Plăcile tectonice ale căsniciilor
Zeruya Shalev - Viaţa amoroasă - Thera
- 15-10-2010
- Nr. 546
-
Rodica GRIGORE
- Literatură
- 0 Comentarii
Atunci cînd vine vorba despre romanul israelian contemporan, cititorul este, în general, tentat să se gîndească fie la experimentele narative sau la construcţia epică stratificată, prezente în multe dintre paginile lui Amos Oz, probabil reprezentantul prin excelenţă al prozei din această parte a lumii, fie la acele aspecte şi probleme abordate mai cu seamă în jurnalele de ştiri: violenţa din Orientul Mijlociu, tensiunile interetnice şi, în special, conflictele dintre israelieni şi palestinieni. Cu toate acestea, prozatoarea Zeruya Shalev, cunoscută în special pentru trilogia din care fac parte romanele Viaţa amoroasă (1997), Soţ şi soţie (2000) şi Thera (2005), a ales să ignore în mod voit atacurile cu bombă sau cu maşini-capcană, precum şi obsesia lipsei de securitate de pe străzile din unele zone ale Israelului şi să aducă în faţa cititorilor preocupări ale vieţii de fiecare zi, mai ales atmosfera de familie – dar fără să le lege neapărat de spaţiul cultural al ţării sale. Zeruya Shalev, Viaţa amoroasă, Traducere şi note de Ioana Petridean, Editura Humanitas Fiction, Colecţia „Raftul Denisei“, Bucureşti, 2009, 280 p. Zeruya Shalev, Thera, Traducere şi note de Any Shilon, Editura Polirom, Iaşi, 2010, 576 p. Căci, în fond, la o lectură atentă, […]