Radiografia puterii

Din 2004, cînd apărea primul său roman, Şotronul. Tălpi, Nichita Danilov pare a fi devenit un romancier impetuos, care, deşi nu se îndepărtează de temele şi atmosfera din poemele care l-au consacrat, publică volume din ce în ce mai consistente. Dintre toate cele patru romane care i-au apărut în ultimii şase ani, cel din 2010, Ambasadorul invizibil, mi se pare cel mai bine articulat, cel mai puternic.   Nichita Danilov, Ambasadorul invizibil, Editura Polirom, Colecţia „Fiction Ltd“, Iaşi, 2010, 464 p.   Nu e vorba de o migală a artificiilor narative obişnuite, de un joc atent bibilit al secvenţelor epice. Danilov nu este un romancier care se ambiţionează să concureze realitatea reproducînd-o în tuşe cît mai fidele, ci, dimpotrivă, creîndu-i pliuri nebănuite, fantaste, alternative. Autorul se arată perfect conştient de structura compzită a cărţii sale, pe care o subintitulează „roman în şase tablouri“. Fiecare dintre ele dînd în vileag o altă latură a psihicului, o altă parte întunecată a sufletului omenesc. De aceea, întîmplările, cîte sînt, se vor simple documente în monografierea acestui domeniu fascinant, dar imposibil de aproximat cu instrumentele ştiinţei exacte: psihicul. „În fond, ce este omul?“ Asta este fascinaţia lui Danilov, în tot ce a scris, de […]