Adrian Păunescu sub semnul întrebării (I)
- 17-12-2010
- Nr. 555
-
Paul CERNAT
- Actualitate
- 30 Comentarii
Maniheismul nevrotic al reacţiilor care au însoţit dispariţia fizică a lui Adrian Păunescu arată că o discuţie lucidă despre „locul şi rolul“ său e, deocamdată, foarte dificilă. Cu unele excepţii notabile, de la cîteva excelente intervenţii on-line ale unor scriitori care l-au cunoscut (Dorin Tudoran, Nora Iuga) pînă la textele lui Cornel Ungureanu, Claude Karnoouh, Adrian Cioroianu, Octavian Soviany sau Bedros Horasangian, între alţii. În discutarea unei asemenea chestiuni, dacă eviţi să simplifici tezist o realitate îngrozitor de complicată, devii, în ochii maximaliştilor (dogmaticilor?) etici de serviciu, suspect, relativist moral, nostalgic ceauşist ş.a.m.d. Politizate propagandistic, unilaterale şi reduse, exasperant, la stereotipuri atît eroizările, cît şi diabolizările postume au rămas captive resentimentelor antedecembriste sau clişeelor militante ale anilor ’90. Un bun diagnostic al acestei stări de lucruri a fost formulat de Vasile Ernu într-un excelent comentariu „la temă“ de pecriticatac. Cîteva opinii din reviste şi bloguri Am scris eu însumi drastic despre fenomenul Păunescu, de care mă despart nu doar opţiuni ideologice. Mi-am recitit, după trista dispariţie a poetului, textele din În căutarea comunismului pierdut (2001) şi Explorări în comunismul românesc I (2004) şi, dincolo de unele erori factuale (nu Păunescu i-a luat primul interviu lui Eliade în presa românească poststalinistă, […]
Nu trebuie sa va mirati atat de mult… e tot o chestie de „maniere”…
De ce va bagati Domnia Voastra in dialogul dintre mine si colegul Refuznic?
@Violetta Da` mata pe cine lucrezi ?
@ paul cernat . Cam penibil si, oricum, pagubos acest tip de dialog pe care l-ati angajat cu @Refuznik. Ati intrat intr-un „joc” care nu va onoreaza
In comentariul „mda”, „Am asteptat sa astept” trebuie citit „am preferat sa astept”. Scuze, neatentia.
@Refuznik: v-as raspunde, dar cred ca pierdem timpul.
Spun doar atit: indiferent ce credem despre opiniile de azi ale lui Paul Goma, el merita toata admiratia pentru curajul luptei sale antitotalitare si pentru suferinta sa.
Nu stiu sub conducerea cui ati lucrat sau lucrati, si nu stiu ce cadere morala sau intelectuala aveti sa vorbiti din amvon despre Sorin Antohi.
@Violetta: credeti ca e relevant? 🙂
@ Da, am asteptat sa astept sa treaca suficient timp. Din decenta si ca sa iau putina distanta fatza de nebunia generala. Ma tem ca am avut dreptate: mediul intelectual autohton e inca prea fanatizat pentru o discutia echilibrata. Nu-mi dau seama cit din aceasta fanatizare e indusa si cit – spontana.
Aveti dreptate. Multe ramin de discutat…
Va citesc cu interes comentariile. L-am citit inclusiv pe cel despre… mine si AP, de pe Idolii forului.:)
@Paul Cernat
Oarecum surprinzatoare aparitia acestui articol, nu prin continut ci pur si simplu prin existenta sa. Credeam ca episodul Paunescu a trecut, cei ce au avut ceva de spus au facut-o la cateva ore de la decesul lui si in zilele imediat urmatoare, cei care au preferat sa taca, au tacut. Devenise o obsesie nationala sa scrii in acele zile despre Paunescu, toata lumea si-a descoperit valente de scriitor, se scria, pro, contra si pro si contra celor care scriau….o nebunie generala la care am participat (marturisesc ca am fost prinsa in acel spirit de turma, lucru de care nu sunt extrem de mandra).
Ma intreb daca, din decenta sau oarecum instinctiv, nu ati asteptat sa treaca acel doliu traditional de 40 de zile atat de caracteristic romanului.
