DIN FOIŞOR. Un comando cultural şi un proiect editorial
- 09-12-2010
- Nr. 554
-
Liviu ANTONESEI
- Rubrici
- 4 Comentarii
De joi pînă sîmbătă, Iaşiul a fost sub ocupaţia unui mic, însă vioi comando cultural paraşutat dinspre Bucureşti. Format din Doina Ioanid, secretar general de redacţie la Observator cultural, Cristian Cosma (alias un cristian, după cum semnează), de asemenea redactor laObservator cultural, dar şi „un auxiliar al literaturii“, după cum se prezintă, şi Victor Jalbă-Şoimaru, fondator al editurii Casa de Pariuri Literare, laolaltă cu „auxiliarul“ numit mai înainte. Graţie lor, vreme de trei zile am avut parte de cîteva evenimente culturale vii şi interesante. Joi a avut loc lansarea celui de-al cincilea volum de poezii al Doinei Ioanid, la librăria-cafenea Avantgarde, cu participarea poetului Emil Brumaru, a criticului literar Emanuela Ilie şi, „cu voia dumneavoastră, ultimul pe listă“, a mea. După care ne-am mutat la redacţia revistei Timpul, pentru o ediţie a celebrelor Seri, în cadrul cărora Şerban Axinte a prezentat-o pe poetă numerosului public, iar aceasta ne-a oferit un recital din Ritmuri de îmblînzit aricioaica (Editura Cartea Românească, 2010), volumul pe care tocmai îl anunţasem. După aceea, tinerii editori ne-au prezentat producţia de pînă acum a editurii lor, utilizînd pe lîngă cărţile tipărite ca atare, proiecţia, computerul, telefonul mobil – o convorbire live cu fotograful Ion Cucu, cu o […]
@) Daca_nu_nu
…pe site-ul lor! Si e mai economicos decit la librarie! E o carte foarte placuta, Ion Cucu reuseste sa faca, din amintiri, niste portrete la fel de bune ca si cele fotografice.
…exact! Pentru că i-aţi invitat şi pentru că le staţi alături la început de drum, numai cuvinte de laudă vă aduc.
Mor de curiozitate să aflu „cum ar arăta viaţa fără fotografie?”. Bine, şi celelalte merită văzute, sunt convinsă. Dar asta mă înteresează în mod special.
@) Daca_nu_nu
… dar Casa de Pariuri Literare e facuta de oaspetii nostri de la finele celeilalte saptamini! Meritul nostru ar fi doar acela ca i-am invitat!
Domnule, mai sunt şi oameni normali pe lumea asta. Faină treabă aţi făcut acolo, la Iaşi. De fapt am cam tot auzit noi ce frumos şi bine e acolo. O probă – Casa de Pariuri Literare. M-am uitat un pic pe site şi mi-a plăcut ce-am văzut: pentru fiecare carte se pot vedea câteva pagini, nu mult, dar suficient cât să stârnească interesul. Plus că-s haioşi, ştiu să rămână serioşi, dar cu umor. Fain.
Încă o dată, felicitări şi succes noului proiect editorial.