În fine, un regizor străin, debutînd (cu succes) în România

Un regizor străin care să-şi facădebutul în lungmetraj cu un film turnat în coproducţie cu România nu-i chiar o noutate, dar e prima dată cînd o asemenea experienţă nu e definitiv perdantă pentru toate părţile. De altfel, nu avem decît două antecedente de amintit (şi de uitat): 1. bizareria deschiderii noului secol filmic românesc, în martie 2001 (după un hiatus de un an şi jumătate al premierelor autohtone), cu „comedia poliţistă“ Ţăcăniţii (semnată regizoral şi coscenaristic de Gérard Cuq), despre care e suficient să notăm că Eugenia Vodă şi-a intitulat cronica din România literară „Ţăcăniţii sîntem noi“; 2. aventura din 2009 a actriţei Fanny Ardant în spatele camerelor de luat vederi, cu cvasiunanim-igonoratul Cenuşă şi sînge. Ca atare, nu putem decît saluta evitarea unei asemenea orbite de către coproducţia (în această ordine) italo-românăMar Nero/Marea Neagră, semnată regizoral de debutantul între două vîrste Federico Bondi, cosemnatar totodată al subiectului şi scenarizării (soggetto şi sceneggiatura, pe care profesioniştii peninsulari le disting întotdeauna pe generice), imaginea şi coloana sonoră aparţinînd, de asemenea, unor echipe italiene.   Ceea ce dă sens, substanţă şi legitimitate coproducţiei este, mai întîi, interesul efectiv comun şi acut-actual al fondului socio-cultural alsoggetto-ului (de unde şi relativul succes repurtat, pare-se, […]