Oricum, indiferent cate articole despre AP s-ar scrie ramane o constatare ( ce nu-mi apartine, este evidenta): vor exista mai multi AP ( poetul, lingaul, senatorul, fiind doar cateva exemple) in functie de cine priveste personajul.
Cred ca este foarte greu sa ai in fata un intreg al personalitatii lui AP; fiecare are propria unitate de masura, propriile valori si propriul unghi de observatie a fenomenului. De unde si diferentele enorme de opinii.
Sarbatori fericite!
Unde lucrezi mata, d-le Refuznik, si sub a cui comanda? Spui singur sau zic eu?
Stiu, cuvintele sint mari, luati ce puteti din ele. Un critic literar, abia calificat pentru analiza literelor frumoase, n-ar trebui sa se ocupe de giumbuslucuri politice. Pentru unul care n-a cricnit lucrind sub conducerea eminentului securist Sorin Antohi, fara sa tuseasca, nu e de mirare patinajul bircan. Daca o veti scalda la fel de scirbicios si-n partea a doua a articolului, va veti umple de rusine pentru multa, multa vreme. Sint curios daca ati manifesta aceeasi intelegere si pentru unul ca Paul Goma. Doar curios.
Ma intristeaza cum nu se poate usurinta de care dati dovada atunci cand folositi cuvantul „impostor”. E o lama cu doua taisuri – aveti mare grija, va puteti rani!Cat despre Dumnezeu, da, cred ca veti avea nevoie de ceva „iertare”… dar pana atunci, aceia pe care cu atata aplomb ii numiti „naimiti” si „creduli” s-ar putea sa stie cate ceva in plus despre impostura si despre impostorii culturii romane – ma refer la aceia care deocamdata traiesc bine, merci, convinsi ca suntem suficient de ignoranti cu totii, incat sa ne lasam imbatati la nesfarsit de vorbele lor mari si goale!
Felicitari, domnule Cernat pentru acest articol echilibrat, nuantat si lipsit de isteriile a la… stiti dvs. cine! Astept cu nerabdare „episodul” urmator”.
Asta ati inteles ca am facut, o incercare de „salvare a imaginii” lui AP? Daca e asa, imi pare rau pentru dumneavoastra.
Nu uit nimic din ce spuneti ca as uita (veti vedea si din partea a doua a articolului), in schimb dumneavoastra uitati sau ignorati foarte multe lucruri. daca asta va reconforteaza si va face sa va simtiti „de partea buna a lucrurilor”, sa fiti sanatos.
@Valerius: multumesc. Daca e primul meu articol pe care-l cititi, e cu atit mai interesant. Oricum, daca n-ar fi decit raspunsul dvs., si tot as fi bucuros ca am scris ce am scris.
Domnii mei,
Ma intristeaza cum nu se mai poate atata naivitate si credulitate in exercitiu si cu atat aplomb !
Dv. faceti eforturi considerabile sa salvati imaginea unui om cu curul in sapte luntre.Uitand ca individul era cel ce putea,adica i se permitea,sa publice ode chilometrice cu orice prilej,sa editeze,el si nu altul,adevarate caramizi cu versuri, sa conduca,el si nu altul,acel cenaclu si acea revista.
Uitati,de la mana pana la gura,ca el si nu altul,avea voie sa poarte discutii cu Dumitru Popescu Dumnezeu despre problemele mari si grave ale umanitatii,despre cultura si democratie,despre toate si nimic.Va lasati furati,pur si simplu,de cantecul sirenelor,ceea ce e foarte trist si dezolant.Acest „geniu” al Carpatilor,megaloman,oportunist si histrion,a reusit sa imbrobodesca multimi de tineri debusolati,pentru ca el si nu altul avea dezlegare s-o faca prin cenaclul si revista sa.
Asa ca,oricat ati incerca dv.sa fiti avocatul diavolului,nu veti reusi decat in fata celor naimiti si creduli,care s-au lasat prinsi in capcana marelui,neintrecutului impostor care a fost si ramane A.P.
Sine ira et studio,asa sa ne ierte Dumnezeu .
Domnule Paul Cernat,
V-am citit articolul. Iertați-mă, este primul articol pe care vi l-am citit. Dar, deja, sunt în așteptarea continuării articolului.
