Sancţiunea CNA acordată TVR provoacă reacţii
- 24-12-2010
- Nr. 556-557
-
Observator Cultural
- Actualitate
- 9 Comentarii
Consiliul Naţional al Audiovizualului a sancţionat TVR cu „somaţie publică“, întrucît „in cadrul emisiunii Profesioniştii, din 13 noiembrie 2010, în care a fost abordat un subiect controversat, nu a fost asigurată pluralitatea ideilor şi a punctelor de vedere, fiind încălcate principiile echilibrului şi imparţialităţii informaţiilor şi favorizarea liberei formări a opiniilor, prevăzute de legislaţia din domeniul audiovizualului“. În emisiunea Profesioniştii, din 13 noiembrie, invitatul Eugeniei Vodă, jurnalistul Ion Cristoiu, a făcut un elogiu lui Corneliu Zelea Codreanu, prezentîndu-l ca pe „un erou romantic“ (Observator cultural a descris şi analizat acest caz în numărul 554, din 9 decembrie). După sancţiunea CNA, zece intelectuali au trimis presei o scrisoare deschisă intitulată „În apărarea Eugeniei Vodă“. Publicăm, în acest număr, textul integral al scrisorii în care Consiliul Naţional al Audiovizualului este acuzat de „dublă măsură“. De asemenea, găzduim şi două puncte de vedere: al scriitorului Ion Vianu – un comentariu al scrisorii celor care s-au adresat CNA – şi al psihologului Peter Dan. Foto: arsenalcolumn.wordpress.com
un subiect atât de delicat e greu de dezbătut într-o emisiune cu un singur invitat, şi acela fascinat de romantismul legionar. poate ar fi mai potrivit un cadru care să permită o dezbatere mai nuanţată şi cu cel puţin doi invitaţi. cât despre prestaţia Eugeniei Vodă…păcat. aşteptam mai mult echilibru din partea dânsei
Oare in apararea libertatii trebuie sa apara si Roger Garaudy si alti indivizi care scuipa vitriol? Ma mira ca David Esrig care este EVREU s\’o apere pe Eugenia si indirect pe Critoiu si Corneliu. Cred ca Maria Ionesco a luat o plasa.
Felicitari Domnule Vianu. Cu un spirit ca al dumneavoastra adevarata libertate nu va pieri! Din pacate sunt prea putini cei care-si dau seama de periculozitatea recrudescentei extremei drepte.
Regret ca stiti atat de putine lucruri despre Romania. Sau, daca va prefaceti, si aveti alta agenda, ar fi bine sa nu ne luati de prosti. Daca in Franta, singurul care poate citi cartile celor pe care urmeaza sa-i intervieveze e dl. Pivot, imi pare tare rau pentru francezi… Dar, din cate stiu, nu-i deloc, deloc asa… O comprati pe d-na Voda cu Pivot? De ce nu? Oare ce s-ar fi intamplat si care ar fi fost reactia publica, daca dl. Pivot ar fi dat-o vreodata in bara asa cum a dat-o acum Eugenia Voda?! Nici nu indraznesc sa ma gandesc… dar va invit pe dvs., cititorii, si pe dvs, d-le Dan Paul.
Adela,
E posibil, asa cum pretinzi, ca Liiceanu, Plesu, Cristi Puiu, Cristian Mungiu, Lucian Pintilie, David Esrig, Toma Pavel si Marie-France Ionesco – unii dintre ei fiind departe de tara – sa nu fi vazut emisiunea. De 25 de ani sint departe de tara si nici eu nu am vazut-o in direct fiindca, desi as avea posibilitatea sa ma abonez la posturi tv romanesti, refuz sa o fac. Dar am vazut-o pe Youtube si asta doar datorita scandalului stupid iscat in jurul emisiunii. Presupun ca si David Esrig, Toma Pavel si Marie-France Ionesco au cite o conexiune la internet si au auzit de Youtube. Valabil si pentru cei din Romania care nu au vazut la tv emisiunea in discutie. Mentionez, doar, ca inregistrarea a fost postata pe Youtube pe 16 noiembrie 2010, la doar 3 zile dupa aparitia pe post.
Multumita acestui scandal – repet – stupid, am mai urmarit pe Youtube inca citeva interviuri admirabile ale aceleiasi Eugenia Voda cu Andrei Plesu, Gabriel Badilita, Stefan Liiceanu, Dem Radulescu, Ruxandra Cesereanu, Regina Ana, Johnny Raducanu, Solomon Marcus si Sanziana Pop. Habar nu aveam ca in Romania exista cineva care, ca Bernard Pivot cu al lui \\\”Bouillon de culture\\\”, citeste inainte de interviu (cind e vorba de scriitori) toate cartile celor cu care urmeaza sa se intretina. Doamna Voda e pur si simplu sclipitoare si demna de admiratie, motiv pentru care multumesc tuturor celor care au initiat acest scandal – repet – stupid, fiindca altfel nu as fi vazut aceste inregistrari.
