Mamă, şi limba aceasta este a mea?
- 03-12-2010
- Nr. 553
-
Carmen Francesca BANCIU
- Focus
- 1 Comentarii
Pe 26 noiembrie a avut loc, la Institutul Cultural Român, simpozionul internaţional Acasă în străinătate. Das Eigene, Das Fremde. Întîlnirea, organizată de Institutul Cultural Român în parteneriat cu Forumul Cultural Austriac din Bucureşti, este dedicată literaturii scrise în altă limbă decît cea maternă, în afara ţării de origine a autorilor. Au participat scriitorii Carmen Francesca Banciu (Germania), Zdenka Becker (Austria), Arthur Becker (Germania), Cătălin Dorian Florescu (Elveţia), Matei Vişniec (Franţa), Ernest Wichner (Germania) (moderator Rodica Zafiu, Facultatea de Litere, Universitatea din Bucureşti). Publicăm mai jos discursul scriitoarei Carmen Francesca Banciu – un fragment din ultimul său roman, Berlin ist mein Paris/ Berlin este Parisul meu. Cînd am început să scriu în germană, am făcut un pas firesc. În timp ce scriam, îmi veneau permanent în minte cuvinte germane şi trebuia să-mi dau silinţa să nu le las să pătrundă prea mult în textul românesc. O perioadă crezusem că aici m-aş putea izola complet, pentru a crea în limba mea maternă. Credeam că, lucrînd cu ea, voi putea găsi expresia perfectă, voi reuşi s-o stăpînesc. Uneori poţi fi stăpînul limbii. Cu riscul de a rămîne prizonier în structura şi în lexicul ei, care, într-o anumită măsură, condiţionate temporal. Dar trebuie […]
Ma faceti sa-mi aduc aminte de tatal Voiculescu Marin meu care medic fiind :citea si scria cu pasiune poezii : recita versuri intregi din
Rainer Maria Rilke
Einmal nahm ich
Einmal nahm ich zwischen meine Hände
dein Gesicht. Der Mond fiel darauf ein.
Unbegreiflichster der Gegenstände
unter überfließendem Gewein.
Wie ein williges, das still besteht,
beinah war es wie ein Ding zu halten.
Und doch war kein Wesen in der kalten
Nacht, das mir unendlicher entgeht.
O da strömen wir zu diesen Stellen,
drängen in die kleine Oberfläche
alle Wellen unsres Herzens,
Lust und Schwäche,
und wem halten wir sie schließlich hin?
Ach dem Fremden, der uns mißverstanden,
ach dem andern, den wir niemals fanden,
denen Knechten, die uns banden,
Frülingswinden, die damit entschwanden,
und der Stille, der Verliererin.