Presupunând că vă vor interesa, vă comunic câteva opinii ale mele determinate de articolul dv.
Scrieți: ”Maniheismul nevrotic al reacţiilor care au însoţit dispariţia fizică a lui Adrian Păunescu arată că o discuţie lucidă despre „locul şi rolul“ său e, deocamdată, foarte dificilă.”
Este adevărat. Dar eu aș evidenția dominația isteriilor anticomuniste (culmea, în plină criză devastatoare a capitalismului !). A scrie un articol cumpătat despre A.P., pe care anticomuniștii viscerali îl consideră ca fiind autorul moral al tuturor relelor vechiului regim, este un act nu doar dificil, ci și de curaj. În vremurile astea este profitabil să fii anticomunist. Are dreptate Alexandru Matei: ”unul dintre cele mai comode discursuri publice de astăzi este cel anticomunist. De ce? Pentru că anticomunismul a fost validat instituţional la cel mai înalt nivel, pentru că, aşadar, nu mai înfrunţi nimic grav prin declaraţii anticomuniste. Cel mult, poţi fi răsplătit.” (vedeți aici: http://www.revista22.ro/reflexia-critic259-351i-comunismul-i-7604.html )
Dv. o spuneți mai delicat: ”În discutarea unei asemenea chestiuni, dacă eviţi să simplifici tezist o realitate îngrozitor de complicată, devii, în ochii maximaliştilor (dogmaticilor?) etici de serviciu, suspect, relativist moral, nostalgic ceauşist ş.a.m.d.”
Din conținutul articolului îmi dau seama că vă preocupă condiția intelectualului autentic, responsabil. Modelul dv. nu este oportunistul care trâmbițează, de pe o confortabilă platformă anticomunistă, ”dreptul de a huidui”, ci Socrate, care și-a asumat riscul de a fi condamnat la moarte de ingrații atenieni cărora le făcuse o educație ca un duș rece.
Am observat că unii vă reproșează că nu sunteți suficient de critic față de A.P. Unii dintre aceștia sunt oameni care vă citesc articolul nu pentru a vă înțelege ideile, ci pentru a-și găsi propriile lor prejudecăți. Altfel ar fi observat că acest articol are și o determinare morală, în sensul că încercați să echilibrați o balanță pe care ați dezechilibrat-o anterior apăsând pe celălalt platan, al acuzațiilor (”Am scris eu însumi drastic despre fenomenul Păunescu, de care mă despart nu doar opţiuni ideologice. Mi-am recitit, după trista dispariţie a poetului, textele din În căutarea comunismului pierdut (2001) şi Explorări în comunismul românesc I (2004) şi (…) ceea ce am a le reproşa e parţialitatea polemică. Pe atunci însă poetul era viu şi în putere, chiar „la putere“. Astăzi însă, cînd nu mai e printre noi, putem privi mai bine şi dinspre celălalt versant un fenomen ce va trebui reţinut nu doar de istoria literară şi culturală, ci de istoria epocii pur şi simplu.”). În fapt, Păunescu nu poate fi înţeles printr-o logică a lui sau/sau, ci printr-o logică a lui şi/şi.”
Adevărat și frumos spus. Fenomenul Adrian Păunescu este complex și trebuie studiat cu atenție, în complexitatea lui, cu luminile și cu umbrele sale, cu virtuțile și viciile lui. Avea, de exemplu, o cupiditate pe care a mărturisit-o la televizor (spunea că se aplecă și pentru a lua o monedă ieftină de pe stradă). Păcatele sale reale, dar și cele născocite, i-au determinat pe neprietenii lui să-l urască, să-l prezinte ca pe un monstru. Și avea mulți dușmani A.P. Nu neapărat prin vinile reale. A.P. era un munte de spirit care îi domina, îi eclipsa pe mulți dintre cei din jurul lui. Prin poezia sa socială, prin Cenaclul Flacăra, prin orizontul lui cultural, prin spontaneitatea sa, prin intransigența față de incultură și pseudo-valori producea invidie, frustrări, antipatii. De exemplu, într-o emisiune de tv. i-a reproșat unui universitar de la Litere că expresia acestuia ”Sper mă-car…” implică o sugestie neacademică.
