Cîteva prejudecăţi de lectură
Addenda la receptarea unui roman
- 11-02-2011
- Nr. 562
-
Bianca BURŢA-CERNAT
- Literatură
- 1 Comentarii
Apărut în sfîrşit anul trecut, după o lungă perioadă de aşteptare în care mulţi se vor fi întrebat (în fond, cu o curiozitate legitimă) ce şi cum va mai scrie Gabriela Adameşteanu într-un context – social şi literar – diferit de acela al deceniilor în care autoarea scrisese şi publicase Drumul egal al fiecărei zile sauDimineaţă pierdută, romanul Provizorat a avut parte de o receptare promptă, atentă, ghidată însă, uneori, de anumite prejudecăţi de lectură. Nota dominantă a articolelor pe care comentatori(i) din generaţii diferite le-au consacrat acestei cărţi este dată de tonul sobru-elogios – uşor convenţional pe alocuri – ce însoţeşte verdictul critic: volumul de faţă, spun (direct sau într-o manieră mai întortocheată) aceşti comentatori, este o reuşită a autoarei, dar… – căci aici urmează aproape invariabil un „dar“, exprimat limpede sau strecurat la un nivel implicit al discursului – nu egalează performanţa (de construcţie, de scriitură etc.) atinsă de Gabriela Adameşteanu în Dimineaţă pierdută. O situare ierarhizantă a celor două romane ar putea fi, totuşi, pripită, din cel puţin două motive. În primul rînd: e dificil şi, pînă la urmă, forţat să compari – dintr-o perspectivă axiologică – două construcţii epice cu mize atît de diferite, cum sînt […]
Cronica d-nei Cernat mi se pare o slaba tentativa de a apara o carte foarte buna, dar nu deosebita in productia Gabrielei Adamesteanu. Aceasta carte are o miza foarte mare, care totusi se dizolva din cauza unor elemente clar identificabile: 1. Este prea lunga. Repetarea unor situatii, unor leitmotive, chiar includerea unor paragrafe similare, are drept rezultat o carte pe alocuri agasanta si plictisitoare, care se indeparteaza de miza ei psihologizanta si de privire sintetica si „isterica” asupra Istoriei. Eliminarea unor secvente asemanatoare ne-ar fi dat un roman mai concentrat, mai subtire, mai adecvat in fine pentru scopul de promovare internationala pe care si-o doreste autoarea 2. Scenele erotice sunt ridicole, descrierea scenelor de sex intre Letitia si Petru, si intre Letitia si Sorin, intre Eleonora Oprea si sotul ei, etc. par asa de invechite (probabil scrise, sau gandite atunci, in anii ’70) si naive, incat par scoase dintr-un roman din secolele trecute, asa de morbide, de obsesive, incat par scoase dintr-un roman erotic de prost gust al zilelor noastre. Ce a vrut sa demonstreze d-na Adamesteanu, ca este o autoare moderna, care scrie o proza pe gustul cititorului de azi, pe gustul tinerilor, pe gustul occidentalilor, poate? ce crede, ca cititorii de azi au nevoie de scene de sex ca sa-i citeasca cartile? Intr-o alta epoca, ar fi fost un roman revolutionar. In Occident, insa majoritatea cititorilor ar zambi cu condescendenta.