Pete la dosar (II)

În modul de construcţie a romanului de faţă regăsim formula epică predilectă a Gabrielei Adameşteanu, bine surprinsă de Adriana Bittel: autoarea „ştie să creeze personajelor memorabile contexte propagate de la gesturi şi obiecte la realităţi sociale şi evenimente istorice“. E vorba, aici, nu numai de tehnici compoziţionale, ci şi de textura prozei, de acel realism infinitezimal care colorează şi nuanţează la infinit „eroii“ şi momentele vieţii lor.   Gabriela ADAMEŞTEANU, Provizorat, Editura Polirom, Colecţia „Fiction Ltd.“, Bucureşti, 2010, 448 p.   Romancierii postbalzacieni dau impresia că deţin întreaga cunoaştere a lumii lor ficţionale, că-i stăpînesc istoria şi logica de evoluţie, morfologia socială şi paleta diversităţii tipologice. Privirea lor vine din afară şi se fixează asupra unui personaj pe care continuă, apoi, să-l însoţească de-a lungul cărţii. Eroul acesteia nu e consiliat şi ajutat să se descurce de către Autor; însă este favorizat şi chiar privilegiat narativ. Romanul, deşi numit obiectiv, se va centra pe un personaj impus în rol de protagonist. Gabriela Adameşteanu sparge această schemă de distribuţie selectivă şi îşi „democratizează“ lumea personajelor. Cine e protagonistul şi care sînt pionii din Provizorat? Este Eleonora Oprea, apetisanta femme accomplie poreclită Răsturnica, doar o directoare „interimară“ în roman? Dar Titus Marga, […]