Eu cred că, peste ani și ani, când, cum ar spune Labiș, peste gropile detractorilor lui uitarea-și va așterne sur zăbun, personalitate culturală a lui A.P. va lumina mai puternic. Câți știu că marele poet Al. Macedonski a secretat veninoasa epigramă referitoare la Eminescu ? Tot așa, câți își vor aminti micimile lui A.P. inventariate răutăcios, pe când încă trupul poetului nu se răcise încă, de ”buretele îmbibat în democrație”, ori de doamna care cânta cândva ”de-ai fi tu salcie la mal” ?
Dată fiind complexitatea ieșită din comun a personalității lui A.P., faptul că ați folosit mai multe citate constituie un procedeu corect. Pentru a avea o imagine de jur-împrejur a statuii impresionante a personalității lui A.P. trebuie folosite ”fotografiile” realizate în conștiințele diferiților oamenilor care l-au cunoscut. Prin asta gradul de obiectivitate al articolului crește, deși articolul nu poate fi absolut obiectiv.
Aștept cu interes continuarea articolului dv.
Poate că nu veți interpreta ca o concurență neloială trimiterea la o pagină web a mea, în care pledez, și eu, pentru o dreaptă judecare a fenomenului A.P.
http://valeriuss.blogspot.com/
…. felul in care va prefaceti ca nu intelegeti! Sau, oare, chiar nu intelegeti?! De ce nu-l rugati pe maestrul dvs. sa va explice?
Ati aparut o gramada de „scriitori”, ca ciupercile dupa ploaie, in conditiile in care unii din „generatia” voastra sunteti de o mediocritate strigatoare la cer (asta in cel mai bun caz!). Si trebuie sa le fiti recunoscatori celor care „v-au facut oameni” si v-au mai dat si iluzia ca sunteti talentati, ca meritati cu adevarat sa va numiti scriitori! Probabil, dupa promulgarea legii votului cenzitar, dvs. veti putea vota in locul si in numele meu. Dar nici macar chestia asta n-o sa va faca in vecii vecilor scriitor! Oricum, pana atunci, va rog, „nu mai sus de sanda”!
@ Paul Cernat: Intr-adevar, imi aduc aminte. Nu dai lectii, doar note.
@T.O. Bobe: eu nu dau lectii de morala. Mesajul meu e, de fapt, „nu dati lectii daca n-ati avut curajul sa va opuneti atunci”. Eu n-am avut, am fost un fricos care a excelat doar prin tacere, injurind regimul intre patru pereti. Ar trebui sa ma eroizez pentru ca n-am colaborat activ?
@decebal grigore: viata e complexa si are multe aspecte, spunea cineva intr-un film. La fel si populatia, credeti-ma.
AP fost senator pentru ca a fost ales democratic si a fost inmormantat cu onoruri militare si pentru ca a fost senator. Mie nu mi se pare cel mai rau senator pe care l-am avut. V-as ruga sa-mi aratai un parlamentar, unul singur, scriitor sau nu, care a facut mai mult pentru breasla lui, din Parlament, decat a facut A.P.
Incercati sa nu vedeti istoria doar printr-o secventa. S-ar putea sa nu intelegeti nimic, si sa aveti impresia ca ati inteles tot. Incercati sa vedeti cit mai multe secvente.
Prin comparatie cu satanizarile la moda in „lumea buna”, orice privire nuantata poate parea o exonerare. Ma rog, fiecare intelege ce poate si ce vrea.
In colectia mea de video se afla imagini care-l arata pe Adrian Paunescu fuging pe strada, gifiind pe 22 decembrie 1989, scuipat pe strada, panicat la gindul ca populatia a-l putea sa-l linseze. Voia sa fie admis in incinta ambasadei americane ca sa scape cu viata. El stia masi bine decit oricine cit era de vinovat si ce merita.
Citind incercarea de reabilitare surprinzatoare a lui Paul Cernat, imi amintesc de acele imagini, de care cred ca ar trebui sa-si aminteasca si domnia sa. Ca Paunescu ar fi meritat sa fie linsat, o stia el mai bine decit oricine. Faptul ca unul ca el, al carui responsabilitate pentru cultul ceausist este imensa, sicofant al propagandei comuniste, a putut sa ajunga senator si sa fie inmormintat cu onoruri spune mult despre asa-zisa „revolutie” si despre stadiul actual al culturii romane. Ca Paul Cernat, care ne-a obisnuit cu lucruri mai bune, se asociaza la exonerarea lui paunescu pe motivul ca „altii n-au fost mai buni”, e lamentabil..
