Exilul fără împărăție

Sîntem într-un an Albert Camus, un scriitor și un intelectual de primă mînă, al Franței și al lumii. Existența și cărțile lui pe la noi nu fac valuri. Păcat! Și proza – romanele care l-au făcut celebru, Străinul și Ciuma –, și povestirile, minunate, din Fața și reversul sau din Exilul și împărăția, și eseistica de idei, ideologică sau politic angajată, dar și temele/ideile abordate ar putea interesa opinia publică românească, prinsă în false dezbateri intelectuale, livrîndu-i-se polemici ideologice fără relevanță, isterizată de partizanate politice ce nu au nici o legătură cu ideologia sau cu jocul secund al ideilor. Păgubiți sîntem cu toții, nu doar ghetoul cultural, de multe ori automulțumit și suficient sieși.   Norman MANEA, Laptele negru, Editura Hasefer, București, 2010, 552 p.   Ne-am permis această buclă legată de Albert Camus, pentru că Norman Manea, scriitorul român despre care va fi vorba în următoarele rînduri, prezintă anumite afinități cu ceea ce Raymond Aron numea un spectator angajat. Publicistica și proza lui Norman Manea – și s-a adunat ceva în cîteva decenii – acolo ne-ar conduce. Un spectator activ, lucid, intransigent, consecvent, dincolo de răsucirile propriei biografii și sucirile istoriei căreia i-a fost nu doar un simplu martor. […]