TEATRU. De ce un spectacol bun e adeseori o nebună manipulare

Există două lecturi posibile la cel mai mare succes de public din ultima vreme de la Teatrul Bulandra – din perspectiva aşteptărilor nemijlocite ale audienţei şi a „calităţilor eterne“ ale teatrului sau din cea a valorilor sociale pe care un spectacol ca Îngropaţi-mă pe după plintă le pune în circulaţie. Să începem prin a preciza că volumul de debut al lui Pavel Sanaev nu e, ortodox vorbind, un roman, cum spune prezentarea spectacolului, ci o nuvelă extinsă (nu doar ca dimensiuni, ci şi ca formulă de construcţie: se concentrează asupra unui conflict unic, cu atenţie sporită asupra dezvoltării caracterelor etc.), cu o majoră şi recunoscută dimensiune autobiografică. Autorul e fiu şi nepot de actori, are un tată vitreg provenind tot din mediul teatral, a fost crescut, în primii ani, de bunicii materni. Acum e cunoscut ca realizator de film şi abia în plan secund ca scriitor, deşi Îngropaţi-mă pe după plintă a avut un succes de piaţă remarcabil (jumătate de milion de exemplare vîndute) şi a fost deja dramatizată de cîteva ori.   Cu cele deja cinci montări de la Bulandra – Unchiul Vanea, Căsătoria, Sorry, chiar şi „atipicul“Crimă şi pedeapsă şi, acum, Îngropaţi-mă… –, pe lîngăInimă de cîine de […]