\”Cind te pretinzi Maica Tereza desi…, reactiile sint in consecinta, iar exigentele sint mult mai mari decit in cazul unor oameni ca AP, care au fost ce-au fost la vedere.\”
Asta pare o pledoarie pro-domo. Pentru ca, daca practici dubla masura la vedere, ai dispensa de la exigenta. 🙂
@Dan: multumesc pentru precizari. Chestiunea merita o discutie speciala. In public, nu in privat 🙂
Nu cred totusi ca m-am facut inteles pina la capat.
Oare voturile pro-FSN ale minerilor din Valea Jiului sint doar rezultatul infiltrarilor securiste si al propagandei paunesciene? Nu cumva, daca si „cealalta parte” a intelectualitatii ar fi dat, atunci, un minim mesaj de solidaritate, perceptia ei in randul muncitorilor ar fi fost un pic alta? Lasa ca nici cu paul Goma nu s-au solidarizat decit vreo trei scriitori, dintre care… etc.
Sigur ca „au cel putin scuza” si ca prin comparatie cu AP sint OK. Dar nu despre asta e vorba, ci despre faptul ca n-au fost la inaltimea pe care si-o aroga azi cind incearca sa-si construiasca o legitimitate politica pe dispretul fata de „masele” cu care, de fapt, n-au avut chef niciodata sa comunice, ca miroseau urat, le placea Paunescu si nu stiau frantuzeste. Ce motiv ar fi avut dupa 1989 minerii sa-i simpatizeze doar pentru ca au tacut si pentru ca au scris carti bune pe care nu le vor citi niciodata?
Cind te pretinzi Maica Tereza desi…, reactiile sint in consecinta, iar exigentele sint mult mai mari decit in cazul unor oameni ca AP, care au fost ce-au fost la vedere. Alibiuri putem gasi cu totii, ne lipseste doar curajul de a ne asuma neputintele. Ca de, daca nu ne dam putin eroi post festum, parca n-avem autoritate publica sa tinem predici plebei, din amvon.
E oare prea mult daca le pretindem clericilor intelectuali mai multa modestie, luciditate autocritica si mai putine lectii de maxima moralia?
Sub nici-un motiv A. Paunescu NU poate fi invocat si/sau raportat, in sens pozitiv, cu minerii rasculati ai Vaii Jiului din vara anului 1977, cel putin. Dimpotriva, actiunile propagandistice si otravitoare ale lui A. Paunescu asupra Vaii Jiului, prin intermediul „cenaclului” si nu numai, atat dupa revoltele din 1977 pana in anul 1985 dar si in anii de dupa „ce-o fi fost”, au avut efecte devastatoare asupra perceptiei „plebei” si a reprezentantilor intelighentiei (in special ai „culturii de masa”) despre ceea ce au fost si au insemnat revoltele din anul 1977. Efectul de „geniu al raului” asupra Vaii Jiului, in stil paunescian, poate fi evidentiat prin anormala frecventa (1977 – 1985) si continutul SPECIFIC al programelor „cenaclului” in TOATE orasele Vaii Jiului, in raport cu alte regiuni ale Tarii; optiunea politica a lui A.P. dupa anul 1989; atitudinea si luarile de pozitii publice ale lui A.P. in raport cu „mineriadele”; reluarea otravitoare (dupa 1989) a activitatii „cenaclului”, cu aceeasi frecventa ca inainte dar cu ALT continut specific (adaptat la timp si vreme si in consens cu politica FSN-ista si cea din urma cea PSD-ista); in sfarsit, supravegherea, influentarea si „modelarea” optiunilor electoratului, din pozitia de „ales” senator de Valea Jiului a lui A.P.