A propos de sanctionarea TVR cu „somaţie publică“ întrucît
„in cadrul emisiunii Profesioniştii, din 13 noiembrie 2010, în care a fost abordat un subiect controversat, nu a fost asigurată pluralitatea ideilor şi a punctelor de vedere, fiind încălcate principiile echilibrului şi imparţialităţii informaţiilor şi favorizarea liberei formări a opiniilor, prevăzute de legislaţia din domeniul audiovizualului“,
nu pot decit sa ma mir ca CNA nu s-a scandalizat la interviul luat de doamna Voda lui Dem Radulescu (vezi http://youtu.be/RVBcSIZ26BU de la minutul 2:30) din cauza vorbelor actorului: \\\”In gara la Vilcea. Au trecut prizonieri… sirbi… au trecut evrei, cu capul printre gratii si cereau apa… au trecut prizonieri polonezi…\\\” etc.). Cind e vorba despre deportarea evreilor, pluralitatea ideilor nu mai trebuie asigurata? De ce unele aspecte ale aceleiasi perioade istorice sint considerate controversate, iar altele tabu? Cine a hotarit asta?
I. stanciu,
Ai dreptate, \\\”Grupul celor 10\\\” s-a comportat lamentabil, si-au cam turtit fesul. Fiindca nu SI cenzurarea laudatorilor comunismului treuiau sa solicite, ci LIBERTATEA DE EXPRIMARE.
Oricum, dupa cum se vede, internetul e foarte greu de cenzurat. Si adevarul istoric, spre disperarea unora, iese usurel la iveala.
Da, aveti dreptate. Ei sint filosofii si scriitorii tzarii, adica inteligenta si talentul, deci creierasul inspirat si bolnavior al natiei.
„Aceste zece personalitati au fost incitate de cineva din TVR (poate chiar de Eugenia Voda) sa reactioneze. Si au facut-o in necunostinta de cauza, pripiti si penibili.”
Cu „pripiti si penibili” sunt complet de acord. Problema care trebuie lamurita este care au fost autorii scrisorii si care doar semnatarii ei.
De la inceput, cred ca David Esrig, Lucian Pintilie si Marie-France Ionesco „have other fish to fry” si sunt doar semnatari. Cristian Mungiu si Siviu Purcarete sunt si ei probabil aderenti, nu initiatori.
Anumite cuvinte („cochet” de exemplu), intorsaturi de fraze, si adversotatea fata de corectitudinea politica il idertifica usor pe Andrei Plesu drept unul dintre autori. Celealt pare a fi Gabriel Liiceanu, in evidenta deriva ideologica si cu penita tocita (ca sa-l parafrazez pe Ion Vianu). Sa ne reamintim ca discipolul sau, Sorin Lavric, a publicat la Humanitas volumul „Noica si miscarea legionara”, in care :capitanul” Zelea Codreanu este prezentat drept erou romantic si politician incoruptibil.
Asadar, incitarea nu trebuia sa vina de TVR sau de la apropiatii Eugeniei Voda. Putea veni la fel de bine de la unul dintre membrii Academiei Romane care au votat un premiu important cartii lui Lavric.
Subscriu fara nici o rezerva la comentariul de mai sus, ca si celui atat de sagace si metodic facut de dl I. Vianu. ” Grupul celor 10″ s-a comportat lamentabil, intr-o prestatie lipsita de o minima coerenta si credibilitate.Cu alte cuvinte, si-au cam turtit fesul…
S-o aparam pe Eugenia Voda, sa facem zid in jurul ei, mititica, cum n-a stiut sa puna intrebari normale, ce sfios, ce feciorelnic, ce ingenuu s-a purtat Eugenia Voda cu Ion Cristoiu si cu Zelea Codreanu.
Domnii Liiceanu, Plesu, Cristi Puiu, Cristian Mungiu, Lucian Pintilie etc. NU au vazut emisiunea, altfel n-ar fi scris si semnat acel Comunicat penibil „in apararea Eugeniei Voda”. Nici David Esrig, Toma Pavel si Marie-France Ionescu – care stau departe de tara – nu cred ca au urmarit emisiunea. Aceste zece personalitati au fost incitate de cineva din TVR (poate chiar de Eugenia Voda) sa reactioneze. Si au facut-o in necunostinta de cauza, pripiti si penibili.
Ar trebui ca Eugenia Voda sa accepte public ca nu s-a comportat ca un jurnalist de televiziune (o moderatoare tv e obligatoriu – scrie in fisa postului si in orice manual de jurnalism – sa fie informata, sceptica, neincrezatoare, cu nuanta, sa se delimiteze, atunci cand e cazul, de opiniile invitatului, sa discute judicios un subiect, nu sa cada in extaz si sa-si ingane interlocutorul).
Eugenia Voda n-a suflat in fata domnului Cristoiu, n-a zis nimic despre asasinatele legionarilor si despre politica antisemita a „Capitanului”. Daca emisiunea mai tinea cateva minute, doamna Eugenia Voda varsa o lacrima pentru Corneliu Zelea Codreanu, sprijinindu-se de Ion Cristoiu (la propriu si la figurat).