Preambul& Concluzie

Iată singura carte pe care nu ar fi trebuit să o scriu. Era suficient că am trăit-o. De fapt, nu eu am scris această carte – ea m-a scris pe mine. În două rînduri. Prima oară – cînd am fost personajul ei. Pe atunci mi se spunea „obiectivul“, „elementul“, „duşmanul poporului“ etc. Cînd era nevoie de etichetă, eram introdus drept „TUDORACHE“. Da, aşa, cu majuscule, căci pentru Ei, nu uitaţi, cel mai important capital era Omul. Mă grăbesc să adaug – Omul Nou, produsul definitiv al muncii Lor pe această lume. Tot ce nu se potrivea în saboţii de fontă, salopeta de beton şi conştiinţa de mucava a Omului Nou nu mai era om. Era duşmanul poporului, al realizărilor Omului Nou. Aşa am ajuns, din Tudoran, „TUDORACHE“. A doua oară am fost scris de această carte cînd am plonjat în oceanul de otravă căruia credeam că-i pot face faţă cu umor. Acum ştiu – nimeni nu poate avea suficient umor spre a ieşi teafăr din impactul cu 10.000 de valuri de fiere. Te afli în faţa unui monstru imens, ce se dezvoltă prin sciziparitate – în locul tentaculului tăiat, cresc zece. Pînă nu moare dinăuntru, de dinafară fiara nu poate […]