Mi-aduc aminte de o emisiune tv. noctura a lui Andrei Paunescu (fiul lui A.P.), parca prin vara anului 2007. A intrat, in direct, liderul revoltelor mineresti din 1977 si, pur si simplu, l-a „bombardat” pe A.P. cu ACUZATII grave si diverse si in sprijinul carora a mentionat date si locuri precise, citate publice din A.P. etc.; era foarte documentat acuzatorul. De departe cea mai grava acuzatie a fost aceea ca A.P. l-a dat afara din biroul lui pe acel lider, care i-i solicitase sa-i inmaneze un memoriu direct lui N. Ceausescu, si ca l-a si turnat la Securitate, dovada fiind aceea ca imediat dupa iesirea din cladirea unde se afla biroul lui A.P. (fosta „Casa a Scanteii”) a fost „saltat” de securisti. Abia la acea acuzatie grava, a intrat in direct si A.P. care a incercat in mod penibil sa se dezvinovateasca si insista mereu ca acel lider al minerilor revoltati in 1977 sa stopeze interventia lui si sa retina un numar de telefon al lui A.P. la care sa fie contactat, in privat. In orice caz, „dialogul” in direct dintre acel lider si A.P. a fost de pomina prin lungimea lui (circa 2 ore), gravitatea acuzatiilor la adresa lui A.P., baibaielile si rugamintile insistente ale lui A.P. catre interlocutor pentru a inceta acea tirada a acuzatiilor publice si continuarea „discutiei” in privat.
Dvs., dle Paul Cernat spuneti: „Daca ati citi mai atent, ati vedea ca aceia care „i-au jignit” pe rasculati au fost chiar cei care le-au intors atunci, superior, spatele, desi azi vorbesc si in numele lor”.
Cei la care va referiti dvs., „cei care le-au intors atunci, superior, spatele” au cel putin scuza ca nu s-au implicat atat de imoral si negativ precum cantaretul „plebei”, Adrian Paunescu.
Daca asta ati inteles, imi pare rau. OK, va explic: de la Paunescu si cenaclul lui nu aveam nici un fel de asteptari in declansarea unei miscari intelectuale de protest sau a unor solidarizari cu greva minerilor din 1977 si cu revolta muncitorilor brasoveni. Dimpotriva, mi se pare ridicol sa ai asemenea asteptari (vezi articolul mentionat). De la ceilalti, the good guys, am fi avut insa alte pretentii. Solidaritatea poloneza a fost, sa nu uitam, una intre muncitori si intelectuali. La noi, cu cateva exceptii, intelectualii au rezistat doar in si prin cultura. Cu atat mai bine pentru cultura, dar pasivitatea lor bizantina din acei ani, ca sa nu spun „atitudinea lor mandarinala”, ar trebui sa-i faca mai modesti cand dau lectii altora si sa se eroizeze mai putin. Mai exact, sa se laude cu ce au facut (cultural), nu cu ce n-au facut (politic) si cu cat de asurzitor au tacut. Probabil pentru unii din ei a fi muncitor insemna a fi comunist, nu stiu. Stiu doar ca muncitorii le-au dat (ne-au dat), de doua ori, o lectie de curaj. Ar fi bine daca am invata sa fim mai modesti.
N-am spus nicaieri ca Paunescu i-ar fi „consolat” poetic pe revoltatii de atunci! El se adresa unei majoritati adaptate, de bine de rau, la mediul toxic al totalitarismului. Pe aceia, da, i-a „consolat”. Ne place, nu ne place (mie nu-mi place!) majoritatea romanilor, „cei multi”, erau reprezentati de Paunescu. Vina lui e ca le-a deturnat nevoia de libertate in beneficiul regimului. pana cand regimul insusi a constatat ca mai mult il incurca.
Daca ati citi mai atent, ati vedea ca aceia care „i-au jignit” pe rasculati au fost chiar cei care le-au intors atunci, superior, spatele, desi azi vorbesc si in numele lor. .
„Mă întreb, însă, cîţi membri ai intelighenţiei noastre s-au solidarizat public cu greva minerilor din 1977 şi cu revolta muncitorilor braşoveni din 1987. În condiţiile în care „cultura înaltă“ se retrăgea, din multiple motive, în catacombe, iar reprezentanţii ei combinau dispreţul legitim faţă de kitsch-ul culturii de masă cu dispreţul resentimentar şi infantilizant faţă de „plebe“, singurul care vorbea „pe limba şi pe inima“ celor mulţi şi care îi reprezenta cultural era Adrian Păunescu, pe latura sa contestatară şi sentimental-consolatoare.”
