, în postcomunism, raportul dintre autonomia şi heteronomia literaturii? Care este/mai poate fi rolul „civic“ al criticii literare în noul context istoric? – sînt tot atîtea întrebări pe care trebuie să ni le punem. „Nu poţi scrie cu aceeaşi mînă delaţiuni şi capodopere“ – propoziţia ilustrează, pregnant, critica normativă practicată de regretata Monica Lovinescu în comentariile sale de la Radio Europa Liberă. Acest tip de critică la adresa „amestecului cernelurilor“ a fost aşezat sub formula „est-eticii“, ca un corectiv la adresa autonomiei esteticului promovate de E. Lovinescu şi, de fapt, ca o subordonare a judecăţii estetice faţă de un imperativ civico-moral cu valoare pedagogică şi comunitară mai înaltă (v. şi culegerea Est-etice. Unde scurte IV, 1994). Judecătorul estetic cedează astfel prioritatea judecătorului etic, iar autonomia valorilor tranşată în secolul al XVIII-lea de Kant lasă locul vechiului ideal elin al kalokagathiei, vizînd unitatea estetico-morală a personalităţii umane. Dar nici E. Lovinescu nu a respectat întotdeauna principiul autonomist, ci l-a suspendat cînd vremurile au cerut-o. În timpul Primului Război, critica sa literară a fost […]
Oamenii se deosebesc
Oamenii se deosebesc mai puţin prin idealuri, cât prin puterea de a crede în ele. Din păcate, în lume se nasc tot mai mulţi surzi şi afoni. Sper să mă înşel.
Nimic nu întrece frumuseţea unei femei. Nimic nu întrece perseverenţa unei femei.
Tragedia lui Fadeev, autorul „Tinerei gărzi” este o tragedie de proporţii antice. A crezut, nu a crezut, s-a temut, nu s-a temut, a trădat şi nu a trădat , a fost o personalitate, a fost şi o marionetă. Este un caz rarissim de dualitate, de multiplicare a faţetelor unui om.
Spune Eugen Ionescu – teama de a fi mistificat, de a fi mistificator, a crede, neîndrăznind să crezi.
Flaubert avea doi papagali împăiaţi. Era crud. A ucis-o pe doamna Bovary. A ucis mica burghezie, în numele marii burghezii. Faţă de Stendhal este un meschin. Faţă de Balzac este un minor. Ura democraţia. Mă rog, este discutabil.
Tot Ionescu – scriu din vanitate, deţin toate adevărurile. Aşi, un moft. Un Caragiale nimerit la Paris.
A alerga după ultimul tren, apoi să afli că nu există nici un ultimul tren, acela a plecat cu o zi înainte. Un coşmar. De aceea nu particip la nici un concurs, nici o antologie. Îmi place să stau în gară şi scriu versuri în minte.
Supralicitarea iubirii şi a morţii. Tu ai toate drepturile, eu am toate datoriile. Nu pot dormi.
Localul „La câinele romantic”. Vizavi – „Câinele pragmatic”. La Piramide, tainele devin un bun de consum. În lume sunt multe cosciuge care ar urla de ar putea. Ochii Emmei Bovary să vă însoţească atunci când raţiunea încearcă săvă părăsească. Ratarea ratată.
La aprocrife se pricepe oricine. De asemenea, tristeţea reală nu se recunoaşte uşor. Ceea ce nu înseamnă că oamenii trişti sunt, în fond , veseli. Iar a fi vesel permenent este un simptom la fel de îngrijorător ca şi depresia. Iubirea lui Flaubert, cel rece, a fost Louise Colet. O iuibesc şi eu.
Cum să te smulgi din propria fiinţă? Numai un filosof poate pune o asemenea întrebare stupidă.
Naivul Ionescu scrie – Nimeni nu este atât de rău cât ai fi înclinat să o crezi. Nu cred, dar îl invidiez, a rămas un copil. Dar tot el vorbeşte de FRISONUL INSONDABILULUI. Să nu-ţi vină a crede.
Boris Marian
Oamenii se deosebesc
Oamenii se deosebesc mai puţin prin idealuri, cât prin puterea de a crede în ele. Din păcate, în lume se nasc tot mai mulţi surzi şi afoni. Sper să mă înşel.
Nimic nu întrece frumuseţea unei femei. Nimic nu întrece perseverenţa unei femei.
Tragedia lui Fadeev, autorul „Tinerei gărzi” este o tragedie de proporţii antice. A crezut, nu a crezut, s-a temut, nu s-a temut, a trădat şi nu a trădat , a fost o personalitate, a fost şi o marionetă. Este un caz rarissim de dualitate, de multiplicare a faţetelor unui om.
Spune Eugen Ionescu – teama de a fi mistificat, de a fi mistificator, a crede, neîndrăznind să crezi.
Flaubert avea doi papagali împăiaţi. Era crud. A ucis-o pe doamna Bovary. A ucis mica burghezie, în numele marii burghezii. Faţă de Stendhal este un meschin. Faţă de Balzac este un minor. Ura democraţia. Mă rog, este discutabil.
Tot Ionescu – scriu din vanitate, deţin toate adevărurile. Aşi, un moft. Un Caragiale nimerit la Paris.
A alerga după ultimul tren, apoi să afli că nu există nici un ultimul tren, acela a plecat cu o zi înainte. Un coşmar. De aceea nu particip la nici un concurs, nici o antologie. Îmi place să stau în gară şi scriu versuri în minte.
Supralicitarea iubirii şi a morţii. Tu ai toate drepturile, eu am toate datoriile. Nu pot dormi.
Localul „La câinele romantic”. Vizavi – „Câinele pragmatic”. La Piramide, tainele devin un bun de consum. În lume sunt multe cosciuge care ar urla de ar putea. Ochii Emmei Bovary să vă însoţească atunci când raţiunea încearcă săvă părăsească. Ratarea ratată.
La aprocrife se pricepe oricine. De asemenea, tristeţea reală nu se recunoaşte uşor. Ceea ce nu înseamnă că oamenii trişti sunt, în fond , veseli. Iar a fi vesel permenent este un simptom la fel de îngrijorător ca şi depresia. Iubirea lui Flaubert, cel rece, a fost Louise Colet. O iuibesc şi eu.
Cum să te smulgi din propria fiinţă? Numai un filosof poate pune o asemenea întrebare stupidă.
Naivul Ionescu scrie – Nimeni nu este atât de rău cât ai fi înclinat să o crezi. Nu cred, dar îl invidiez, a rămas un copil. Dar tot el vorbeşte de FRISONUL INSONDABILULUI. Să nu-ţi vină a crede.
Boris Marian
Asteptati partea a doua… Vor veni si explicatiile de care vorbiti. Nu, nu ma exclud din peisaj.
ramane de vazut daca in viitoarele „episoade” veti clarifica, domnule Cernat, un aspect de maxima importanta: CINE va pune „eticheta” de „colaborationist” unui scriitor sau altul? Criticii „necolaborationalisti” exista? Sau va continua reglarea de conturi intre diversele grupari intelectuale? Dvs., domnule Paul Cernat, unde si cum va pozitionati in „razboiul” despre care vorbiti? In fine… vom trai si vom vedea…