Dle Cernat, aveti dovezi paunesciene „contestatare si sentimental-consolatoare” cu privire la greva minerilor din 1977 si revolta muncitorilor braşoveni din 1987?
Daca nu prezentati nici-o dovada, cred ca ati jignit pe cei care s-au rasculat in anii 1977 si 1987.
si eu sunt curios unde este paunescu poet mare, e ca in exemplu cu maimuta care in cateva milioane de ani poate sa scrie un sonet de shakespeare. paunescu in 40 de milioane de versuri (pe numarate din ce am auzit) a nimerit ca amintita maimuta, poate 10 versuri
Fii, te rog amabil si nu mai incerca sa profiti de „inocenta” noastra. Sunt cititori care te re-cunosc!
@refuznik: sunteti de la politie? Cit mai e amenda pt. „abuz” de incredere?
Ati merita premiat pentru mi-ati masurat cu precizie onestitatea. Am vazut ca va pricepeti si la Adevar, felicitari.
In legatura cu Iliescu, pt. ca tot ati adus vorba: pacatele lui mari incep din 22 dec. 1989. Ca si defunctul Adrian Paunescu, fostul presedinte a fost un dizgratiat al regimului. Spre deosebire de el, a fost insa si un conspirator anticeausist, intrucat Ceausescu „a intinat valorile socialismului si comunismului”. Nu-l consider un disident, pentru ca din 1971 n-a avut pozitii publice asumate pana la capat impotriva lui Ceausescu. Va aduc totusi aminte ca multi anticomunisti au votat cu el in 2000 ca sa nu vina Vadim la putere.
Oare cei care au semnat „scrisoarea celor 6” au fost sau nu disidenti? Nu-i nevoie sa raspundeti, nu-i un test de inteligenta sau de logica. 🙂
Nu stiu cine sunteti, asa ca nu folosesc per tu-ul. Dumneavoastra faceti cum stiti.
In logica aceasta simplista, Ion Iliescu, indepartat de cirmaci, a fost unul dintre cei mai mari disidenti bastinasi. Ai trebui amendat pentru abuz de incredere. Sint cititori care cred ca esti si onest si inteligent.
Excelent articol domnule Cernat! Ma incanta si ma atinge simtul masurii de care dati dovada de fiecare data. Si finetea analizelor. Nu pot uita articolele despre Idolii forului si despre jurnalul lui A. Marino… Si sper ca veti intotdeauna omul rational pe a carui judecata impartiala se poate conta.
@Refuznik: v-as ruga, mai intai, sa-mi aratati unde si cum as incalca legea drepturilor de autor. Daca nu reusiti, ginditiv-va o clipa cum ar fi daca v-as acuza de calomnie? S-ar putea sa am mai mult spor, dar ce folos?
Daca Paunescu era Securitatea insasi, cum de a reusit sa-si suspende revista si cenaclul in 1985?
Cine a spus ca e merituos sa-l lauzi (fara discernamant) pe AP?
„Crima, aberatie, manipulare, minciuna”! Ohoho! Incercati sa va calmati, face bine inclusiv unei discutii rationale… V-ati inflamat prea tare, o fi de la „Flacara”… 🙂
Daca este odios sa ataci un mort, de ce-ar fi merituos sa-l lauzi? Orice deviere de la adevar este o crima, o aberatie, o manipulare, o minciuna. Din insailari incalcind el insusi legea dreptului de autor, autorul rindurilor de mai sus concocteaza un portret retusat. Macar n-a fost informator! Paunescu, ca si Sergiu Nicolaescu, nu era „omul” Securitatii, ci Securitatea insasi! Un singur lucru pe-o tema care ar necesita un volum: Adrian Paunescu a fost vechilul cu cel mai mare spor in desfasurarea desantatului cult al personalitatii ceausine. Iar ca valoare poetica, inca nu s-a gasit nimeni sa demonstreze, negru pe alb, de ce AP a fost, macar pe alocuri, un mare poet.
OK!
nu am alte mai bune cuvinte! Felicitari, din toata inima.